Linkuri accesibilitate

Nisporeni: „Poporul strigă anticipate, dar cine aude?”


Nisporeni - vara 2020.

Cum rămâne în istorie acest an și ce așteptări au cetățenii de la 2021? Europa Liberă a fost la Nisporeni.

2020 a fost un an pe care cei mai mulți dintre noi și-ar dori să-l uite. Pandemia de coronavirus a dat toată planeta peste cap, dar în acest an au existat și evenimente importante, despre care, cel mai probabil, mulți moldoveni vor vorbi și în anul care bate la ușă. Cum rămâne în istorie acest an și ce așteptări au cetățenii de la 2021? Căutăm răspuns la acest sfârșit de săptămână.

Nisporeni: „Poporul strigă anticipate, dar cine aude?”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:35:18 0:00
Link direct

* * *

Trecerea deputaților de la dreapta la stânga și invers este o trădare a alegătorilor. Acești aleși ai poporului sunt huliți, dar folosiți de mai toate partidele, altfel, dacă nu există posibilitatea alegerilor anticipate, orice mutare care intervine de la o majoritate la alta se realizează prin traseism, corupție și șantaj și unii dintre ei dorm liniștiți în spatele imunității parlamentare. Sunt opiniile mai multor locuitori din orașul Nisporeni, cărora le-am cerut să facă totalurile anului care ne părăsește.

– „Poporul strigă „alegeri anticipate!”, dar aceștia șed, șed și râd și habar nu au. Ce nevoie au că strigă poporul, șede în frig și strigă? Ei n-au nevoie, ei șed la călduț, s-au pus spate la spate și țin unul cu altul. Nu se dau bandiții ăștia care-s plini de corupție, de nici n-ai cuvinte să-i numești, atâta de tare a pus necuratul laba pe dânșii că de-amu nu se pot ei singuri descurca, tot mai departe se duc și mai departe.”

Europa Liberă: Dacă se ajunge la anticipate, credeți că în următorul parlament vin alți deputați?

– „Pot să vină, dar pot să nu vină, pentru că aiștia nu se dau duși, că el intră dintr-un partid în altul, că el nu știe unde să găsească locul lui. Ar trebui aiștia dați la pedeapsă și să intre alții care n-au avut de-a face cu corupția asta, cu bănăritul ista.”

Europa Liberă: Dar victoria Maiei Sandu cum ați aprecia-o?

– „Maia Sandu cu totul altă purtare are, dar vedeți că îi pun mulți bețe în roate. Dacă s-ar uni niște oameni mai buni împrejurul ei, poate ea să dovedească să schimbe socotelile.”

Europa Liberă: Ce așteptări aveți de la anul 2021, anul care bate la ușă?

– „Aștept să fie schimbări, să ne mărească nouă, la bătrâni, pensia, că am lucrat o viață, eu am lucrat o viață mecanizator, fără pererîv (întrerupere) și amu am ajuns că, iacătă, am pensie și nu-mi ajunge pensia asta. Iaca plătesc gazul, plătesc apa, plătesc ceea, plătesc cealaltă, iaca, lemne trebuie de cumpărat; prima dată, leacuri, iaca, pentru tablete nu-mi ajunge. Ce bine să tragem noi nădejde că o să vină, dacă trebuie parale și nu-mi ajunge pensia asta? Nu numai mie, cred că la mai mulți oameni nu le ajunge.”

Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul Republicii Moldova, cum ați vrea să fie ziua de mâine a țării?

– „Aș dori așa cum doresc toți oamenii ca să fie mai binișor oleacă, să fie viața asta mai liniștită și pensia s-o mărească.”

Europa Liberă: Cât ar trebui să fie pensia?

– „Cel puțin, aș zice, vreo 4 mii de lei măcar. Cel puțin! Dar dacă ar fi posibilitate să fie și mai mult, ar fi și mai bine.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi în ospeție aici, la Nisporeni, și întrebăm cetățenii: cum rămâne în istorie anul la finele căruia am ajuns?

– „Rămâne foarte urât. Fermierii nu-și pot căpăta dreptatea, dar într-un final poate vor izbuti. Să ne alăturăm și noi fermierilor și ar trebui să iasă și medicii, și pedagogii ar trebui să iasă, toată lumea – „Jos alianța Șor-Dodon!”.”

Europa Liberă: De la izbucnirea acestei pandemii de COVID-19, cum se descurcă lumea până astăzi?

– „Foarte greu! Lumea-i tristă și noi trebuie să ne protejăm, dar lumea care-i inconștientă nu atrage atenție asupra acestei pandemii, dar ar trebui să fim oleacă mai serioși. Virusul există și guvernarea nu știu cât de bine și-a făcut lecția, dar vedeți că molipsirea asta comunitară... nici nu știi de unde apare virusul. Trebuie să ne protejăm, masca trebuie purtată și de dezinfectat întotdeauna. O să vedem cum o să ieșim din toate, poate va ieși vaccinul în curând și România ne va ajuta și pe noi și încetul cu încetul până în primăvară poate vom ieși cu bine în vară, să scăpăm și noi la lumină.”

Europa Liberă: Dar alte evenimente care au marcat anul 2020? Despre ce ați mai vorbi?

– „Dacă de Dodon putem să vorbim foarte multe. Câte gafe a făcut, câte prostioare a vorbit, chiar și cu baba de la Etulia, chiar și cu „de-atâta”, chiar și cu excursiile și vizitele la Moscova, 30 la număr, și rezultat cam nimic. Că o să rezolv problema Transnistriei, „legea miliardului”, că o să pun la pușcărie... Și nimic nu a făcut Dodon, degeaba a stat, numai și-a făcut „tușonkă” la Condrița...”

Europa Liberă: Cum descrieți victoria Maiei Sandu?

– „Lumea era la capătul răbdării și a văzut în dna Maia Sandu luminița de la capătul tunelului. Numai în ea ne-am pus speranța și multă lume a observat că ea-i susținută de Uniunea Europeană, de americani, a văzut că doamna are ceva planuri să distrugă corupția. Că lumea s-a dezamăgit în acești 30 de ani de independență, niciunul, numai vorbe deșarte, numai vorbe goală și noi o s-o ajutăm. Asta nici nu se discută, e o victorie enormă!”

Europa Liberă: Dar de la 2021 ce așteptări aveți?

– „Off, nu știu cum să vă spun. Noi, în primul rând, stimați cetățeni, trebuie să ne apucăm de lucru, trebuie să mutăm munții din loc, nimeni nu trebuie să așteptăm cineva să ne facă, noi singuri trebuie să ne apucăm, dacă vrem să trăim și bine. Nimeni nu poate să ne dea, te ajută-te ajută, dar noi trebuie să punem umărul. Dar la noi moldovenii nu, la noi – să ne facă primarul, să ne facă președintele. Președintele o să ne facă la nivel de republică, dar noi – la nivel de comunitate, la nivel de stradă, chiar să aducem în ordine locul din jurul nostru și să avem grijă de noi. Nimeni n-are să ne facă, dacă n-o să ne facem noi, dar noi, moldovenii, nu suntem responsabili.”

Europa Liberă: Se discută dacă în 2021 trebuie sau nu trebuie să se ajungă la anticipate. Ce părere aveți?

– „Trebuie! Cât mai repede, urgent să plece hoții de la guvernare, cu niște cheltuieli pe care poate țara nu le are, dar trebuie de dat jos Șor-Dodon. Șor trebuie de pus la pușcărie. Oameni buni, oare chiar nu se vede cum el se afirmă și cu dna Tauber și atâta obrăznicie, și numai minciuni și minciuni?! El a furat și face Orheiul, d-apoi ce Briceniul nu-i tot raion, Teleneștiul nu-i tot raion, Rezina nu-i tot raion, Dondușeniul nu-i tot raion? Și Nisporeniul e clar că, dar mulți au pică și pe Nisporeni...”

Europa Liberă: Dar dacă se ajunge la anticipate, se schimbă mult raportul de forțe în parlament, că cercetările sociologice arată că 4 partide ar putea să treacă pragul în următorul legislativ – PAS, socialiștii, Partidul „Șor”, Partidul Nostru al lui Usatîi?

– „Poate socialiștii n-au să ia atâtea mandate și Usatîi cu Maia Sandu, PAS și Platforma DA poate spre Europa, eu nu știu, poate să încheie o alianță între centru-dreapta și să-i dea, să nu aibă 51 de mandate socialiștii, ca să poată rezolva ceva. Dvs. ați văzut care-i situația, că FMI-ul nu ne ajută, se închid robinetele de la FMI, dacă ei noaptea au votat niște legi anticonstituționale? Sperăm că Curtea Constituțională nu le va da aviz pozitiv.”

Europa Liberă: Și încotro, Moldova?

– „Spre Europa, spre Unire cu România, altă ieșire din situație noi nu avem. Noi suntem o țară micuță, agrară, pe care ne pedepsește natura și n-avem sorți de izbândă. Vrem spre Europa, măcar pentru copiii noștri să fie mai bine.”

Europa Liberă: La mulți ani!

– „Mulțumim! Și Dvs., la fel, un 2021 fericit!”

Valentina Ursu, Europa Liberă, în ospeție astăzi aici, la Nisporeni, și întrebăm cetățenii: cum rămâne în istorie anul 2020 care se încheie?

– „A fost seceta care a afectat lumea, a afectat agricultorii și vedem ce se face acum în Chișinău, pe Piața Marii Adunări Naționale. Eu însumi de specialitate sunt agricultor și socot că statul ar trebui să se întoarcă cu fața la agricultură, că la noi îi țară agrară.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă „să se întoarcă cu fața”?

– „Păi, ce înseamnă? Să fie ajutați în situații extremale, cu calamitățile acestea să fi ajutați, fiindcă dacă mai pierdem și agricultura, apoi îi tragedie pentru țara noastră. Adică să ajungem să importăm tot ceea ce depinde de producția agricolă cu așa soluri, cu așa pământuri pe care le avem noi? E o rușine pentru noi.”

Europa Liberă: Cele 200 de tractoare aduse în Piața Marii Adunări Naționale rezolvă problema, pun presiune pe guvern, pe parlament?

– „Ar trebui să pună și să nu aștepte guvernul să se mai ridice încă 200 de tractoare. S-au ridicat 200 de tractoare, înseamnă că-i strigător la cer și nu trebuie să așteptăm să se mai ridice. Ați văzut că, dacă se rezolva problema lor, nu se ridicau și ăștia cu transportul, și HoReCa, mâine-poimâine au să se alăture mai mulți. Adică, guvernul ar trebui să fie mai sensibil la întrebările acestea, mai înțelegător, se negociază, se iau măsuri și dispar problemele.”

Europa Liberă: Ce vi s-a mai reținut din acest an, 2020?

– „Alegerea președintelui. După toate cele ce se fac la noi în republică, trebuia s-o rupem într-o parte. Nu se mai poate așa de condus țara, nu se mai poate așa de administrat în folosul cuiva numai, trebuie să ne gândim la oameni. Chiar eu ca pensionar mi-i rușine, de două ori s-a compensat pensia, a doua oară cu 1,07%.”

Europa Liberă: Și cât vi s-a adăugat?

– „Câțiva lei acolo. Păi, o rușine, mai bine nu adăuga, statul încă n-are posibilitate și nu ungeau ochii la populație.”

Europa Liberă: De la 2021 ce așteptări aveți?

– „Să fie în primăvară alegeri anticipate...”

Europa Liberă: Ce va schimba asta?

– „Configurația politică în parlament.”

Europa Liberă: Dar sondajele de opinie arată că ar accede 4 formațiuni – PAS, socialiștii, Partidul „Șor” și partidul lui Renato Usatîi.

– „Corect, corect! Sondajele și la alegerea președintelui arătau că Maia Sandu nu câștigă, dar eu îs bine convins că PAS o să ia peste 50%.”

Europa Liberă: De unde cresc aceste procente?

– „Păi, aceste procente au să se ridice la diaspora și pe interior au să se ridice. După manevrele politice pe care le-a făcut acum parlamentul, după legile pe care le-au primit la miezul nopții și legi care au încălcat orice principiu democratic, eu socot că lumea o să-și dea seama.”

Europa Liberă: Atât de tare sunteți supărat pe deputați?

– „Eu sunt tare supărat.”

Europa Liberă: Care sunt „păcatele” cele mai mari ale deputaților?

– „Trecerea dintr-un partid în alt partid. Lumea a votat deputații partidului corespunzător și îi place lui, nu-i place trebuie să stea în partidul acela, dar să migreze așa și să facă așa politică murdară, nu-mi place lucrul acesta.”

Europa Liberă: De la Maia Sandu ce așteptări aveți? Ca președintă ce ar trebui să facă?

– „De la Maia Sandu așteptările mele sunt: să facă justiția să fie independentă din judecătorii, din procuratură, din toate structurile de stat, nu să lucreze acestea la comandă, dar să lucreze pentru oameni, pentru țară, pentru popor. Și odată cu victoria Maiei Sandu, eu văd că de acum Europa și toate țările se întorc cu fața la Moldova. Și ce mai aștept eu de la Maia Sandu? Că o să vină la noi în țară investitori. De ce pleacă lumea? Pentru că n-au locuri de muncă bine plătite, investitorii nu erau convinși că vor fi protejați de lege...”

Europa Liberă: Dar relația cu Federația Rusă cum s-ar putea să se aranjeze?

– „Nu cred eu că Maia Sandu o să ducă o politică așa ca să nu fie relația bună cu Federația Rusă, nu cred.”

Europa Liberă: Dar Kremlinul va dori o relație bună cu Republica Moldova cu Maia Sandu în frunte?

– „Cred că o să efectueze vizite de lucru Maia Sandu în Rusia și atunci când tête-à- tête o să vorbească cu dl Putin, primul om în stat, eu cred că o să se normalizeze situația. Maia Sandu are capacități să vorbească nu numai cu Putin, dar și cu Europa, și cu America, și cu toți și să apere interesele Republicii Moldova, interesele cetățenilor. E un om care nu-i corupt, un om care se gândește la popor. Ceea ce mai speculează mulți, mai ales Dodon ceea ce speculează, asta să-i fie lui rușine. În primul rând, ca bărbat, el nu are dreptul să atace pe nedrept o femeie, el, pur și simplu, nu are nicio rușine.”

Europa Liberă: Și cum vedeți viitorul Republicii Moldova în următorii 4, 10 ani? Cum ați vrea să arate țara Dvs.?

– „Dacă o să fie în primăvară alegeri anticipate, adică cât mai repede să fie o guvernare a lui Maia Sandu și parlamentul al lui Maia Sandu, eu văd în timpul apropiat o viață mai bună pentru poporul nostru. În timpul apropiat se are în vedere până la sfârșitul mandatului. De acum încolo îi clar că lumea o să înțeleagă că Maia Sandu o să fie un președinte al tuturor, fiindcă ea este un om corect care se gândește la toți oamenii, indiferent că au votat-o sau nu au votat-o. Dacă se întâmplă alegeri anticipate cât mai repede, nu toți, dar 80-90 la sută o să-și schimbe părerea, au să vadă...”

Europa Liberă: Dar nu i se pune o sarcină prea grea Maiei Sandu ca ea să facă toate schimbările, pentru că de unul singur un politician nu le poate face pe toate?

– „Păi dar nu singură Maia Sandu, împreună cu poporul. Dacă poporul are s-o susțină, poporul o să vadă că toate legile care se primesc sunt în folosul poporului, guvernul lucrează pentru popor, nu-i corupt, asta înseamnă că o să-i ridice și ratingul Maiei Sandu, o să-i ridice și autoritatea, și dispoziția ei de lucru o să se ridice. Așa că e clar că un om singur nu poate face, împreună cu echipa.”

Europa Liberă: Ian ziceți, cum intră în istorie anul acesta, 2020?

– „Pe ultima sută de metri, noi vedem Dodon cu ce declarații iese, numai de denigrare a dnei Maia Sandu și deja campania electorală pentru ei a început. Ei spun că PAS-ul e vinovat, că aceia îs vinovați, o să vă aduceți aminte de timpurile luminoase, când am fost noi la putere, deja ei își pregătesc terenul pentru anticipate. Cum am spus, după noi și potopul. Ei înrăutățesc situația ca, dacă nu vor fi ei la putere, să dea toată vina pe Maia Sandu și pe dreapta.”

Europa Liberă: De la președinta Maia Sandu ce așteptări aveți?

– „În primul rând, vedem că este un om foarte bine pregătit, are relații cu toți liderii europeni. Noi suntem siguri că Europa ne va susține și numai cu ajutorul ei putem ieși din acest impas și criză economică și pandemică.”

Europa Liberă: Prioritățile Maiei Sandu care ar fi?

– „Prioritățile ar fi: consolidarea societății, corupția distrusă, cum a început și guvernul ei, să fie reforma justiției dusă până la capăt. Sunt sigur că și în sistemul judecătoresc, și în procuratură sunt și oameni onești, numai că așa s-a făcut o caracatiță coruptă în Republica Moldova că oamenii buni și cinstiți nu pot să iasă la suprafață, sunt deasupra cei care au făcut scheme, care au participat la spălare de bani, la „laundromate” ș.a.m.d. Deci, asta ar fi prioritatea – să stopăm criza pandemică, să atenuăm efectele crizei economice prin măsuri, în primul rând, de susținere a agricultorilor, a micului business și a celui mare cu ajutoare din afară la început, după aceea trebuie să ne punem pe picioarele noastre. Dacă toți vor lucra corect, vom reuși, cum au reușit și alte țări.”

Europa Liberă: Cum rămâne în istorie anul 2020?

– „Anul 2020 îi un an însemnat, în primul rând, că-i 20 și 20, dar are și plusurile lui, și neajunsurile lui. Pandemia ne-a dat planurile peste cap și guvernarea olecuță, dacă și să ia o guvernare nouă, iaca atunci noi ne vom trezi la viață.”

Europa Liberă: Faceți aluzia că ar trebui să se ajungă la anticipate, asta înțeleg?

– „Da! Cine mai votează noaptea, pe ascuns, legi importante care au diminuat vârsta de pensionare? Asta-i o prostie! Noi am ajuns 1 la 1 – un lucrător și un pensionar. Astea-s prostii, asta are să ducă la inflație, are să ducă la mărirea prețurilor, are să se micșoreze leul față de euro și față de dolar. Pe noi ne-au dus într-o râpă, numai cel care nu gândește, numai acela nu știe la ce prostie ne duc. Pentru asta, eu vă spun că să se ducă parlamentarii ăștia, dar nu așa, ci să le facă și o revizuire. De la dna Maia Sandu - și eu am votat-o, nu mi-i rușine s-o spun, chiar îs mândră - eu am multe așteptări. O să înceapă deodată de la dânsa ca exemplu, că n-are să ia și n-are să dea, pe urmă o să pună mâna pe procurori, pe judecători să lucreze mai intens și CNA, și toate instituțiile de drept, pe urmă o să se apuce și de medici, că și acolo este oleacă de corupție și oleacă și mentalitatea oamenilor o să se mai schimbe că dacă nu-i dau, n-o să mă lecuiască, că dacă nu-i dau, o să-mi dea mai puțin, acestea-s toate prostii. Și încetișor-încetișor, o să trebuiască să treacă ani, că într-o zi lucrul ista nu se poate face.”

Europa Liberă: Și încotro, Moldova?

– „Moldova înspre Europa! Europa îi dezvoltată, cu toate că noi suntem cu mulți ani în urma lor, dar noi o să fugim oleacă mai repede și o să ajungem și noi.”

Europa Liberă: Și relația cu Rusia cum ar trebui să se dezvolte?

– „Cu Rusia noi trebuie să ținem prietenie, pentru că oricum au fost partenerii noștri, îs multe neamuri acolo duse și trebuie să ținem prietenie, dar fratele-i frate, dar brânza-i cu bani.”

Valentina Ursu, Europa Liberă, astăzi a făcut un popas aici, la Nisporeni, și întrebăm cetățenii: cum rămâne în istorie 2020? Ce a fost bun, ce a fost mai puțin bun în acest an?

– „Începem cu cel rău. Prima-i clar că-i pandemia, că-i de la natură, nu-i vina nimănui, dar a doua îi guvernarea și președinția Moldovei. Mai urâtă guvernare și mai josnică ca anul ista și ca președintele Dodon cred că în istoria Moldovei n-a mai fost. Principiile proeuropene le-a schimbat pe pro-Rusia, cu aceeași Transnistria, că l-a numit pe Krasnoselski președintele republicii transnistrene, asta-i trădare de patrie. Am avut și evenimente frumoase, și ceva pentru binele poporului, clar că alegerea noului președinte. Să sperăm că o să avem schimbări. Și schimbările trebuie să le începem și de la noi, nu numai de sus, fiindcă și mentalitatea noastră, mulți s-au uitat la cei de sus și au început și ei să acționeze, să se comporte ca și dânșii.”

Europa Liberă: Și de la 2021 ce așteptări aveți?

– „Alegeri anticipate în parlament și schimbări de la mare până la mic și de la mic până la mare. Oamenii din Republica Moldova, acei care au fost de partea socialiștilor să tragă o concluzie cine-i Dodon, cine-s deputații lor socialiști, majoritatea îs șmecheri. Dar cred că totuși Partidul „Șor” și Partidul Socialiștilor au să aibă cu mult mai puține mandate decât până acum, fiindcă chiar același fie el rus, găgăuz, moldovean, român văd ce comportament au ei față de popor.”

Europa Liberă: Pe ce cale trebuie să se îndrepte Moldova, care ar fi drumul corect?

– „Înspre România și înspre Europa, asta-i clar ca bună ziua.”

Europa Liberă: Ce idee ar putea să consolideze societatea dezbinată?

– „Lupta împotriva corupției, pentru că mai corupți ca guvernul și parlamentul nostru și toți care-s la putere nu știu dacă mai sunt undeva.”

Europa Liberă: De la Maia Sandu ce așteptări aveți?

– „Pe Maia Sandu trebuie s-o susținem noi, o persoană singură, chiar dacă-i prezident, nu poate face nimic, trebuie susținută de popor.”

Europa Liberă: Cetățenii ce sprijin îi pot acorda președintelui?

– „Același sprijin măcar moral și să ne comportăm civilizat ca într-o țară civilizată, să nu așteptăm de la alții sau mana din cer. Dna Sandu este o persoană onestă, modestă, cinstită. Eu ca atare în politică nu am fost nici cu comuniștii, nici cu alții, dar prima persoană pe care eu o susțin, primul președinte care vrea să facă ceva pentru popor, iată, e Maia Sandu.”

* * *

Au fost păreri culese la întâmplare în orășelul Nisporeni. Este nevoie de alegeri anticipate cât mai repede posibil, pentru că regimului lui Dodon nu-i pasă de micii fermieri, de distrugerea domeniului agricol, de cei bolnavi de COVID-19 și vrea să-i lase viitoarei guvernări găuri imense, iar apoi să dea vina pe aceasta și să revină la putere. Deputații Partidului Socialiștilor și ai Partidului „Șor” și-au împărțit bugetul țării după bunul plac, dar anul care se încheie ar putea să fie și un început de schimbare, este opinia directorului de programe la Fundația Soros-Moldova Victor Munteanu, care face bilanțul anului.

Victor Munteanu
Victor Munteanu

Europa Liberă: Dle Munteanu, cel mai probabil, cuvântul anului 2020 este „pandemie”?

Victor Munteanu: „2020 s-ar putea să marcheze începutul unei epoci cu adevărat noi sau cu adevărat despre care am uitat. Noi ne-am obișnuit să trăim fără războaie, ne-am obișnuit să trăim fără epidemii, ne-am obișnuit să credem la nivel de societate, dacă nu la nivel de individ, că medicina în mare poate rezolva orice problemă, mai ales despre pandemii. Pentru noi, pandemiile erau chestiuni din trecut. Dacă ne întoarcem în timp, avem Primul Război Mondial când făcea ravagii gripa spaniolă, lucruri despre care am uitat. A fost al Doilea Război Mondial, am uitat. Deci, speranța mea este că 2020 a fost un început și, în același timp, un sfârșit de astfel de ravagii. Bineînțeles, 2020 primul lucru de care ne vom aminti întotdeauna a fost începutul pandemiei care, la rândul ei, a trezit și generează altfel de relații sociale, altfel de relații personale, răstoarnă o sumedenie de prezumții și o sumedenie de condiții.”

Europa Liberă: Și a arătat fața adevărată a guvernelor?

Victor Munteanu: „Pandemia aceasta a arătat hăul care există între guvernare și necesitățile de zi cu zi ale oamenilor, inclusiv cele de sănătate. Dacă vorbim despre reacția Guvernului Republicii Moldova la ceea ce se întâmplă sau ceea ce s-a întâmplat, a fost o reacție lamentabilă și a fost o prestație lamentabilă. Motivul ei principal este că întotdeauna în față a fost pusă minciuna, manipularea, ascunderea adevărului și - de ce nu? - interesul personal, pentru că pentru unii pandemia este tragedie, pentru alții pandemia este o sursă de venit ca și oricare calamitate socială, cum sunt războaiele, spre exemplu. Războaiele aduc nenorocire și îmbogățesc, la fel e și pandemia, pe timp de pandemie cred că s-au făcut cele mai urâte acțiuni la nivel de societate. Nimeni nu va răspunde pentru explozia prețurilor la medicamente, nimeni nu va răspunde pentru piața neagră de medicamente care este în floare, totul cumva va fi spălat de cuvântul „pandemie”, lucruri foarte triste pentru noi. Totuși, poate sunt și lucruri bune care vizează anul 2020. Vorbim de Republica Moldova, să lăsăm nivelul global globaliștilor...”

Europa Liberă: Haideți să vedem pe plan politic, ce s-a întâmplat. S-a terminat mandatul de șef de stat al lui Igor Dodon și a început mandatul Maiei Sandu, odată cu victoria Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din 15 noiembrie. Ce înseamnă un început de schimbare?

Noi nu suntem Belarusul care nu semnează nimic și nu e parte la niciun fel de convenții

Victor Munteanu: „Când era Plahotniuc la putere, neoficial, bineînțeles, afirmau cu toții că mai jos nu se poate. Prezența dlui Dodon în calitate de președinte al Republicii Moldova a demonstrat că se poate. În plan politic, cred că mai jos decât am ajuns și consecințele pe care le vom avea imediat în 2021 mai jos de atâta chiar că nu se poate. Am în vedere aici, în mijlocul Europei, o țară cu Constituție, o țară cu legi despre care spune toată lumea că sunt bune, dar se implementează rău, deci, noi nu vorbim de o țară care este în afara oricărui cadru regional sau în afara unor convenții, nu despre asta vorbim, noi nu suntem Belarusul care nu semnează nimic și nu e parte la niciun fel de convenții, vorbim despre altfel de stat, asta voiam noi să credem. Din toate punctele de vedere, președinția dlui Dodon a fost cea mai proastă, ea a sugerat cel mai rău lucru care putea fi sugerat: Furați ca în codru, fraților! E loc de furat! Ceea ce se întâmplă acum în parlament sau ceea ce s-a întâmplat este doar rezultatul acestui semnal: Acum este cazul să ne batem buzunarele, cât se mai poate!

Europa Liberă: Și asta se face sub privirea cetățenilor...

Victor Munteanu: „Sub privirea neputincioasă a cetățenilor, pentru că cetățenii încă sunt cuminți, cetățenii încă așteaptă ca să funcționeze legea, așteaptă un fel de dreptate de la cineva. Este foarte trist să spunem acum că dreptatea nu are de unde să vină într-o astfel de conjunctură inimaginabilă, de altfel, câțiva ani în urmă. Trebuia să reacționeze măcar cineva. În realitate, dacă vedeți, unica structură care cumva încă se va opune acestor dezmățuri totale legislative, unica speranță ne este la Curtea Constituțională, dar și aici sunt multe semne de întrebare. În realitate, Dodon a lăsat o moștenire Maiei Sandu incredibil de complicată, a lăsat să se înțeleagă, nr. 1: că, pentru a fi bogat în țara asta, trebuie neapărat să accesezi funcții publice și neapărat să ai funcții politice și să fii aproape de putere. Este singura cale prin care poți deveni bogat și foarte bogat și trebuie să faci parte dintr-o anumită conjunctură de tip mafiot.”

Maia Sandu: „Voi fi un președinte al integrării europene”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:24 0:00

Europa Liberă: Cum scapă Maia Sandu de această moștenire pe care o ia de la Igor Dodon?

Victor Munteanu: „Trebuie să înțelegem că Maia Sandu nu are soluții imediate în buzunar. Maia Sandu însă vine complet dintr-o altă direcție și este din alt aluat, Maia Sandu se va opune pe toate căile acestor înțelegeri de tip mafiot în detrimentul beneficiului public și pentru îmbunătățirea situației financiare a anumitor indivizi.”

Europa Liberă: Dar, cunoscând împuternicirile pe care le are conform Constituției, nu ar putea să se pomenească și dumneaei neputincioasă în fața unor realități?

Victor Munteanu: „Eu nu cred că este total neputincioasă. Poziția de președinte este o poziție foarte importantă, totuși, în Republica Moldova și, de fapt, reprezintă un fel de standard al moralității, ceea ce nu a înțeles fostul președinte Dodon. Este un exponent al puterii și în sensul direct al cuvântului, el nu exercită puterea, este un standard la care trebuie să se refere și de aceea cu cât mai echilibrată și, în același timp, dură va fi Maia Sandu împotriva acțiunilor de corupție, se va pricepe la decriptarea schemelor de corupție, la demistificarea unor mesaje, cu atât mai multă susținere din partea populației va avea. De fapt, lupta se va da acum și pe care eu cred că Maia Sandu are o mare posibilitate să câștige această luptă este lupta pentru încrederea din partea populației. Eu nu văd, la acest moment, pe altcineva care poate să câștige și are încrederea populației. Speranța oamenilor întotdeauna se duce, așa suntem noi făcuți ca societate, se duce către un anumit om, către un anumit individ. În același timp, este foarte greu să faci față acestei speranțe, să nu răspunzi și, bineînțeles, riscul cel mare este să nu poți răspunde adecvat la așteptările populației.”

Europa Liberă: Dar dumneaei își începe mandatul cu o rezistență puternică din partea unor instituții ale statului? Și mă refer, în primul rând, la legislativ și guvernul îi este ostil, s-ar putea și alte instituții ale statului să-i fie nu tocmai prietenoase.

Victor Munteanu: „Nu încape nicio îndoială că Maia Sandu se va lovi de o rezistență puternică din partea acestor instituții, însă este mult mai rău să nu avem un președinte care să fie în contradicție cu aceste instituții total corupte și total preluate de scheme și de interese publice. La momentul actual, pentru noi ca societate este mult mai bine să trăim acest conflict, pentru că el ne dă speranță, pe de o parte, că nu totul este pierdut. Cu asta începe 2021 pentru noi - noi avem o speranță foarte mică acolo, dar există, renăscută, pe care n-am avut-o până acum. De aici încolo, lucrurile depind de o sumedenie de chestiuni: depind de cât de consolidată va fi societatea; depind de interacțiunea cu structurile internaționale, inclusiv cu cele financiare, și cel mai important lucru de care depindem și care trebuie să se întâmple – avem nevoie de susținerea structurilor internaționale, în mod special a celor europene, pentru a găsi un răspuns adecvat de urmărire a averilor corupților din această țară care ne fură de ne rup și își plasează banii oricum prin intermediul mecanismelor financiare existente în anumite țări europene. Până a ajunge în Bahamas sau nu știu unde, oricum sunt implicate bănci europene. Ceea ce trebuie să facem, să insistăm ca țară care avem de pierdut imens în urma capturării tuturor instituțiilor statului de către scheme, să insistăm în fața structurilor internaționale să ne ajute cu mecanisme care ar putea să urmărească banii. Nimic altceva nu-i poate opri pe acești indivizi, absolut nimic. Eu mă așteptam în fiecare zi, mă așteptam la măcar o reacție din partea structurilor de justiție și de forță ale acestei țări, care măcar să aibă un apel, chiar dacă nu trezește efecte juridice imediate: Opriți-vă! Opriți-vă din furat, că suntem cu ochii pe voi! Nimic din aceste lucruri nu se întâmplă, deci, unica speranță, la acest moment, este să avem un fel de mecanism la nivel european care să urmărească banii acestor oameni, care, de fapt, sunt banii noștri.”

Europa Liberă: Care scheme ar trebui demontate? Pentru că toată lumea vorbește despre scheme mafiote, scheme unde sunt intersectate interesele celor de sus, de unde trebuie începută curățenia asta?

Victor Munteanu: „Dacă vrem să fim eficienți, este foarte important să începem nu tocmai cu nivelul cel mai de sus, cu capii care sunt cunoscuți, sunt văzuți, ci cu executorii lor din eșalonul doi, din nivelul numărul doi. Aceștia nu sunt oameni care au făcut averi miraculoase sau imense, sunt simpli executorii care câștigă o anumită avere în urma interacțiunii și executării ordinelor acestor mafioți de top.”

Europa Liberă: Și ei sunt cinovnici ai statului?

Victor Munteanu: „În marea lor majoritate sunt oameni cu funcții în stat, sunt cinovnici și, în același timp, sunt cei care organizează așa-numita „funcționare” a schemelor de spălare de bani, de tot felul. Deci, anume aceștia pot fi urmăriți, pentru că ei sunt cei mai vulnerabili. S-ar putea iarăși să fie un lucru paradoxal, pentru că, dacă ne uităm la cele mai frecvent invocate nume, cum ar fi Șor, Plahotniuc etc., în genere, acești oameni sunt într-o perspectivă imediată intangibili, pentru că au știut să-și asigure cu bani foarte mulți securitatea proprie. Asta nu putem spune și despre cei care sunt pe loc și care beneficiază de susținerea acestor indivizi, pe de o parte, pe de altă parte, pentru a beneficia trebuie să elaboreze aceste scheme, trebuie să participe foarte conștient făcând acest lucru și pentru bani în plic sau pentru tot felul de beneficii. Aceștia trebuie să fie ținta numărul unu. Ca să mă fac înțeles, să nu creadă lumea că bat apa în piuă și nu există soluții, amintiți-vă de cazul de la Londra cu fiul unui mare cinovnic moldovean, deci s-a putut, autoritățile britanice au putut. De ce s-a putut atunci și nu se poate acum, eu nu-mi pot explica, deocamdată. Aici trebuie realmente să avem discuții sincere cu instituțiile europene sau nemijlocit cu instituțiile acelor state, dar atunci când băiatului respectiv i-au fost pur și simplu sechestrați banii și averile pe care le arunca în stânga și în dreapta, pentru că legea acelei țări spune: Din momentul ce te afli legal pe teritoriul meu, trebuie să faci dovada că banii pe care îi cheltuiești sunt legali. Aici e vorba de legea acelei țări. În momentul în care tu nu ai o astfel de explicație, simplul fapt că mi i-a pus tata în buzunar nu este suficient. Deci, avem un precedent; un precedent care trebuie folosit la maximum și trebuie invocat de fiecare dată. În situația asta cred că sunt zeci și zeci de cinovnici și copii sau rudele lor care toacă banii necăjiților de moldoveni prin magazine și restaurante, oriunde.”

Europa Liberă: De vreo 4 ani, în Republica Moldova s-a creat Autoritatea Națională pentru Integritate, s-au pus mari speranțe că anume această entitate va reuși să dovedească întregii societăți de unde au atâtea averi funcționarii statului.

Victor Munteanu: „Încerc de fiecare dată să explic că noi când operăm cu termenul „stat capturat” nu înțelegem întreaga dramă a acestei situații, când toate instituțiile statului, nu una, nu două, toate(!) sunt folosite, toate atributele statale, eu nu obosesc să repet acest cuvânt, sunt folosite pentru scopuri personale și pentru îmbogățiri. Respectiv, dacă Autoritatea Națională pentru Integritate pentru un moment măcar teoretic poate să le încurce și nimeni și nimic nu se poate opune, sincer vorbind, noi avem o situație, la acest moment, care nu poate fi depășită fără o implicare masivă a societății și, dacă vreți, fără o revoltă socială. Noi măcar trebuie să ne opunem și ar trebui să spunem „nu”. Primul lucru pe care îl avem de făcut este să demascăm și să decriptăm schemele și mesajele întortocheate ale acestor indivizi care, vezi Doamne, spun că vor să facă un lucru în favoarea...”

Europa Liberă: Adică, opoziția parlamentară nu ar avea suficientă putere ca să demonstreze aceste lucruri?

Victor Munteanu: „Fără susținerea societății, fără o dispoziție în interiorul societății de a răsturna situația, de a participa nemijlocit și direct prin manifestații, efectiv prin ieșirea în stradă, prin luarea de poziții, nu se poate, pentru că încă o dată repet: noi nu avem de-a face cu politicieni care au ajuns să fie politicieni datorită pregătirii intelectuale, aspirațiilor, credințelor, nu, este vorba de un singur scop, o singură formulă: banii pe orice cale, atributele statale folosite pentru câștig personal. Deci, acesta este banditism, acestea sunt scheme mafiote transferate la nivel de stat, puțin ce a mai rămas neluat și neacaparat și aici sunt necesare mijloace și metode adecvate de răspundere în astfel de situații. Faptul că vom spune că justiția trebuie să-și facă treaba, și ce dacă spui asta? Despre ce vorbim, despre care justiție trebuie să-și facă treaba, organele de urmărire penală? Care organe de urmărire penală? Care concret să-și facă treaba și cum să-și facă treaba când băieții șmecheri s-au gândit demult cum să pregătească aceste structuri, astfel ca să nu-și poată face treaba, chiar dacă și-ar dori cineva acolo foarte mult? Eu pun la îndoială că sunt 1, 2, 3, 10, 15 judecători, 20 de procurori la care nu le convine, care vor să facă treabă, dacă vorbim de structurile statului care trebuie să se ocupe de aceste crime la nivel de stat. Nu are cine și chiar dacă are, întreaga mașinărie este sub control. Și atunci, îmi pare foarte rău să spun asta, dar în realitate noi trăim practic o situație care înainte s-ar fi numit o situație prerevoluționară. Nu e nimic de făcut aici mai mult, nu e nimic fără o implicare serioasă din exterior, fără o condiționare. Până și condiționările financiare, dacă observați, nu mai funcționează, nici astea măcar nu funcționează. Fără o mașinărie de a urmări veniturile și banii acestor indivizi oriunde s-ar afla, speranța este în această cooperare internațională în acest sens și la susținerea populației și informarea corectă a acesteia despre ceea ce se întâmplă.”

Europa Liberă: Și ce așteptări aveți de la 2021?

Speranța mea este ca în 2021 această structură mafiotă, care se numește acum Parlamentul Republicii Moldova, să fie lichidată

Victor Munteanu: „Eu știu un singur lucru: ceea ce se numește astăzi parlament și ceea ce se întâmplă nu este parlament, este o gașcă. Nu are voie și nu are niciun drept moral să mai existe acolo pe banii noștri. O bună parte din acești indivizi trebuie urmăriți în justiție. Speranța mea este ca în 2021 măcar această structură mafiotă, care se numește acum Parlamentul Republicii Moldova, să fie lichidată și să găsim căi prin care alți oameni, de altă calitate să ajungă să fie plătiți din banii noștri acolo, pentru a face legi bune, pentru a depune eforturi pentru bunăstarea socială, nu pentru bunăstarea patronului bandit ascuns nu știu unde și, indirect, pentru bunăstarea lor personală. Vorbim despre lucruri total diferite, deci, oricare zi va cădea acest parlament este binevenită și este binecuvântată, dacă vreți. Sper 2021 să fie acest an.”

Vezi comentarii (4)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG