Linkuri accesibilitate

Vladimir Socor: Maia Sandu - un președinte al consensului


Noua președintă a R. Moldova, Maia Sandu, depune jurământul, Chișinău, 24 decembrie 2020.

Vladimir Socor compară promisiunile lui Igor Dodon la început de mandat în 2016 cu promisiunile făcute de Maia Sandu în 24 decembrie 2020.

Interviu cu Vladimir Socor, analist, despre președinția Maiei Sandu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:29 0:00
Link direct

Vladimir Socor: „Dl Igor Dodon, venind ca președinte în anul 2016, era prizonierul lui Vladimir Plahotniuc. Igor Dodon nu s-a bucurat de nicio libertate de mișcare în acea perioadă. Igor Dodon a consimțit de bunăvoie la parteneriatul cu Plahotniuc, parteneriat care îl situa pe Dodon într-o poziție subordonată. Igor Dodon nu a făcut nimic ca să scape din această poziție, dar a profitat de fuga lui Plahotniuc în anul 2019, pentru ca Dodon să capete libertatea de acțiune ca președinte. După aceea, dl Dodon a început promițător, părea să devină un președinte al concilierii naționale și al acordului între toate forțele politice, pentru ca apoi să renunțe la această politică și să aleagă o politică de dezbinare a societății cu scopul de a-și mobiliza propriul electorat, nemajoritar, dar suficient pentru a bloca sistemul politic. De aceea, dl Dodon s-a auto-condamnat la eșec în calitate de președinte.”

Europa Liberă: Ne amintim, Igor Dodon promitea să ajungă să fie președintele tuturor cetățenilor Republicii Moldova, un angajament asemănător a făcut și Maia Sandu. Ce-i drept, ea a spus că va fi un președinte care unește, președintele tuturor moldovenilor. În general, câtă responsabilitate îți iei și cât de sigur poți fi că vei deveni președintele tuturor?

Vladimir Socor: „Dl Dodon și-a încălcat propria promisiune de a deveni președintele tuturor, în loc de președinte al tuturor devenind un președinte de blocaj și de dezbinare. Dna Maia Sandu va fi o președintă a tuturor, dna Sandu, într-adevăr, reprezintă un consens național, un consens deasupra partidelor și deasupra grupărilor etnice sau lingvistice, dna Sandu are această calitate și cred în promisiunea dumneaei. Discursul de inaugurare reflectă anume intenția dnei Maia Sandu de a fi un președinte al consensului între toate forțele și toate grupările, dar nu consens pe orice platformă, nu consens pe baza celui mai mic numitor comun. Un asemenea „consens” pe baza celui mai mic numitor comun ar condamna Republica Moldova la continuarea stagnării.”


Europa Liberă: Maia Sandu zice că va fi președinta care „respinge compromisurile care compromit”.

Vladimir Socor: „Foarte reușită formulă.”

Europa Liberă: Și tot dumneaei mai promite să fie „un președinte onest și transparent” și s-a angajat să ducă „o politică externă proeuropeană, o politică externă care să sprijine politica internă”, așa a zis ea, „cu fața întoarsă spre partenerii externi”. Nu a amintit nimic de Federația Rusă. Întâmplător sau nu?

Vladimir Socor: „Nu întâmplător, bineînțeles! Dna Sandu va orienta țara către Europa nu într-un sens geopolitic, dar în sensul pe care l-am mai menționat și cu alte ocazii în discuțiile noastre, dna Valentina. Moldova are nevoie de „evroremont”. Frazele despre parcursul european, despre integrarea europeană sunt lipsite de acoperire atâta timp cât statul nu se vindecă, iar statul este profund bolnav, statul este, de fapt, pe patul de moarte. Dna Sandu spune în discursul inaugural al dumneaei că statul a fost practic distrus. Statul are nevoie de standarde europene de guvernare, de justiție, are nevoie de repararea instituțiilor. De aceea vorbesc despre „evroremont” ca despre o operațiune, în primul rând, tehnică și instituțională, nu o operațiune geopolitică, o operațiune realistă, de a califica statul, pentru ca, ulterior, să reia parcursul european.”

Europa Liberă: În altă ordine de idei, deja premierul demisionar Ion Chicu refuză să exercite interimatul funcției până la alegerile parlamentare anticipate. Ce ar putea să urmeze?

Vladimir Socor: „Vom vedea, nu știm...”


Europa Liberă: El spune că rămâne în această funcție doar până pe 31 decembrie

Vladimir Socor: „Sigur că vor fi dezbateri aprinse, bazate pe interpretările Constituției: cum procedăm mai departe? Dar aceste întrebări sunt întrebări de ordin tehnic, care rezolvă sau nu rezolvă situația de pe o zi pe alta, fără o viziune strategică asupra sistemului de guvernământ din Republica Moldova. Republica Moldova are nevoie de o instituție prezidențială cu puteri executive. Maia Sandu este cel dintâi politician din Republica Moldova care are toate calitățile necesare pentru a mobiliza societatea în vederea instituirii unui sistem prezidențial de guvernământ. Fără un sistem prezidențial de guvernământ, nu va reuși nicio reformă, deoarece reformele depind de un parlament în care forțele pro-reformă nu pot prin definiție să aibă o majoritate,

Maia Sandu are toate calitățile pentru a deveni un președinte cu puteri executive, posedă integritatea morală, competența profesională, personalitatea și caracterul necesar pentru această funcție de președinte cu puteri executive. Republica Moldova nu a avut până acum un președinte care să cumuleze în persoana sa toate aceste calități pe care le posedă Maia Sandu.


cel puțin nu una durabilă. Reformele nu pot fi lăsate la discreția unui parlament iresponsabil, format în majoritatea sa din partide iresponsabile. Maia Sandu are toate calitățile pentru a deveni un președinte cu puteri executive, posedă integritatea morală, competența profesională, personalitatea și caracterul necesar pentru această funcție de președinte cu puteri executive. Republica Moldova nu a avut până acum un președinte care să cumuleze în persoana sa toate aceste calități pe care le posedă Maia Sandu. Exemplul cel mai elocvent din altă țară, care poate inspira Republica Moldova și inspiră Ucraina, este președinția executivă a lui Mihail Saakașvili în Georgia, este perioada în care Georgia a devenit campionul reformelor între toate statele post-sovietice. A fost un succes recunoscut de întreaga omenire. Datorită faptului că Georgia în perioada de opt ani a președinției lui Mihail Saakașvili a avut o majoritate parlamentară absolută, constituțională, o verticală a puterii care a aplicat în mod disciplinat reformele hotărâte la nivelul președinției de către dl Saakașvili și urmărite prin intermediul verticalei puterii. Verticala puterii nu este în niciun caz un termen de dezaprobare, depinde cum o folosești. Verticala puterii a fost folosită în mod eficient de către dl Saakașvili. Lozincile din Georgia au fost lozinci democratice pentru a satisface lumea occidentală, în realitate a fost o guvernare de tip autoritar, reformist-liberal. Aceasta a reușit în Georgia. Reușita aceasta nu a mai fost duplicată nicăieri. Orice ar spune dl Dodon sau dl Voronin despre tradiția de statalitate a Republicii Moldova, asta este o tradiție imaginară, e un mit propagat de anumiți lideri politici. Moldova nu are o tradiție statală, e lipsită de așa ceva. Statul după 1991 a trebuit construit de la zero, tot de la zero.”

Europa Liberă: Ca urmare a anunțului privind demisia guvernului Chicu, președintele Partidului „Șor”, Ilan Șor, cere două soluții care nu vor permite, așa cum zice el, ca Republica Moldova să intre în colaps până la alegerile parlamentare anticipate. Mai exact: Șor propune instituirea unui control riguros parlamentar asupra actualului executiv sau desemnarea unui cabinet tehnocrat.

Vladimir Socor: „Propunerea Partidului „Șor” privitoare la un control parlamentar intensificat asupra guvernului are, bineînțeles, scopul politic de a asigura supraviețuirea și chiar întărirea actualului parlament, un parlament putred, un parlament pe care contează partidul lui Ilan Șor. Deci, aceste

În mod tradițional, electoratul din Republica Moldova ar favoriza o președinție puternică, Constituția împiedică o președinție puternică, deoarece Constituția a fost formulată și amendată de partide hrăpărețe care vor să țină statul în ghearele lor prin intermediul parlamentului.


propuneri trebuie pur și simplu respinse. Revin la ideea de adineaori referitoare la înlocuirea sistemului parlamentar printr-o instituție prezidențială cu puteri executive. Această idee se bucură de mare popularitate în Republica Moldova. În mod tradițional, electoratul din Republica Moldova ar favoriza o președinție puternică, Constituția împiedică o președinție puternică, deoarece Constituția a fost formulată și amendată de partide hrăpărețe care vor să țină statul în ghearele lor prin intermediul parlamentului. Eu cred că Maia Sandu ar avea șanse foarte bune de a reuși o propunere de schimbare a Constituției care să învestească instituția prezidențială cu puteri executive. Este o idee care, repet, s-a bucurat în mod tradițional de popularitate în rândul alegătorilor din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Deja fostul președinte Igor Dodon a anunțat că pleacă la Moscova alături de primarul capitalei, Ion Ceban, dar și de vicepreședintele legislativului, Vlad Bătrîncea. Cum vedeți această vizită pe care intenționează ei s-o efectueze în Federația Rusă?

Vladimir Socor: „Propunerea inițială a fost o vizită a fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor la Moscova, apoi propunerea s-a schimbat - ar fi fost o delegație a Parlamentului Republicii Moldova, deci mai multe fracțiuni, care să se întâlnească cu conducerea Dumei de Stat. Și acum avem a treia variantă: nu va fi nici delegație parlamentară, nu va fi nici fracțiunea socialiștilor, vor fi trei persoane – dl Dodon, dl Ceban (care nu-i în parlament)

Ce urmărește dl Dodon prin această vizită este să pregătească alegerile parlamentare anticipate, mobilizând din nou la maximum electoratul prorusesc, dar nu-i va reuși, deoarece dl Dodon nu va fi primit de Putin.


și dl Bătrîncea. Ei au spus că vor avea întrevederi cu acele partide din Dumă cu care ei au acord de cooperare. Probabil că se referă la Edinaia Rossia și la Spravedlivaia Rossia. Sigur că nu se vor mai întâlni cu dl Putin, dl Putin n-a dorit să se întâlnească cu dl Dodon nici înaintea alegerilor prezidențiale, nu i-a făcut acest cadou dlui Dodon. Se vor întâlni cu dl Kozak, în ce scop nu e clar. Ceea ce urmărește dl Dodon prin această vizită este să pregătească alegerile parlamentare anticipate, mobilizând din nou la maximum electoratul prorusesc, dar nu-i va reuși, deoarece dl Dodon nu va fi primit de Putin, probabil nici de patriarhul Kiril, va fi primit numai de Kozak. Vizita nu va avea valoare politică electorală în Republica Moldova, dar dl Dodon și partidul său au plantat o bombă cu explozie întârziată în Republica Moldova prin intermediul legii care conferă un stat privilegiat limbii ruse.”

Europa Liberă: Și Federația Rusă a mulțumit pentru acest vot în parlament și a criticat România.

Vladimir Socor: „Da. Nu la un nivel înalt, la nivelul purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe, dar bomba aceasta cu explozie întârziată are menirea de a pune Partidul Acțiune și Solidaritate în fața unei dileme: dacă să conteste legea privitoare la statutul limbii ruse la Curtea Constituțională sau nu. Dacă nu o contestă, vor fi mulți alegători dezamăgiți de faptul că PAS-ul nu a contestat legea, dacă PAS-ul o va contesta, atunci va fi pusă în pericol strategia electorală a dnei Maia Sandu de a apela și la alegătorii rusofoni. Deci, este un gest deosebit de perfid al dlui Dodon și al Partidului Socialiștilor, un gest care demonstrează că dânșii nu au în vedere interesul statului Republica Moldova, dar au în vedere propriul interes electoral cu riscul conștient de a dezbina societatea Republicii Moldova, asmuțindu-i pe alegătorii rusofoni împotriva celorlalți alegători.”

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG