„A defăimat” Cristian Preda țara? Urmează poliția presei?

Europarlamentarul Cristian Preda găsit țap ispășitor de Liviu Dragnea și acuzat de „defăimarea” României

E greu de crezut că în Uniunea Europeană poate fi acceptată cu ușurință o lege a defăimării.

Puțină lume știe că în România cei decorați de stat, dacă nu se poartă frumos, pot fi pedepsiți simbolic de niște consilii de onoare alcătuite din alte persoane decorate cu aceeași medalie. Un asemenea consiliu l-a chemat la raport pe europarlamentarul independent, Cristian Preda, care a fost pârât că ar fi defăimat țara.

Pedepsirea celor care critică ce se întâmplă în România a început deja printr-un „exemplu”. Eurodeputatul Cristian Preda a fost reclamat la Consiliul de Onoare al ordinului Steaua României pentru „defăimare” și „neglijarea interesului național”.

Your browser doesn’t support HTML5

Corespondența zilei de la București cu Sabina Fati

Cei care-l în vor judeca la sfârșitul aceste luni sunt persoane care au fost la rândul lor decorate cu ordinul Steaua României și care pare majoritar simpatizante PSD. Este vorba despre șefa Primăriei Generale a Bucureștilor, Gabriela Firea, fosta ministră a Educației Ecaterina Andronescu, fostul ministru de Externe Mircea Geoană, repudiat de social-democrați, fostul șef al Serviciului Român de Informații, Costin Georgescu, doctorul Șerban Brădișteanu, generalul Constantin Degeratu și fostul șef al Academiei Române Ionel Haiduc.

Potrivit legii, ordinul poate fi retras în două situații: 1) cazul unei condamnări definitive, cum a fost chiar cazul lui Șerban Brădișteanu, care însă a rămas nestingherit acolo, sau 2) în cazul în care ordinul este dezonorat de cei care au fost decorați cu el.

Cristian Preda ne-a spus că a primit încă de săptămâna trecută reclamația, făcută de o persoană care nu este publică și pe care nu a vrut să o nominalizeze, dar care la rândul ei deține decorația Steaua României. Potrivit lui Preda, documentul care îl incriminează are doar „cinci-șapte rânduri fără niciun fel de argumentație”. În mod normal, acest Consiliu decide prin vot vinovăția sau nevinovăția acuzatului care a „dezonorat” ordinul, urmând ca acela care retrage decorația să fie președintele român, fiindcă tot el a acordat-o.

Există un precedent periculos în această privință: lui Laszlo Tökes i s-a retras acum doi ani decorația dată de Traian Băsescu pentru meritele incotestabile pe care le-a avut în Revoluție. În 2013, aceiași oameni care-l vor judeca și pe Cristian Preda au decis retragea decorației lui Tökes, după ce acesta i-a cerut premierului ungar să ofere „protectorat" Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud". Președintele de atunci Traian Băsescu a refuzat să semneze decretul de retragere a ordinului. Doi ani mai târziu, însă, Klaus Iohannis a acceptat retragerea ordinului după ce judecătorii i-au respins lui Tökes contestația.

În Rechizitoriul prin care ministrul Justiției a cerut revocarea șefei Dircției Naționale Anticorupție, Tudorel Toader, a acuzat-o pe Codruța Kovesi că a „defăimat” țara...

Nu e clar ce s-ar fi întâmplat dacă președintele ar fi refuzat să-I retragă distincția, dat fiind că aceasta a fost oferită pentru fapte reale, confirmate demult de istoria căderii comunismului în România.

Eurodeputatul Cristian Preda ne-a declarat că s-a hotărât să facă publică cererea de retragere a ordinului Steaua României în contextual general în care liderii coaliției de guvernământ au vorbit despre necesitatea unei legi a defăimării. Președintele PSD a explicat că a vorbit cu mai mulți parlamentari despre „posibilitate” care trebuie să se dea „statului român” de a-i „sancționa” pe cei care-și „defăimează propria țară”: „oameni gen Monica Macovei și alți europarlamentari”. „Din cauza asta România pierde suveranitatea, demnitate și respect”, a mai spus Liviu Dragnea.

Pe de altă parte, în Rechizitoriul prin care ministrul Justiției a cerut revocarea șefei Dircției Naționale Anticorupție, Tudorel Toader, a acuzat-o pe Codruța Kövesi că a „defăimat” țara prin interviurile pe care le-a dat unor televiziuni străine. Și Kövesi a fost decorată de președinția română și ar putea intra în vizorul celor care au început să caute vinovați. Șefa DNA este una dintre ținte.

Deputatul PSD, Adrian Solomon, a declarat că în cazuri „grave” viitoarea lege ar trebui să prevadă „pierderea cetățeniei” . Vizați de pedepsire pentru defăimare sunt europarlamentarii (senatorii și deputații sunt acoperiți de imunitate conform Constituției, deci ei nu intră în discuție), jurnaliștii și reprezentanții organizațiilor neguvernamentale. O lege similară a funcționat și în perioada comunistă, iar scriitorul Andrei Pleșu a amintit că „așă îi amenința și fosta Securitate pe cei care, la Europa Liberă sau la unele întâlniri cu straini, iși permiteau să spună că în Romania e sărăcie, cenzură, minciună, poliție politică”.

Acum doi ani, Liviu Dragnea a susținut un proiect al „defăimării sociale”, declarat în cele din urmă neconstituțional. Acum, însă, PSD are nevoie de un nou tip de legitimare, după haosul fiscal creat și după eșecul creșterii salariilor. Pedpesirea „trădătorilor de țară” ar putea fi deci o nouă strategie, dar e greu de crezut că în Uniunea Europeană poate fi acceptată cu ușurință o astfel de lege, mai cu seamă că în mai multe cazuri Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat câștig de cauză libertății de exprimare, nu statelor care prin diferite metode au încercat să restrângă dreptul la opinie.

O lege a defăimării ar implica impunerea cenzurii și crearea unei poliții a discursurilor, o poliție a presei care să verifice toate textele publice.