Alegătorii din Chișinău votează mai activ în cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarului capitalei față de primul tur din 20 octombrie.
Până la ora 17.30 au votat aproape 32 la sută de alegători, cu câteva puncte procentuale decât în primul tur, la care rata totală de participare a fost de 36 la sută.
Politologul Dionis Cenuşă e de părere că participarea de sub 50 la sută ar fi un eșec al conștiinței civice, dat fiind că cea mai prospera parte a societății trăiește în Chișinău, beneficiază de multe servicii inaccesibile în restul tarii, motiv din care, crede Cenuşă, chișinăuienii ar avea o obligaţie mai conturată să participe la vot.
Datele CEC arată că mai activ votează alegătorii din sectoarele Centru și Râşcani, iar prezența în suburbii o depăşeşte pe cea din unele sectoare ale capitalei. De asemenea, cei mai activi sunt alegătorii vârstnici.
### Vezi și... ### Urbanism, existențialism şi alegerile din Chişinău
Prezența celor de peste 56 de ani a fost până la ora 17.30 de peste 36 la sută. Numeric, aceștia au constituit peste 72 de mii de oameni, în vreme ce alegătorii tineri care și-au exercitat dreptul de vot au fost mai puțin de 60 de mii.
La nivel de ţară, în cele 384 de localităţi unde niciunul dintre candidații la funcția de primar nu a acumulat în primul tur majoritatea simplă a voturilor prezenţa la urne era, până la 17.30, de peste 35 la sută.
Asociaţia Promo-LEX, care monitorizează alegerile, a constat până acum aproape 90 de incidente. Este vorba, între altele, despre prezența materialelor de publicitate, afișaje, panouri şi agitaţie electorală în raza secțiilor de votare, situații de recompense materiale sau bănești oferite alegătorilor, precum şi acte de violență sau intimidări ale alegătorilor. Directorul misiunii de observare Promo-LEX, Pavel Postică, a precizat că este rolul candidaţilor să conteste anumite nereguli, iar instanţele de judecată să se pronunţe privind impactul încălcărilor.
Consiliul electoral de circumscripție Chişinău a anunţat la până la ora 17 că nu a fost depusă nicio contestaţie.