Pe scurt
- ANRE a afișat în premieră preț mai mare la motorină decât la benzină. În multe țări europene, asta deja se întâmplă de câteva zile, iar diferența este și mai mare.
- Moldova, ca toată Europa, are rezerve de motorină mai mici decât de benzină, iar capacitatea europeană de rafinare a motorinei este și ea mai mică.
- În vreme de criză, motorina se scumpește mai tare pentru că oamenii nu pot reduce consumul ei așa de ușor ca la benzină, „dieselul” fiind „sângele economiei”.
- Un factor agravant la nivel mondial este că China nu mai exportă motorină, de când cu războiul - se teme că nu va avea pentru sine.
Motorina s-a scumpit în Moldova în ultimele zile, ca în multe alte țări din lume, mai rapid decât benzina, pe fondul războiului, dar prețul mai mare la motorină anunțat de ANRE (26,24 lei, față de 26,22) vine ca o premieră pentru șoferii de aici.
În țări ca Germania, de exemplu, diferența este mai mare. Litrul de motorină costa vineri în medie 2,144 euro (42,365 lei) față de 2 euro litrul de benzină (cam 40 de lei). În vecina de la vest a Moldovei, România, motorina costa 8,65 lei românești față de 8,27 pentru Unleaded 95. (Există și țări europene unde motorina este încă mai ieftină ca benzina, dar și acolo se scumpește mai rapid.)
Peste ocean, în Statele Unite, diferența este și mai mare în favoarea motorinei: galonul de motorină (3,7 litri) era vineri cam 5 dolari la New York, față de 3,5 dolari pentru benzină.
În SUA carburanții sunt în mod tradițional mai ieftini ca în Europa. Pe de altă parte, în SUA cam 2% din mașinile personale sunt pe motorină, față de un procentaj de cam 50% la europeni. Așa se face că acolo scumpirea galopantă a motorinei nu impresionează șoferii amatori, dar îi ustură pe cei profesioniști, căci - ca peste tot în lume - motorina este și în SUA carburantul de bază al transportului comercial, al mașinilor agricole ș.a.m.d.
Vineri la Chișinău s-a anunțat că statul propune alocarea a 108 milioane de lei din Fondul de Intervenție ca ajutor pentru fermieri, destinat compensării parțiale a accizelor la motorină.
Tot vineri, autoritățile au spus că Moldova dispune în prezent de stocuri de benzină suficiente pentru 22 de zile de consum, în timp ce rezervele de motorină acoperă 11 zile.
Astfel, au indicat un prim motiv, poate principal, pentru care motorina se scumpește mai tare decât benzină în multe țări, în vremuri de criză: rezervele de motorină sunt în general mai mici.
Altă explicație - legată de prima - este că rafinăriile europene produc mai puțină motorină.
Pe 11 martie 2026, pescarii alimentează cu motorină de calitate inferioară barca de pescuit „Penn Ivik” în portul Le Guilvinec, din nord-vestul Franței. „Motorina diesel e prea scumpă, deja”.
Călcâiul lui Ahile, în energetica europeană?
Surse din mediul de afaceri care doresc să rămână anonime, citate de ziarul spaniol El Pais, spun că Europa dispune de o capacitate de rafinare suficientă pentru a fi exportatoare netă de benzină, dar suferă de un deficit cronic de motorină, ceea ce o obligă să depindă de importuri pentru a-și satisface cererea internă - iar ele vin în mare parte din zona Golfului Persic.
Contextul internațional este complicat și mai mult, potrivit acelorași surse, de faptul că China și-a suspendat prin ordin de la guvern exporturile de carburanți, de când cu războiul din Orientul Mijlociu.
Deși gigantul asiatic importă cantități mari de țiței, capacitatea sa de rafinare îl transformă într-unul dintre cei mai mari exportatori mondiali de motorină.
„Toate acestea coincid cu faptul că motorina este un produs foarte inelastic din punctul de vedere al cererii - a scris ziarul spaniol. Spre deosebire de benzină, al cărei consum poate fi redus parțial dacă cetățenii decid să utilizeze mai puțin mașinile personale, motorina este sângele care alimentează transportul rutier de mărfuri și sectoarele industriale strategice, unde nu există o alternativă imediată și consumul este dificil de redus.”
Deocamdată, conflictul din Golful Persic continuă neabătut, iar prețurile țițeiului au crescut chiar și după ce marile puteri au anunțat că dau drumul la unele rezerve pe piață, iar SUA au acceptat să ridice pe 30 de zile restricțiile asupra exporturilor de petrol rusesc aflat deja în tranzit, pe mare.
Această captură de ecran dintr-un videoclip arată fumul care iese din nava de marfă „Source Blessing”, pe 13 martie, în Golful Persic.
Nu e țițeiul așa de negru
Vestea bună, pentru zilele următoare: multe guverne iau măsuri pentru protejarea consumatorilor, iar unele funcționează: în Germania prețurile la benzinării au scăzut joi, după multă vreme, ca urmare a unor asemenea eforturi „de la centru” - deși tot rămân mult peste cele dinaintea crizei.
În Moldova, directorul ANRE, Alexei Taran, a fost citat vineri de IPN cu declarația că mecanismul de plafonare a prețurilor aplicat în Republica Moldova are efecte.
„În cazul în care nu se va mai întâmpla nimic pe piața internațională, vom mai avea câteva zile de creștere a câte 40-50 de bani. Ulterior, prețurile se vor stabiliza. Nu cred că prețul la benzină și motorină va depăși pragul de 27 de lei”, a declarat Alexei Taran.
Declarații liniștitoare a făcut, de altfel, ceva mai devreme, pentru Europa Liberă, și Eugen Carpov, director în Consiliul de Administrație ANRE.
El a avertizat că un asalt asupra benzinăriilor nu ar face decât să complice situația.
„Îi îndemn pe cetățeni să rămână calmi și să evite cumpărăturile în exces de carburanți. Tocmai astfel de achiziții pot genera epuizarea produselor la o benzinărie sau alta. Depozitele sunt asigurate cu carburanți, stațiile funcționează normal, iar noi suntem în comunicare permanentă cu companiile petroliere care sunt active pe piață și în felul ăsta asigurăm lucrurile să meargă pe un traseu constructiv”, a spus Carpov.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te