Serbia și Kosovo evocă un schimb de teritorii

Serbia și Kosovo au anunțat pentru prima oară un început de dorință comună de a discuta despre o eventuală modificare a frontierei, lucru care ar înlătura principalul obstacol în calea negocierilor Serbiei pentru aderarea la Uniunea Europeană.

Serbia și Kosovo evocă un schimb de teritorii

Serbia are statutul de țară candidată, dar negocierile au fost blocate până acum din pricina nerezolvării conflictului cu Kosovo, regiune devenită independentă de facto, recunoscută de UE, dar nerecunoscută de Belgrad (și nici de 5 din cele 28 de țări ale UE: Grecia, Cipru, Slovacia, Spania și România).

Înțelegerea ar consta într-o modificare pașnică, prin acord reciproc, a frontierelor, subiect tabù, dar care a cunoscut un precedent recent.

Ideea ar fi un schimb teritorial, prin care Serbia ar primi partea de nord a Kosovo și jumătate din orașul Mitrovica, regiune populată aproape exclusiv de sârbi, iar Kosovo ar primi în schimb o fâșie de teritoriu din Serbia de sud unde trăiesc in special albanezi.

Planul stârnește însă îngrijorare în Balcani, unde practic toate țările sunt mixte etnic, iar unele, cum sunt Bosnia sau Macedonia, supraviețuiesc numai datorită unui echilibru instituțional foarte complex.​

Președintele Kosovo, Hashim Thaçi, a propus ca pe masa următoarelor discuții între trimișii de la Belgrad și Priștina, care se vor ține în septembrie la Bruxelles, să se afle și posibilitatea cedării către Kosovo a regiunii Preșevo din Serbia, lipită de granița cu Kosovo, unde populația este majoritar albaneză.

În nordul Kosovo, în jurul orașului Mitrovica, oraș care e tăiat de râul Ibar, trăiesc circa 50.000 de sârbi care nu recunosc autoritatea guvernului de la Priștina și care sunt de facto incorporați în Serbia. Modificarea frontierelor ar reduce astfel foarte mult tensiunile și ar ușura discuțiile între cele două capitale.

Hashim Thaci, Federica Mogherini și Alexandru Vucic, Bruxelles, august 2018

Ministrul sârb de externe Ivica Dačić a spus marți, 7 august, că propunerea kosovară este demnă de luat în seamă pentru următoarele convorbiri. ​La fel, președintele Serbiei Aleksandar Vučić a spus că "o soluție e necesară, ca și o declarație a sârbilor și a albanezilor prin care ambele părți s-ar angaja să nu se mai ucidă pentru teritorii."

Principala problemă ar fi însă opoziția din interiorul Kosovo. Premierul Ramush Haradinaj este cu totul împotriva ideii unui schimb de teritorii, el spunând că o asemenea idee nu i-ar face plăcere decât lui Vladimir Putin.

La fel, președintele parlamentului de la Priștina, Kadri Veseli, a spus că integritatea teritorială a Kosovo este inviolabilă. "Kosovo se va alătura ONU, NATO și UE cu frontierele de azi," a spus Veseli.

Nici Uniunea Europeană nu este de acord cu ideea modificării frontierelor, iar șefa diplomației UE Federica Mogherini a spus marți că un asemenea plan ar duce la destabilizarea Balcanilor.

Cu toate astea, există un precedent recent de schimb pașnic de teritorii. Belgia a cedat Olandei, în 2016, 10 hectare de rezervație naturală de-a lungul fluviului Meuse (Maas în olandeză), în sudul țării, în Valonia, primind in schimb 4 ha în altă parte. Pare puțin, dar e un schimb real de teritorii și o modificare a frontierei.

Belgia a cedat o arie naturală de o mare frumusețe, un magnific loc de vacanță, cu plaje și promenade si plimbări cu barca vara. Rezervația se află pe malurile fluviului, lângă orășelul belgian Visé, față în față, pe malul celalalt al rîului, cu târgul olandez Eijsden.

Neobișnuitul gest se explică prin istoria delimitării frontierei dintre Belgia și Olanda. Pentru belgieni, Olanda e inamicul istoric, iar ziua națională a Belgiei catolice e data (21 iulie) căpătării independenței de Olanda calvinistă. Atât de mare a fost dușmănia istorică, încât și azi Constituția Belgiei interzice orice alianță matrimonială între familia regală belgiană și cea olandeză.

Cum scria istoricul Fernand Braudel, râurile, iar nu munții, formează frontierele cele mai solide. Carpații nu au divizat românitatea, după cum, la fel, bascii se regăsesc și de o parte și de alta a Pirineilor. In schimb, Dunărea a fost întotdeauna o graniță între românitate și slavii de sud. La fel, fluviul Indus îi separă de mii de ani pe indieni de iranieni.

Fluviul Meuse dintre Belgia și Olanda a fost decretat în 1843 frontieră definitivă între cele două țări, separate deja înainte. De atunci, frontiera presupusă a fi în mijlocul apei s-a tot deplasat, mai ales după ce au fost făcute lucrări de amenajare a albiei râului.

De la început, s-a decis că frontiera merge exact prin mijlocul râului. Acum, după mai bine de un secol și jumătate, pe o distanță de 4 km, frontiera nu mai e in mijlocul râului. Așa încât, Belgia a decis să cedeze Olandei partea ce depășește fluviul, păstrând granița în mijlocul apei.

Ce e important simbolic e că schimbul nu s-a făcut la egalitate. Belgia a dat astfel zece hectare, de fapt o rezervație naturală, și a primit în schimb doar patru.

Dar tocmai faptul că schimbul nu s-a făcut la egalitate și că s-a creat un precedent arată că schimbul de teritorii, pe marginea unei înțelegeri comune, nu mai este astăzi un tabu.