Transnistria, între sărbătorile pascale și „batalionul nemuritor” (VIDEO)

De Paștele Blajinilor la Dnestrovsk

Perioada sărbătorilor de Paște este o ocazie de a ne întreba ce înseamnă de fapt să fii un bun creștin – doar să-ți faci semnul crucii corect și să respecți obiceiurile sau să știi în profunzime ce înseamnă credința? În emisiunea de astăzi vă prezentăm o discuție pe care directorul biroului de la Chişinău al Europei Libere, Vasile Botnaru, a avut-o cu unul dintre preoții cei mai cunoscuți din Biserica Ortodoxă, părintele Maxim Melinti.

Your browser doesn’t support HTML5

Transnistria, între sărbătorile pascale și „batalionul nemuritor”


Chişinăul cere repetat Uniunii Europene să coordoneze în prealabil cu Guvernul toate programele de asistenţă care au ca beneficiari locuitorii din regiunea transnistreană și să invite reprezentanții Biroului de Reintegrare din cadrul Guvernului la reuniunile donatorilor, pentru ca autoritățile să-și poată expune „poziția instituțională”. Șefa Biroului de Reintegrare, Cristina Lesnic, a revenit la această solicitare mai veche a Chişinăului în cadrul unei întrevederi pe care a avut-o cu șeful Delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko. La întâlnire s-a discutat și despre apropiata vizită de lucru a reprezentantului OSCE pentru reglementarea transnistreană, Franco Frattini, anunță un comunicat al Guvernului, care nu precizează însă data acestei vizite.

Premierul Pavel Filip a contribuit direct la începutul acestui an la excluderea Uzinei Metalurgice de la Râbniţa, controlată de autorităţile de la Tiraspol, de pe lista întreprinderilor faţă de care Ucraina a impus sancţiuni în mai 2018, scrie portalul Mold-street.com, citând o investigație RISE Moldova. Pavel Filip a expediat o scrisoare oficială omologului său ucrainean Volodimir Groisman şi preşedintelui Petro Poroşenko, în care solicita excluderea Uzinei „din lista entităţilor supuse sancţiunilor”, susţinând că aceasta s-ar afla într-o situaţie critică. El a solicitat şi reducerea de două ori a taxelor de export aplicate acestei întreprinderi, susţinând că ele ar fi o barieră administrativă. Premierul Moldovei ar fi cerut și încetarea investigaţiei antidumping împotriva uzinei, considerând-o nefondată. La doar zece zile de la expedierea scrisorii premierului Filip, autorităţile de la Kiev au exclus Uzina Metalurgică din lista entităţilor supuse sancţiunilor.

Uzina metalurgică de la Râbnița

Pe 9 mai, la Moscova, va avea loc un marș numit „Transnistria – batalionul nemuritor”, organizat de așa-numita reprezentanță oficială a Tiraspolului în capitala rusă, care invită toți transnistrenii care locuiesc la Moscova și alți doritori să se alăture marșului. Deschiderea așa-numitei reprezentanțe oficiale a Transnistriei la Moscova a fost dur criticată de Chişinău, însă autoritățile ruse au spus că ar fi vorba despre o instituție culturală, iar Tiraspolul a insistat că reprezentanța a fost deschisă pentru a oferi „sprijin juridic și consular” transnistrenilor stabiliți în capitala rusă.

Președintele rus Vladimir Putin a spus luni că rușii și ucrainenii ar avea numai de câștigat dintr-o cetățenie comună, a relatat agenția de știri Interfax. Putin a anunțat anterior că Moscova se gândește să ofere tuturor ucrainenilor posibilitatea de a obține rapid cetățenia rusească – o declarație primită cu indignare de mulți lideri politici ucraineni. Putin deja a semnat un decret care simplifică procedura de obținere a cetățeniei ruse de către separatiștii din Donbas, făcând Kievul să ceară înăsprirea sancțiunilor internaționale împotriva Moscovei. În replică la declarațiile și deciziile lui Putin, președintele ales ucrainean Volodimir Zelenski a spus că ucrainenii vor respinge cetățenia rusă și că Ucraina ar putea acorda la rândul ei pașapoarte rușilor, ca să-i facă cetățenii unei țări democratice.

Peste 120 de persoane au fost arestate în timpul manifestațiilor de 1 Mai în Rusia, pentru că au scandat sloganuri anti-Putin, polițiștii folosind de multe ori forță extremă pentru a-i reține, informează organizația OVD-Info, specializată în monitorizarea arestărilor. Se pare că 66 de protestatari au fost reținuți doar la Sankt Petersburg. Peste 2.000 de persoane au participat la manifestația autorizată de autoritățile locale din Sankt Petersburg, inclusiv susținători ai liderului opoziției Alexei Navalnîi. Proteste au avut loc în peste 30 de orașe ale Rusiei. Unii dintre protestatari aveau pancarte cu mesaje precum „Pentru alegeri corecte” și „Putin nu este etern”.

Europa Liberă: Așadar, ce însemnă pentru fiecare dintre noi Paștele și cum îl sărbătorim? Să ascultăm mai întâi opiniile oamenilor întâlniți întâmplător pe stradă, culese de corespondenții noștri la Tiraspol și Bender.

- Sărbătorim în familie, cu părinții, cu rudele, cu frații, cu surorile. Întotdeauna este foarte vesel și luminos. Avem cozonaci, ouă roșii – totul ca de obicei.

- Mama coace cozonaci, dar eu le cumpăr. În copilărie vopseau ouăle cu coji de ceapă. Acum cumpăr vopsea și le vopsește fiica mea – roșii, roz, ei îi place să le facă de toate culorile.

- Vom sta acasă cu cei apropiați, vom merge la biserică cu bunica ca să sfințim pasca și ouăle roșii. În fiecare an mama și bunica coc cozonaci, eu îi ajut.

Your browser doesn’t support HTML5

Festival pascal la cetatea Bender/ Tighina

- Vrem să marcăm festiv sărbătoarea, cu pască, cu ouă roșii. Și în general, avem dispoziție de sărbătoare. Noi cumpărăm cozonacii de la piață. Asta bunicile noastre coceau, iar noi deja cumpărăm.

- Mama și bunica se pregătesc, noi când vom ajunge deja totul va fi gata.

- Eu lucrez taximetrist. De sărbători voi fi la volan – așa va trece tot Paștele. Voi duce oameni – beți, treji, mulțumiți de viață…

***

Dragi ascultători, aici îmi iau rămas bun de la Dvs., vă doresc Sărbători luminate și vă invit să ascultați o discuție despre credință și semnificația sărbătorilor religioase. Invitatul directorul biroului de la Chişinău a Europei Libere, Vasile Botnaru, este unul dintre preoții cei mai cunoscuți din Biserica Ortodoxă – părintele Maxim Melinti. Hristos a Înviat!

Your browser doesn’t support HTML5

În fiecare duminică la Europa Liberă: Punct și de la capăt