Your browser doesn’t support HTML5
Emilian Galaicu-Păun, o evocare a Valentinei Tăzlăuanu
Emilian Galaicu-Păun: „Fără a exagera câtuși de puțin, se poate afirma că Valentina Tăzlăuanu a reprezentat o instituție în domeniul culturii, atât ca profesionalist în ceea ce înseamnă scrisul propriu-zis, cât și ca edificare a unor organisme de cultură. Creația ei, probabil cea mai rezistentă în timp și în societate, este această revistă „Sud-Est”, pe care a fondat-o în 1990. Amintesc în egală măsură de acele extraordinare simpozioane care au avut loc la Chișinău, la invitația revistei „Sud-Est”, diriguite de Valentina Tăzlăuanu, simpozioane care i-au adus la Chișinău pe un Andrei Pleșu, pe un Sorin Alexandrescu, pe un Dan C. Mihăilescu și câte alte nume sonore ale culturii noastre. Paralel cu această revistă și, într-un fel anticipând-o, pentru că Valentina Tăzlăuanu a scris cronică de teatru de când țin minte eu, cel puțin din anii ‘80, poate ceva mai înainte, a știut să construiască un limbaj foarte adecvat meseriei, fără entuziasme, fără patetisme, o conștiință critică de care a avut nevoie teatrul nostru, pentru că în anii ’90, de exemplu, s-a experimentat foarte mult și pendulul, să zicem, între experimentul cel mai radical și tradiționalismul cel mai pășunist trebuia surprins și în niște formule critice. Dacă despre Leonid Cemârtan se poate spune că a dat tonul într-un domeniu care abia se constituia – e vorba de critica de teatru, istoria teatrului –, Valentina Tăzlăuanu a adus această meserie la culmile ei. Nu cunosc un alt creator în domeniu care ar echivala demersul ei critic și analitic. Nu în ultimul rând, aș vorbi despre intelectualul implicat. Chiar dacă vocea ei s-a auzit în special într-un domeniu oarecum periferic față de viața socială, intelectualul Valentina Tăzlăuanu s-a făcut auzit în foarte multe privințe în problemele magistrale ale societății. Aș aminti acele extraordinar de percutante editoriale din revista „Sud-Est”, reunite (o parte din ele) într-un volum apărut la Editura ARC acum câtva timp, în care vocea intelectualului implicat care trăiește actul de cultură într-o societate dată se face auzită.”
Europa Liberă: Există un lucru pe care nu l-a făcut, probabil, cu premeditare: nu și-a dorit lauri, nu și-a dorit titluri de academician. Asta o caracterizează, probabil?
Emilian Galaicu-Păun: „Foarte exactă observația. Nu-mi imaginez cum Valentina Tăzlăuanu s-ar fi luptat pentru o cauză a ei. S-a luptat pentru o cauză a revistei. Știu foarte bine cât de mult a ținut la această revistă, la această instituție culturală. Repet o dată în plus: revista a devenit o instituție culturală, a făcut un pas în urmă, i-a lăsat pe alții să-i ia fața. Felul acesta de a comunica peste generații a fost firesc pentru Valentina. Nu-mi imaginez că această ființă de o integritate morală și culturală impecabilă ar fi urmărit, să zicem, interesele de culise. Știți că a avut de-a face cu teatrul și, mă rog, culisele fac parte din teatru. Dimpotrivă, a ieșit de fiecare dată la rampă, și-a spus foarte răspicat discursul. Aș mai accentua și un lucru important: Valentina n-a fost omul jumătăților de măsură, atunci când a scris nu și-a luat măsuri de precauție, a scris suficient de radical și suficient de tranșant, fără ca să lase urme de negocieri în ceea ce ținea de lucrurile esențiale, adică nu a lăsat cumva lucrurile la jumătate de cale. Și demersul acesta este foarte important, pentru că de foarte multe ori intelectualii își fac foarte repede vânt într-o chestiune, după aceea ei la fel ca și focul de paie se sting. Valentina a avut această consecvență. Probabil că dintre intelectualii noștri din anii ‘80 până încoace este unul dintre oamenii care au urmărit o idee, un proiect cu o acribie și cu o consecvență de invidiat, pur și simplu.”