Statele Unite sprijină decizia Ucrainei de a se așeza la masa negocierilor cu Rusia în ciuda unor cereri rusești „absolut inacceptabile”, dar Rusia trebuie să cadă de acord cu o încetare a focului deplină pentru ca negocierile să poată „căpăta seriozitate”, a declarat Victoria Nuland, secretar de stat adjunct pentru afaceri politice, într-un interviu cu televiziunea Current Time.
„Soluțiile diplomatice în conflicte ar trebui, în general, să vină după un acord de încetare a focului, nu în mijlocul luptelor. Iar rușii nu au fost dispuși deloc către o încetare completă a focului, așa încât negocierilor să poată căpăta seriozitate”, a spus diplomata americană cu o vastă experiență în afacerile Rusiei și Europei de Est.
Negociatori ruși și ucraineni s-au întâlnit pe 29 martie la Istanbul. Ucraina a spus că este gata să promită că nu se va alătura alianțelor militare și nu va găzdui trupe străine, atâta timp cât va avea garanții de securitate externe și atâta timp cât Rusia nu va sta în calea aderării țării la Uniunea Europeană. Negociatorii ruși au anunțat o reducere „drastică” a acțiunilor militare rusești în direcția capitalei ucrainene Kiev și a orașului Cernihov cu scopul întăririi „încrederii reciproce”.
### Vezi și... ### Aparent progres la negocierile din Istanbul. Zelenski: asediul de la Mariupol - „crimă împotriva umanității”Victoria Nuland a spus că, în timp ce Ucraina „este dispusă să vorbească despre neutralitate” și alte concesii pentru a obține o rezolvare diplomatică a „acestui conflict groaznic și brutal”, poziția Rusiei a fost intransigentă: „capitulați și atunci poate vorbim”.
Diplomata americană consideră „plin de semnificație” faptul că Rusia a decis să-și repoziționeze forțele. „Este fără îndoială rezultatul direct al rezistenței acerbe de care au dat dovadă ucrainenii lângă Kiev și în suburbii, sau în Cernihov”, a spus Nuland. În opinia Statelor Unite, a mai spus ea, forțele retrase de ruși din apropierea Kievului „se vor întoarce în alte părți ale Ucrainei”.
„Cred că, din păcate, rușii nu au înțeles încă bine cât de puternică este armata ucraineană, iar partea rusă a suferit pierderi incredibile, de peste 10 000 de morți, potrivit estimărilor noastre (...) Câtă vreme nu va avea loc o încetare a focului veritabilă, nu cred că vom avea discuții serioase, dar mai rămâne de văzut”, a spus diplomata americană.
Comentând poziția Ucrainei la negocierile de la Istanbul, Victoria Nuland a spus că o soluția negociată trebuie să garanteze faptul că o invazie rusească nu o să mai poată avea loc „niciodată”.
De aceea, Ucraina va avea nevoie de un sprijin de securitate suficient pentru a putea „descuraja Moscova să mai facă vreo asemenea tentativă vreodată”. „Împreună cu aliații și partenerii noștri, va trebui să continuăm să furnizăm Ucrainei un sprijin de securitate puternic (...) Dar ne vom ghida de ceea ce ucrainenii consideră că este corect, de modul în care decid ei să-și protejeze suveranitatea și integritatea teritorială în viitor și suntem pregătiți să facem asta pe termen lung”, a spus Victoria Nuland.
### Vezi și... ### Zelenski, sceptic după promisiunea Rusiei de a se retrage din jurul KievuluiAutoritățile ucrainene au relatat la 30 martie despre noi bombardamente în jurul capitalei Kiev și la nord de orașul Cernihov, în ciuda promisiunii Moscovei de a reduce operațiunile militare acolo.
De asemenea, forțele ruse au bombardat aproape toate orașele de pe linia frontului care separă teritoriul controlat de guvernul ucrainean de zonele deținute de separatiștii susținuți de ruși din Donbas, iar lupte grele au fost raportate în orașul-port Mariupol, din sud.
Oleksii Arestovici, un consilier al președintelui Volodimir Zelenski, a declarat că Rusia transferă forțe din nordul Ucrainei în zonele de est pentru a încerca să încercuiască trupele ucrainene de acolo.