Noël Bernard a fost cel mai tânăr director al secției române de la Radio Europa Liberă, prima oară la doar 30 de ani, între 1955 și 1958, apoi din 1966 până la moartea sa tragică în 1981. Evreu român, emigrat la 16 ani din țară, studiază în Marea Britanie, unde se apropie de cercurile laburiste și se formează ca social-democrat luminat, după cum povestește Emil Hurezeanu.
Noël Bernard reformează programele Europei Libere pe mai multe direcții. Deschide un canal de comunicare cu ascultătorii lui aflați la mii de kilometri distanță, introduce o rubrică despre drepturile omului în România, îi invită pe Monica Lovinescu și pe Virgil Ierunca să facă parte în mod direct din echipă prin înființarea unui studio la Paris. „Tezele și antitezele” Monicăi Lovinescu devin repede faimoase în lumea controlată și cenușie a culturii din România, iar Virgil Ierunca, prin emisiunea sa, „Povestea vorbei” scoate la iveală săptămânal „pagini uitate, pagini cenzurate, pagini exilate”.
Tot Noël Bernard a înțeles foarte repede că tinerii României comuniste puteau fi dezideologizați cu ajutorul muzicii. Așa l-a adus celebrul director al Europei Libere la Munchen pe Cornel Chiriac, căruia i-a oferit posibilitatea, după fuga sa în Occident, să-și continue la postul nostru de radio emisiunea „Metronom” pe care o făcuse la București. Metronomul i-a adus lângă Europa Liberă pe mulți entuziaști ai muzicii, care în acest fel aflau și depre atrocitățile regimului în care trăiau.
Popularitatea pe care și-a creat-o, felul în care a condus departamentul românesc al Europei Libere au făcut ca Bernard să devină și prima victimă a securității lui Ceaușescu, după cum susține un alt fost director al nostru, Nestor Ratesh. Ratesh a găsit în arhiva Serviciului de spionaj românesc un document care demonstrează cum a trecut Securitatea la acțiuni violente împotriva Europei Libere.
Este vorba, de fapt, despre planul unei ofensive criminale pe care Securitatea avea s-o desfăşoare pe parcursul anilor 80 împotriva Europei Libere şi a celor care vorbeau la microfonul acestui post de radio. Nestor Ratesh a explicat în 2007 că a găsit acest document în opisul dosarului care îl viza pe Noël Bernard și că era vorba despre era un plan de măsuri foarte amplu în 10 pagini, emis cu doar căteva luni inainte ca primele acte teroriste contra Europei Libere să aibă loc.
Planul de acţiune care iniţiază operaţiunea poartă data de 18 august 1980 şi apreciază că „periculozitatea activităţii” pe care o desfăşoară Noël Bernard impune „necesitatea şi urgenţa intreprinderii unor măsuri de securitate mai calificate şi energice”. Pe un fond de autocritică, planul inşiră pe zece pagini o mulţime de acţiuni care il vizau nu numai pe Noël Bernard, ci intregul post de radio.
În privinţa directorului postului se preconiza, între altele, „pregătirea condiţiilor necesare în vederea aplicării unor măsuri radicale împotriva lui”. Trei pagini mai departe se prevede pregătirea nu doar a condiţiilor, ci şi a „variantei şi modului de acţiune în vederea trecerii la măsuri radicale”.
Apoi, mijlocul anului 1981, Noel Bernard, un om de doar 55 de ani, vârful de lance al Europei Libere, un jurnalist extrem de solid și de percutant, care se bucura de o imensă popularitate în România, se îmbolnăvește de cancer la plămâni. Nu era un fumator excesiv și nu dăduse niciodată semne de fragilitate, povestește Emil Hurezeanu. În câteva luni se prăbușește și moare de cancer generalizat.
Noël Bernard a încetat din viață în 23 decembrie 1981, zi în care Radio Europa Liberă a difuzat un necrolog al directorului departamentului românesc de la acest post de radio, semnat de Virgil Ierunca. (text: Sabina Fati; lectura: Sabina Fati, Lucian Ștefănescu).
Your browser doesn’t support HTML5
Virgil Ierunca la moartea lui Noël Bernard
Virgil Ierunca: „Moartea transformă viața unui om într-o biografie. Biografia lui Noël Bernard are ceva din simplitatea de lumină a unui destin: s-a născut și a murit în studiourile Europei Libere. Adică în România, pentru că în spațiul imaginar al studioului a fost instalată România reală în care Noël Bernard, acest agnostic cumpătat, a intrat ca într-o religie. O religie ciudată, cu milioanele de credincioși invizibili care, din țara ferecată de istorie și de nenoroc, îi așteptau mereu spusul, ca un fel de izbăvire.
Partadoxul este însă că Noël Bernard n-a propovăduit niciodată. Și totuși țara îi aștepta cuvintele cu o înfrigurare ce depășește tonalitatea rece a comunicării. Comunicarea devenea comuniune.
Cum se explică acest transfer, această migrare cuvântătoare?
Există un mister al vocației. Vocația lui Noël Bernard a fost aceea de a opune minciunii ca zgomot adevărul ca șoaptă esențială. A șopti esențial adevărul înseamnă a lua cuvintele cele mai simple și a le așeza în așa fel încât fiecare dintre ele să secondeze bătaia de inimă a ascultătorului.
Asta nu înseamnă a îmbrobodi adevărul, ci a învesti cuvântul cu acea dimensiune secretă ce dă adevărului însuși o greutate, o necesitate vocativă, o vrednică înrădăcinare. Totul fără emfază, fără semeție.
Cine l-a ascultat pe Noël Bernard - dar există careva să nu-l fi ascultat? - nu-i va putea uita vocea. O voce în transparența căreia se contopeau subit rostirea răspicată, rigoarea ideii, respectul pentu fapte. Uneori nu lipseau nici ironia roditoare, nici semnul mirării. Dar niciodată aceste figuri de retorică ocolită nu se abăteau de la demnitatea elegantă a spusului.
Noël Bernard a fost mai mult decât un bun ziarist. De obicei, ziariștii sau golesc evenimentul de subtextul lui intim, sau îi exagerează prin senzațional conținutul, scoțîndu-l astfel din matca obiectivă a poveștii lui întâmplate. Forța lui Noël Bernard era de a situa evenimentul, prin analogie și participare, în contextul trăit de înșiși ascultătorii săi. De aici convertirea comunicării în comuniune.
Se vor fi găsit poate unii care să nu fie receptivi la această pasiune de a referi despre realitate. Acestora le vom răspunde cu de-pasionatul Valery: „adevărul nu se poate obține decât pasional”. Și le vom mai spune că secretul Noël Bernard nu consta în a învălui pasional ideile și faptele, astfel ar fi căzut în ideologie, ci în a interoga adevărurile cu pasiune.
Noël Bernard n-a fost un ideolog, ci o conștiință care a întruchipat - există și delegații prin eter, o conștiință care a întruchipat setea de dreptate și de libertate a românilor de pretutindeni.
Grație lui, Europa Liberă a devenit o tribună a drepturilor omului, la care fiecare vine cu jalba lui, pentru a fi auzită sus, acolo unde nu ajung nici întîmpinările, nici plângerile.
Spre Europa Liberă și spre directorul ei a pornit și jalba istorică de protest a minerilor în grevă pe Valea Jiului. Va uita cineva apoi că în vremea Cutremurului românii și-au îndurat mai ușor suferința și dezastrul grație lui Noël Bernard, care a transformat Europa Liberă într-un studio deschis al apelurilor și întru ajutorului?
Dacă inteligența nu este, cum se spune, decât o memorie organizată, Noël Bernard și-a consumat această inteligență printr-o risipă inimaginabilă de luciditate, efort, înțelegere și acțiune.
Sosea primul în atelierul lui de lucru, și era cel din urmă care-l părăsea. Tot ceea ce putea interesa România era auscultat, drămuit, interpretat, pentru a fi lansat apoi pe unde în țara fără antene, în țara sistematic dezinformată.
Microfonul a devenit pentru Noël Bernard instrumentul viu al inteligenței lui și al memoriei tuturor. Din timpul concentrat pe antenă el a făcut carieră libertății.
Taina pneumatică a morții se străduiește să transforme acum această prezență scumpă într-o cutremurătoare absență. Absențele sunt însă, trebuie să rămână, nemotivate în ceasul al unsprezecelea, ceasul despărțirii de prietenul nostru risipitor
Aici e Europa Liberă, fără Noël Bernard, ca și cum lacrămile ar putea spăla doliul, doliul dumneavoastră, doliul nostru vântuit al undelor.
Aici e Europa Liberă, fără Noël Bernard. O eroare a destinului.”