Deputații partidului de guvernământ „Acțiune și Solidaritate” (PAS) au adoptat, în prima lectură, fără dezbateri, proiectul de lege care interzice liderilor Partidului Șor, declarat ilegal de Curtea Constituțională, să candideze la alegeri timp de 3 ani.
Inițiativa legislativă a fost înaintată de 34 deputați PAS pe 10 iulie și votată de majoritatea parlamentară patru zile mai târziu.
Proiectul prevede că persoanelor care făceau parte din organul executiv al partidului declarat neconstituțional le va fi interzis să candideze la alegeri timp de 3 ani de la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale. Interdicția vizează și
persoanele care ocupau funcții elective și se aflau pe listele de candidați supleanți din partea partidului respectiv.
Proiectul a fost prezentat de deputata PAS Olesea Stamate. Ea a explicat că Parlamentul trebuie să respecte considerentele hotărârii Curții Constituționale și să creeze „un mecanism de prevenție”. Stamate a precizat că proiectul interzice altor formațiuni politice să utilizeze atributele partidului interzis și a explicat că această prevedere a fost introdusă pentru a evita crearea unor partide-clone.
Potrivit deputatei, aceste reglementări vor viza orice partid politic care va fi declarat neconstituțional. De asemenea, Stamate a promis că proiectul va fi consultat cu reprezentanții tuturor partidelor politice și societății civile, înainte de a fi aprobat în lectură finală săptămâna viitoare.
- Te-ar putea interesa și: Promo-LEX recomandă deputaților să mai gândească proiectul care interzice fruntașilor Șor să participe la alegeri
Proiectul a fost votat fără întrebări și luări de cuvânt, cu votul a 56 de deputați PAS, în lipsa reprezentanților opoziției. Fracțiunea Partidului Șor boicotează de câteva luni lucrările Parlamentului, iar deputații Blocului comuniștilor și socialiștilor au anunțat că vor lipsi la ședințele plenare din 13-14 iulie, în semn de protest față de faptul că PAS ar ignora timp de 2 ani toate propunerile opoziției.
Anterior, inițiativa a fost criticată de Asociația Promo-LEX, care a reamintit deputaților că modificarea legislației electorale în prag de alegeri nu este recomandată și le-au sugerat să ceară opinia Comisiei de la Veneția și să „consulte pe larg” proiectul.
Pe cine ar viza interdicția?
Pe site-ul Partidului Șor se arată că formațiunea este condusă de Ilan Șor (președinte), Valeriu Klimenco (președintele de onoare), Marina Tauber (vice-președinte), dar nu este menționat cine face parte din biroul executiv al formațiunii.
La secțiunea „Echipa” sunt trecuți deputații Marina Tauber, Vadim Fotescu, Petru Jardan, Reghina Apostolova și Denis Ulanov. Tot acolo au fost incluși Vitalie Balinschi (vice-președinte), Pavel Verejanu (primarul municipiului Orhei), Tatiana Platon (vice-președinta raionului Orhei), Serghei Burgudji (consilier municipal Chișinău), Veaceslav Lupov (primarul orașului Taraclia).
Partidul Șor a fost declarat neconstituțional la 19 iunie. Printre altele, Curtea Constituțională a constatat că, în pofida tuturor măsurilor întreprinse de autorități, Partidul Șor „a continuat să utilizeze resurse financiare netransparente în scopul promovării politicilor nedemocratice”. Curtea a concluzionat că activitatea partidului prezintă „un pericol iminent pentru ordinea constituțională democratică”.