Încotro se îndreaptă cultura în vremuri de criză?

Bine v-am găsit, doamnelor și domnilor! La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”.

„Cine știe carte are patru ochi”. Cunoaștem proverbul acesta din copilărie, iar cel care știe ce anume să citească, folosind acei patru ochi, este și mai motivat, și mai fericit, și mai dotat. Despre asta discutăm cu doi oameni versați, dotați și în cunoștință de cauză. Cu cine anume, aflați imediat.

Punct și de la capăt 28 iunie 2020

Vremea pandemiei ne-a întors spre lecturi, pe unii, nu chiar pe toți. Recunosc, nici eu n-am avut foarte mare chef de lecturi, nu există senzația asta de alternativă și din această cauză vedem pe Facebook, probabil, aceste provocări. Oamenii se îndeamnă unii pe alții să-și împărtășească listele de șapte, zece filme, romane, cărți utile. Preocuparea noastră pentru lectură a fost permanentă, indiferent cât de izolați sau nu suntem. Astăzi vorbim despre un ctitor al rubricii de lectură la Europa Liberă, Emilian Galaicu-Păun, care a scos o parte din tabletele lui, din comentariile de lectură de la Europa Liberă de luni seară. Deci, o culegere de texte. Emil este autorul rubricii „Carte la pachet”. Și ne ajută să discutăm despre lecturile prinse în această picătură de chihlimbar Maria Pilchin, care este directoare la bibliotecă – locul unde se citește, nu? –, Biblioteca Centrală, „B.P. Hasdeu”, Maria fiind, de fapt, profesor-pedagog de vocație, dar a abandonat învățământul. N-o să vă scoatem la rampă cu motivele pentru care...

Punct și de la capăt: Încotro se îndreaptă cultura în vremuri de criză?

Maria Pilchin: „Puteți să mă scoateți...”

Asta ar fi o discuție separată, de ce a schimbat aula universitară pe sala de lectură de la Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, o să vorbim, poate, cu altă ocazie. Tot atunci o să vorbim despre coloanele care se destramă. Se macină betonul pe fațada bibliotecii Dvs., pentru că am făcut o poză mai haioasă și sper să reacționeze cineva, să vadă și coloanele care se află la câteva sute de metri de statuia lui Ștefan cel Mare și poate la următoarea vizită oficială a unui demnitar o să se îndure cineva să repare coloana.

E de discutat, pentru că lumea care a reacționat la această fotografie a remarcat imediat că este simbolul atitudinii față de bibliotecă, față de lectură, față de ceea ce dă lectura. Or, Emilian Galaicu-Păun încearcă să meargă pe contrasens, împotriva curentului, încearcă să convingă lumea că, în secolul acesta când unii spun că civilizația moare, ajunge la limita de existență, mai este necesară lectura.

Europa Liberă: Emilian, cam lungă intrarea în poveste, dar mai am încă două secunde de spus. Uite, azi-dimineață îl ascultam pe Evgheni Vodolazkin, care este un scriitor la modă...

Emilian Galaicu-Păun: „Care este prezent și în cartea mea...”

Europa Liberă: Cu care carte?

Emilian Galaicu-Păun: „Cu Laur...”

Europa Liberă: Cu Laur, da, cu prima? Adică nu-i prima, e a doua din trilogia recentă. Evgheni Vodolazkin, care este un cunoscător bun, lingvist foarte bun, cunoaște foarte bine Evul Mediu rusesc și el sugera cumva în discuții cu Bîkov că Evul Mediu era mai umanist decât istoria care a urmat, pentru că măsura existenței era omul. Și el dădea așa un exemplu că în Evul Mediu erau asasinați mai puțini oameni, pedeapsa maximă era să i se taie nasul, să i se taie mâinile, dar valoare intrinsecă a omului era incontestabilă, pentru că unitatea de măsură era omul ca făptură dată de Dumnezeu. Or, acum, așa se întâmplă – și mulți au senzația aceasta –, omul nu contează, contează statul, contează libertatea omului mai mult decât omul ca atare...

Emilian Galaicu-Păun: „Voturile contează, electoratul...”

Europa Liberă: Da, voturile ș.a.m.d. Și dumneata în lumea asta încerci să intervii cu aceste mici hublouri. Chiar crezi că ai șansă sau o faci din egoism pur?

Emilian Galaicu-Păun: „Cred în această șansă de a fi conectat nu doar la imediatețe, care nu este foarte atrăgătoare de cele mai multe ori. Cred că aceste tablete sunt niște telescoape care privesc fie într-o lume cumva superioară, pentru că în mare parte lumea gândirii este o ridicare la putere a lumii acesteia, pe de altă parte, sunt și niște retrotelescoape, pentru că există multe cărți, inclusiv în această antologie, dacă vreți, care înglobează cam un sfert din ce am prezentat în toți acești ani la Europa Liberă.”

Emilian Galaicu-Păun

Europa Liberă: Cincisprezece sunt.

Emilian Galaicu-Păun: „Da, sunt cincisprezece ani, dar aici sunt din ultimii zece ani. Deci există și niște retroscoape, ca să zic așa, pentru că sunt o mulțime de cărți despre Evul Mediu, despre secolul XIX, începutul secolului XX. Deci, roman istoric sau filozofie, care țin de o perioadă mai lungă și, apropo de ce spuneam despre Vodolazkin, întâmplarea face că am tradus mai multe cărți din franceză, unele explicit despre Evul Mediu, bunăoară, O istorie simbolică a Evului Mediu Occidental, de Michel Pastoureau, care este un fel de papă al istoricilor. Și atunci am remarcat și țin minte încântarea mea, le spuneam colegilor de la Cartier că Evul Mediu mi se pare mult mai umanist decât Renașterea. Renașterea este mai decorativă, mai de vitrină, sunt marile capodopere, să zicem, frescele din Vatican sunt marii genii gen Leonardo da Vinci, dar în Evul Mediu erau acei Fabrio terribile, erau acei mari învățați, uneori asceți, Erasmus Rotterdam sau alții care au gândit sistemic, care au gândit, au completat ca și cum cu ideile lor omenirea întreagă, au făcut un tablou foarte coerent al omenirii. Dacă puțin coborâm de la Evul Mediu în actualitate, de fapt, însăși ideea până la urmă de a le aduna într-un volum, parte din ele, ține de această viziune de ansamblu. Eu nu văd lumea ca pe un mozaic, așa, cu aici puțină viață, aici o oază de activitate sau de lumină și, în rest, o ruptură, se constituie un mozaic coerent, se constituie un tablou coerent, în care în care fiecare componentă, fie că e proza latino-americană, noul roman francez sau romanul actual rus și românesc, bineînțeles, dar vorba fiind într-un volum aparte, faptul ca această lume, destul de fragmentată, pe care globalizarea a sincronizat-o doar la nivelul consumerist, nu și la nivelul valoric, propune un proiect de alternativă, în care aceste elemente formează un tot întreg sau, cel puțin, se întrepătrund și merg una în întâmpinarea alteia.”

Europa Liberă: Maria, dumneata care ai de furcă cu cititori, cu studenți, cu tineri, în special, are șansă munca asta sisifică a lui Galaicu-Păun, care vrea să-i determine pe oameni să vadă și alte dimensiuni, nu doar Android sau iPhone?

Maria Pilchin: „Nu știu dacă e corect să punem întrebarea dacă are șansă. Atunci ne ducem spre genetica omului, spre determinarea lui aproape biologică de a citi și eu am să vă spun că în toate epocile au existat acele 3-4% dintr-o clasă care au citit și ele vor exista mereu. De aceea are toate șansele Emilian Galaicu-Păun...”

Maria Pichin

Europa Liberă: E o necesitate biologică lectura?

Maria Pilchin: „Da! Este necesitatea de a cunoaște și lectura, la acest moment, e totuși încă unica modalitate de a cunoaște. Apropo, citim și cifre. Atunci când ne uităm pe o notă de plată, la fel e o lectură. De aceea nu cred că trebuie să vorbim în termeni apocaliptici despre lectură, doar că mereu trebuie...”

Europa Liberă: Asta-i sarcina mea, să vă zădărăsc...

Maria Pilchin: „E foarte bine... Ce vreau să vă spun despre Emilian Galaicu-Păun, că-l întrebați despre mersul pe contrasens? M-am surprins că îl cunosc de ceva timp totuși pe Emilian Galaicu-Păun, cititor care m-a fascinat, care, chiar pot să zic, m-a marcat în devenirea mea intelectuală. Emilian Galaicu-Păun nu face parte din generația de scriitori care la nivel de manifest și-a propus să meargă pe contrasens, pe el mai degrabă l-a interesat să fie consecvent, consecvent cu finalitățile lui de scriitor, dar, în primul rând, de cititor.”

Europa Liberă: Eu, când spuneam „pe contrasens”, aveam în vedere că nu știu dacă există oameni care țin pasul cu dânsul; pune foarte mari speranțe în niște oameni care au să citească tot ce crede el că este necesar. În sensul acesta, merge pe contrasens. Oamenii citesc cifre de pe nota de plată, citesc prospectele, ca să vadă care cosmetică e mai bună, care mașini sunt mai în vogă... Nu?

Maria Pilchin: „Aș vrea să vă zic că chiar și cel mai simplu cititor care citește doar bloguri, să zicem, eu cred că în țara asta îl cunoaște pe poetul ăla pletos. Chiar mi s-a întâmplat, pentru că l-am invitat și în emisiunea mea și cineva mi-a zis: „Uite, te-am văzut cu poetul ăla pletos”. M-am prins că s-ar putea întâmpla să nu fi citit acea persoană cartea, dar totuși figura lui este prezentă în acest peisaj cultural. Vreau să zic că Emilian Galaicu-Păun e ca acel dascăl care îți arată spre ce trebuie să tinzi, adică nu poți să-i ceri învățătorului să fie de nivelul elevilor. Emilian este tocmai scriitorul-cititor, pentru că a fost foarte responsabil cu lecturile lui. Mai ales astăzi e foarte actual. Cine, în primul rând, trebuie să învețe de la Emilian Galaicu-Păun? Sunt tinerii scriitori care, unii, își imaginează că pot scrie fără ca să citească, pentru că sunt foarte talentați.

Or, le dau o veste proastă: o primă carte de debut poate să iasă și să reușească din acel talent, dar mai departe trebuie să știi ce să propui. Ziceați despre Evul Mediu, apropo, și mă gândeam că Emilian Galaicu-Păun are o relație aproape intimă cu Evul Mediu, ține de traducerile pe care le-a făcut, ține de traducerile pe care le-a gestionat în editură. Spunea Jacques Le Goff că Evul Mediu este acel ceaun în care s-a format, de fapt, omul modern, iar noi toți fugim spre Renaștere și credem că acolo am apărut noi. Eu cred că la un moment dat acel tânăr Emilian Galaicu-Păun, care era student la Litere, s-a întrebat pe sine ce-și propune el-intelectualul, de unde ar trebui să învețe. Vă imaginați, într-o republică încă foarte sovietică, dintr-o copilărie foarte sovietică s-a întrebat: de unde poți să înveți? Și acestea erau cărțile. Or, eu vă mai dau o veste: și astăzi, la fel, sunt cărțile. Se poate schimba formatul, se poate schimba forma de interacțiune umană, dar oricum această formă de transmitere a cunoașterii, de transmitere a emoțiilor...”

Maria Pichin

Europa Liberă: Pe mine m-ați convins, dacă era cazul să mă convingeți. Dar cum îi convingeți pe cititorii tineri care foarte greu se despart de gadgeturi, care au liste obligatorii? Iată pe ei cum îi convingeți?

Maria Pilchin: „Ușor! Chiar și studenților le explicam: există scriitorul-mămăligă și există scriitorul-pop-corn. Scriitorul-pop-corn vrei să-l citești la plajă sau între două lucruri care te solicită și atunci citești o formă de text care e ca o bezea. Există însă scriitorul-mămăligă în sensul cel mai frumos al cuvântului...”

Emilian Galaicu-Păun: „...celebrul roman al lui Aglaja Veteranyi De ce fierbe copilul în mămăligă.”

Maria Pilchin: „Da, pe care l-am citit împrumutat de la Emilian Galaicu-Păun. Apropo, porumbul este unicul produs care conține aur, presupune foarte multe ingrediente și ca prezență la facere. Cred că Emilian Galaicu-Păun a învățat asta și în textele pe care ni le-a dat. Iată, chiar gândiți-vă la Țesutul lui viu. Eu știu că a fost un proiect de 14 ani. Astăzi, prozatorul – și nu doar cel basarabean, în general prozatorul – e foarte grăbit, pentru că sunt termenele editurii, pentru că există marketingul. Și atunci mă întreb: oare cum ar fi arătat literatura azi dacă mai mulți scriitori erau ca Galaicu-Păun în acest sens?”

Emilian Galaicu-Păun: „Cred că cea mai mare frustrare, fiind student – culmea! –la Litere, a fost faptul că trebuia să citesc cărți pe sub bancă. Știți foarte bine că anumite cărți nu puteau fi citite la vedere, pentru că nu erau îngăduite de regim și, mai e ceva, abia la anul III, cu foarte mare dificultate, am reușit să-mi fac abonament la Biblioteca Națională (pe atunci, „N. K. Krupskaia”), repet, fiind student la Litere și având nevoie de lecturi ca de ceva formativ. Pentru mine era ceva sine qua non că nu poți să devii cineva fără să te construiești pe tine însuți. De aici trec la felul în care este percepută literatura, cititul ca atare, de generația mai tânără. Am avut o mulțime de întâlniri prin școli și am remarcat că în anumite licee care se stimează există cercuri de lectură. Și la Spiru Haret, și la...”

Europa Liberă: Și cui se datorează asta?

Emilian Galaicu-Păun: „Se datorează unor profesori care sunt și ei abonați...”

Europa Liberă: Următoarea provocare, pornind de la bancul cu ciobanul care stătea în cârjă și întreba la ce i-o folosit ăstuia care atâtea limbi știa. Iată, la ce i-au folosit societății atâta lectură, recomandată de tine, de Maria Pilchin? Lumea asta care atâta a citit și atâta a performat în comparație cu Evul Mediu a ajuns la un obscurantism inimaginabil. Întrebarea mea provocatoare este: la ce i-au servit lecturile dacă nivelul de viață, nivelul de gândire, nivelul de democrație, de discernământ politic este cel la care am ajuns acum, 5G, «мировая закулиса» (culisele mondiale) ș.a.m.d.?

Emilian Galaicu-Păun: „Asta se întâmplă nu doar acum. Haideți să ne amintim că în anii ‘30 una dintre cele mai strălucite minți, e vorba de Heidegger, la un moment dat a intrat în Partidul Național Socialist și a fost, a fost întronat rector la Heidelberg, dacă nu mă înșel, dar a fost membru al Partidului Național Socialist. Pot să dau o mulțime de exemple în felul acesta care politicul, prin forța sa de a…”

Europa Liberă: Și Sartre...

Emilian Galaicu-Păun: „Bine, Sartre a schimbat partidele și e o poveste mai urâtă cu Sartre. Deci, uneori forța aceasta constrângătoare a sistemului îi face pe oameni, inclusiv foarte deștepți, să se plieze. Am citit și am prezentat apropo la Europa Liberă un roman despre Șostakovici – Zgomotul timpului, al lui Julian Barnes, omul acesta care a fost un geniu al secolului XX și care a trebuit să se plieze și sub Stalin, și sub Hrușciov, și după aceea și sub Brejnev, ca și cum geniul artistic din el s-a tot cocârjat, ca omul să slujească sistemului. Problema este mai dramatică, de fapt, pentru că îmi dau seama că, inclusiv aceste lecturi și în carte care, mă rog, e doar o mică parte din ce am citit, această injecție săptămânală a mea de cultură folosește unor oameni care sunt deschiși deja pentru cultură.”

Europa Liberă: Maria, societatea este receptivă la acest antidot împotriva mizeriei?

Maria Pilchin: „Întrebarea Dvs. mă scoate din zona culturii și mă duce în zona economiei sau chiar a marketingului. Discutăm despre produse premium și produse de larg consum. Și Dvs. mă întrebați: e nevoie de produsele premium? Și eu vă zic: nu că e nevoie, omul oricum va ajunge să le caute. Eu cred că ceea ce face Galaicu-Păun este acel produs premium, care s-ar putea întâmpla să fie căutat de mai puțini, dar calitatea celor puțini care îl vor căuta va fi una elitară.”

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Vă dau și eu un exemplu din marketing: uitați-vă la câștigătorii loteriei. Când sunt întrebați ce o să facă cu banii, 90 la sută ce spun? O să repar casa, movila de nisip din fața porții. N-am auzit unul să spună: dle, sunt bani de pleașcă, mă duc în vacanță; ori o să-mi trag o mașină, ori o să fac reparație la casă. Asta spune multe despre modul în care funcționează produsele intelectuale, produsele…

Maria Pilchin: „Să știți că nu e atât de grav. În momentul în care o să-și facă o casă, totuși s-ar putea întâmpla ca să-i vină ideea că ar trebui să aibă o carte-două în acea casă.”

Europa Liberă: Of! Of! Să-mi fac cruce, să dea Dumnezeu!

Maria Pilchin: „Sunteți foarte sceptic, dar să știți că lumea totuși nu e chiar într-atât de ignorantă cum credem. Să știți că, în acest sens, scriitorul trebuie să fie un iluminist. Și eu cred că Emilian este un iluminist, pentru că altfel eu cred că nu ar face ceea ce face și noi n-am face această emisiune.”

Europa Liberă: Nu, eu, Doamne ferește, nu subestimez munca lui, dimpotrivă, muncă titanică, chiar sisifică. Eu, de exemplu, nici pe departe nu mă apuc să țin pasul cu Galaicu-Păun, care e dulapul cu cărți.

Emilian Galaicu-Păun: „Dar nici nu e nevoie, Vasile, pentru că e suficient, de exemplu, din aceste liste pe fiecare an de zile poți să bifezi zece autori care, după mine, sunt inconturnabili, autori care te structurează, care îți dau o viziune asupra lumii, care te fac coerent cu tine însuți ca ființă, nu sunt toți premium și nu toți, din păcate, nu sunt doar autori haute couture, adică în această carte inclusiv sunt autori foarte-foarte buni, dar, să zicem, nu chiar de larg consum, dar oricum cu o priză mult mai largă. Sigur că…”

Europa Liberă: Pe Netflix am văzut un film, nu știu, poate l-ați văzut – Equalizer. Este un tip acolo care se răzbună după o carieră, probabil, de ucigaș de meserie, apoi acesta are moștenit de la nevastă-sa o listă de 100 de cărți. El în timpul acesta omoară, se răzbună, mă rog, face dreptate. Și, între omoruri și răzbunări, citește cărți.

Emilian Galaicu-Păun: „Păi, Hannibal Lecter. Nu spune foarte mult Hannibal și Lecter?!”

Maria Pilchin: „Dl Botnaru, dar nu v-ați gândit că nici pe Shakespeare nu-l cunoștea lumea atât de bine, dar a ajuns până astăzi și eu cred că orice bătrânică, poate chiar analfabetă, știe despre Romeo și Julieta.”

Europa Liberă: Bine că ați adus discuția despre Shakespeare, pentru că următorul capitol deschid, abandonăm randamentul. Și munca noastră, în general, de jurnaliști nu are randamentul pe care ni l-am dori, și Iulian Ciocan în fiecare zi încearcă să-i îndemne pe oamenii să poarte masca cum trebuie – nu pe barbă, să o ridice pe nas – și tot zadarnic. Acum, următorul capitol este: totuși literatura este document sau ficțiune? Iarăși o discuție importantă în acest context, pentru că lumea la un moment dat, și iarăși mă întorc la Iahina cu Zuleiha deschide ochii, a perceput-o ca pe un document. Or, Iahina spune foarte clar, îi dreptul ei de a porni de la istoria bunicii, ea a vrut să vadă ce-i cu bunica asta care a devenit o doamnă de fier, o tătăroaică de fier grație Siberiei, și a dezvoltat subiectul, s-a uitat prin arhive. Până la urmă, este dreptul ei de a interpreta un eveniment, de a avea fabulațiile literare, dar a ajuns, mai ales prin ecranizare, prin film, a fost percepută ca un document. Culmea este că și Ciulpan Hamatova deja e criticată, pentru că nu este o tătăroaică adevărată etc. Și de multe ori tinerii cititori, mai ales, se pot întreba: câtă istorie are dreptul să bage în literatură sau să omită, să sincopeze?

Emilian Galaicu-Păun: „Eu cred că, dacă o ficțiune este foarte-foarte puternică și foarte convingătoare, ea devine document prin forța de convingere…”

Europa Liberă: Și substituie documentul istoric?

Emilian Galaicu-Păun: „Nu, nu substituie. Aici începe, deci, ruptura. Ea nu poate fi puse ca un fel de acoperire unu la unu cu biografia, a nu se confunda documentul interior, documentul, să zicem, artistic cu documentul biografic, cu un CV elementar. Înțeleg, pentru că am pățit și eu în mai multe rânduri când anumite pasaje, inclusiv din prozele mele, din poeme, au fost interpretate pur biografic și este o lectură totalmente greșită, dar, repet, dacă ficțiunea are forța de convingere să constituie o istorie aparte și să te regăsești în această istorie – ea devine document uman, nu vorbesc de document biografic al cutărui sau cutărui. Cred că, în genere, orice artă adevărată începe prin ridicare la o putere. De ce Brâncuși se spunea că nu sculpta păsări, ci zborul, așa-i? Deci, e o ridicare la putere, este ridicare la idee, așa se întâmplă și în cărțile de ficțiune. Revenind pe o secundă în această carte, pot să spun că cel puțin un 10% din autorii pe care i-am citit în toți acești ani au reușit această extraordinară performanță de a porni de la, să zicem, un detaliu istoric și de a-l ridica la putere, și de a face un mit pentru întreaga omenire. Gândiți-vă că, de fapt, istoria din Un veac de ani de singurătate este pornită de la un colonel concret, care a luptat în Columbia și din care Marquez a făcut personajul Aureliano Buendia. Vasquez, peste 50 de ani, pornește de la aceeași istorie și face cu totul alt roman Forma ruinelor, parcă așa-i titlul. Pornind de la același…”

Europa Liberă: Și atunci apare responsabilitatea scriitorului care tocmai va ajunge la condiția asta – să fie mai important decât documentul, la un moment dat eclipsează pasărea, zborul devine mai important și un tânăr cititor s-ar putea să fie furat de zbor și, eventual, să se adreseze la pasăre, dar, de fapt, să rămână doar la acest zbor. Și atunci vorbim despre responsabilitatea scriitorului care sublimează istoria?

Emilian Galaicu-Păun: „Există responsabilitatea onestității scriitorului, atunci când creează ceva trebuie să fie cât mai onest. El poate reface lumea și scenariul lumii. Există, de exemplu, romane în care la Zurich se întâlnește Tristan Tzara cu Lenin. Este un roman în care ei, într-un fel, pe de o parte, fac revoluția care s-a întâmplat în realitate și revoluția avangardistă, dadaistă etc., dar există un minim nivel de instruire a oricărui cititor care poate face diferența dintre un document istoric și o ficțiune. Din moment ce scrie…”

Europa Liberă: Există scriitori la care Lenin poate să se întâlnească cu oricine și…

Emilian Galaicu-Păun: „Da… Și există personaje care demult au pășit pragul din realitatea istorică în realitatea ficțională. Există personaje, același Marx sau Lenin, sau Buharin, sau Stalin... În câte romane există Stalin? Eu citesc acum un roman de Montefiore în care printre personaje apare Stalin.”

Europa Liberă: Erofeev a găsit acum tot într-o discuție, apropo despre Iahina și despre Zuleiha, a găsit un termen, nu știu dacă îi aparține – stalinovirus, un diagnostic foarte exact. Reacția la Zuleiha și la serialul de la Rossia tocmai arată foarte bine cât de bolnavă este societatea din Federația Rusă de stalinovirus, s-a întâmplat în ultimii ani, încurajat sigur că de autorități, pentru că asta-i politică de stat. Și atunci iarăși mă întorc la aceeași întrebare, preocuparea: scriitorul care se adresează la acest subiect acum cinci ani, acum zece ani, astăzi când scrie despre asta trebuie să fie conștient de faptul că peste 10-20 de ani, poate că nu va mai fi regimul acesta autoritar la Moscova, tinerii vor trebui să știe despre Stalin nu din enciclopedii, nu din monografii, dar din proză, din filme?

Maria Pilchin: „În primul rând, vreau să zic că scriitorul trebuie să fie mereu conștient de tot ce face, pentru că tot ce produce el va lăsa o urmă. Doi: Dvs. întrebați despre cât e de corect, eu aș spune că constatăm o tendință. Chiar și în istorie, ca știință, a apărut o tendință de a se orienta, istoricii în cercetările lor, anume spre textele literare, care sunt o istorie subiectivă. Și iată suma acestor istorii subiective ar putea să cumuleze o istorie obiectivă. Dacă mai mulți subiecți în ficțiunile lor dau niște semnale care cumva se ajustează, nu știu, unor enciclopedii, unor manuale de istorie, înseamnă că aceste semnale, nu punem problema că sunt veridice, pentru că nu asta ne interesează într-o literatură, nici nu știu dacă e neapărat să fie verosimile, că Lenin s-a întâlnit cu Tristan Tzara, e și un exercițiu al jocului ideilor, al imaginației. Trei: dacă istoria nu poate fi la condițional, literatura poate. Și ea este și despre lumi posibile, despre variante alternative ale istoriei: ce ar fi fost dacă?… Și cititorul, acel cititor instruit sau care își propune acest exercițiu al instruirii prin lectură, venind la o astfel de carte, se întreabă: ce aș fi făcut eu, dacă populam acel timp, dacă eram printre acei oameni? De multe ori chiar m-am întrebat: ce aș fi făcut eu, poeta Maria Pilchin, dacă aș fi trăit în comunism, dacă aș fi trăit în perioada lui Stalin? Este foarte ușor acum să fim atât de democrați și emancipați politic. Ce aș fi făcut atunci? Eu cred că, într-adevăr, ține în primul rând de o cultivare, o educație a cititorului. Și aici aportul, în primul rând, să știți că și-l aduce familia. Și m-am convins deja...”

Europa Liberă: Mă întorc iarăși la carte, la partea utilitară a literaturii. Imaginați-vă că aveți un student la anul întâi venit de la țară – așa cum am venit eu, copil de la țară, la facultate – și la prima oră de literatură îl întreb pe Galaicu-Păun- profesorul, pe Maria Pilchin: la ce servește literatura? Care sunt funcțiile literaturii? În câteva cuvinte, pentru un student pricăjit de la țară.

Emilian Galaicu-Păun: „Să începem cu funcția limbajului. Studentul acesta, dacă vine la Litere, știe să spună cel puțin „bună ziua!”, știe să perceapă o anumită frumusețe sau se presupune că are o anumită aplecare pentru frumusețea limbajului. Limbajul înseamnă a deschide noi lumi, a deschide noi orizonturi, limbajul înseamnă a te construi ca discurs. Și în societate discursul contează foarte tare. Se vede asta începând cu discursul în acest studio, să zicem, și după aceea în parlament, în toate instituțiile, dar acest student, care s-ar putea într-o primă fază să se blocheze la anumite titluri pe care le va propune Maria sau eu, sau tu, sau oricine îi vorbește, dacă acceptă că nimic nu se dă de-a gata, ca în cazul, să zicem, studierii muzicii, nimeni nu se așază la pian și cântă, nimeni nu înțelege din prima o simfonie, nimeni nu înțelege din prima o pictură...”

Europa Liberă: Ca și copiii mici născuți la o familie de lăutari.

Emilian Galaicu-Păun: „În familie de tradiții și tot se acumulează. Eu am crescut, har Domnului, într-o casă cu cărți. Mi-a pus cartea în mână mama mea, Dumnezeu s-o odihnească. Și apropo, cartea e dedicată memoriei mamei mele, profesoară de limbă și literatură română. Tatăl toată viața a scris cărți, a citit cărți... Și nu pot să spun că anumiți autori mi s-au dat din prima, am avut un mare șoc citind prima oară Ion Barbu și n-a mers deloc sau n-am fost fan Lucian Blaga din prima clipă.”

Europa Liberă: Dar dumneata ai obligat-o cumva pe fiica dumitale să citească? I-ai pus în față listă și…

Emilian Galaicu-Păun: „Nu, mai degrabă făceam altfel: dacă aveam o carte foarte interesantă și voiam neapărat să o citească, mă prefăceam că o ascund și atunci în mod sigur că ea îi dădea de capăt.”

Europa Liberă: Eu, mea culpa, încercam să-i pedepsesc pe copiii mei cu lecturi obligatorii…

Emilian Galaicu-Păun: „Nu, niciodată! Nu merge, vreau să spun că exact asta nu merge.”

Europa Liberă: …Și Lucia, fiică-mea cea mică, care-i la Paris, urăște Anna Karenina din cauza asta, că o obligam 20 de pagini de pedeapsă pentru șotii, la o anumită vârstă. Maria, altă misiune a literaturii?

Maria Pilchin: „Va suna poate chiar cumva patetic, eu aș sublinia funcția ei educativă. Știți, în latină ex-ducere, etimonul înseamnă scoatere. De unde ne-ar scoate literatura? Și eu aș spune: din ignoranță. Și mă întorc la acel student venit de la țară, cum am venit și eu, spre exemplu, și mă refer la aspectele care țin de ignoranță în mediul țărănesc, adică cunoști cum crește…”

Europa Liberă: Și dacă studentul acesta apucă întâi și întâi Madame Bovary, ce învață el din carte? Cu care personaj se identifică?

Maria Pilchin: „Învață foarte multe, pentru că autorul i-a spus că Madame Bovary c'est moi și atunci el chiar fiind student, nu studentă, ar trebui să se întrebe: el, chiar în genul lui, da, unde disimulează?”

Europa Liberă: Nu, eu încerc să vă provoc: cum discerne un student ca mine, de la țară, care este personaj de la care trebuie să se înveți și de la care trebuie să te ferești?

Maria Pilchin: „Bine, dar studentul de la țară totuși vine dintr-o școală, a trecut printr-un abecedar…”

Europa Liberă: Așa, vorba lui Galaicu...

Maria Pilchin: „Adică nu vine la facultate luat, așa, de la plug și e foarte bine dacă el știe…”

Europa Liberă: Dar în filme uneori te îndrăgostești de personajul rău, de băieții răi, nu de băieții buni.

Maria Pilchin: „Să știți că, apropo, predarea literaturii doar în itemi pozitivi la fel e foarte dăunătoare literaturii. De multe ori le spuneam studenților: nu vă place Shakespeare, nu vă place Eminescu, vă rog să-i faceți praf, dar trebuie să-i citiți pentru asta. Da, nu e o problemă că te apropii, intri pe altă ușă în literatură, nu-ți place de Emilian Galaicu-Păun, citește-l tot și polemizează, vino într-o emisiune…”

Emilian Galaicu-Păun: „Nici eu nu l-am citit tot...”

Maria Pilchin: „Vino într-o emisiune la dl Botnaru și polemizezi. Eu cred că nu trebuie să educăm și să cultivăm această atitudine cuminte față de literatură ca față de niște monumente, că apropo de această fotografie, am comentat și eu acolo și la un moment m-am prins că generația mea care merge și pe texte mizerabiliste s-ar putea întâmpla să pornească de la aceste coloane știrbe, pentru că nu știu dacă mai putem să scriem despre marele frumos, marile teme: Moartea, Nașterea, Viața, atunci când toate acestea dintr-o lume construită care deja a intrat în derivă și aproape se ruinează, nu știu dacă eu la vârsta mea voi scrie poeme falnice despre marea cultură română, basarabeană etc.”

Europa Liberă: Pornind de la această funcție, Emilian Galaicu-Păun, dacă poți acum, repede, improvizezi o listă din cinci titluri care corespund acestui criteriu pe care, citindu-le, într-adevăr pleci mai instruit, mai educat, cu o concepție mai clară despre lume?

Emilian Galaicu-Păun: „Aș începe prin a pune în față nici măcar nu educația, ci plăcerea, plăcerea textului, plăcerea care contribuie…”

Europa Liberă: Vreau să-mi găsești titluri în care îmi spui: iată cum trebuie să fii. Băiatul de la țară are așa preferințe?

Emilian Galaicu-Păun: „Nu… În orice text se poate identifica cu anumite personaje sau poate îmbrățișa anumite idei și poate respinge alte idei. Când pornesc dinspre plăcere, există această capacitate a omului de a alege, de exemplu, dintre două fete sau dintre cinci fete frumoase cineva care să-i placă și asta…”

Europa Liberă: Haideți iarăși la Anna Karenina. Dacă citesc Anna Karenina, eu vreau să fiu Karenin sau vreau să fiu Anna Karenina? Vreau să fiu un Oblomov sau nu? Sau Cicikov? În sensul acesta, sunt în titlurile astea câteva mostre clare?

Emilian Galaicu-Păun: „Sunt o mulțime...”

Europa Liberă: Eu vreau să te bag într-un exercițiu imposibil...

Emilian Galaicu-Păun: „Aș pune puțin de-o parte romanele și aș da câteva titluri ale unor mari jurnale, pe care le-am prezentat. Și mă gândesc, bineînțeles, la Elias Canetti (Limba salvată), mă gândesc la Jurnalul lui Witold Gombrowicz, mă gândesc la cartea lui Czesław Miłosz, Gândirea captivă, mă gândesc la corespondența teribilă dintre Ingeborg Bachmann și Paul Celan, se numește Anotimpul inimii, și al cincilea titlu, hai să zicem, poate fi cartea lui Mihail Șișkin Paltonul cu gaică, texte eseistice, care structurează gândirea. Hai să zicem, acestea cinci, ca să fac o listă foarte-foarte scurtă.”

Europa Liberă: Maria, dumneata cinci titluri ai putea să alegi de aici sau la întâmplare, titluri care corespund acestor criterii pe care noi am încercat aici să le identificăm, inclusiv plăcerea lecturii, savoarea textului? Pe Bantz, de exemplu, cam așa poți să-l citești.

Maria Pilchin: „Recomandările lui Emilian Galaicu-Păun țin mai degrabă de studentul de la masterat. Eu cred că voi fi mai didactică și voi porni pentru studentul de la cursul întâi și, mai ales, pentru cel pe care Dvs. îl aduceți de la țară. Eu i-aș da Martin Eden de Jack London, e aproape o carte motivațională, nu e un mare roman al literaturii lumii, dar, pentru acest cititor începător, eu i-aș pune această carte în mână și pe urmă m-aș întoarce poate nu la o lectură, cred că o are din liceu, dar la o discuție, apropo, despre Ion de Liviu Rebreanu, care-i predat, de multe ori, foarte șablonat; apoi, dacă aș sta tot la Rebreanu, poate aș ajunge la Pădurea spânzuraților, dar nu îl dau ca al treilea; următoarea carte ar fi Alessandro Baricco, Barbarii. Eseu despre mutație, l-aș aduce deja în contemporaneitate, am avea o discuție despre felul în care ne raportăm noi în general la cultură...”

Europa Liberă: Și ultimul titlu de carte? Să văd dacă nu-i nimeni din zona noastră.

Maria Pilchin: „Eu cred că trebuie să-l citească pe Emilian Galaicu-Păun.”

Europa Liberă: Bingo, Țesut viu! Ediția... a câta?

Emilian Galaicu-Păun: „Va fi o ediție a treia, definitivă...”

Europa Liberă: A treia... După ce 14 ani l-a scris, îl mai și bibilește... Îi dăm dreptate, e Țesut viu.

Emilian Galaicu-Păun: „Revin oricum și la această idee, după mine fundamentală, pentru că ceea ce ne construiește cu adevărat este plăcerea sau, dimpotrivă, respingerea. Deci, dacă dincolo de aspectul cognitiv, aspectul educativ, avem niște cărți sau avem niște muzică care ne place cu adevărat, care ne răscolește, eu aș face un fel de top al meu, al cărților de plăcere și aș băga-o, în primul rând, pe Clarice Lispector. Este fascinantă, fulminantă...”

Europa Liberă: Este aici?

Emilian Galaicu-Păun: „Este aici, bineînțeles, cu trei sau patru cărți, dar nu cred că ar plăcea nici măcar masteranzilor. Deci trebuie să fii deja un scriitor, pentru că este o autoare pentru scriitori.”

Europa Liberă: La lista de premianți Nobel...

Emilian Galaicu-Păun: „Există foarte mulți nobeliarzi, dintre care unii au meritat pe bune. De exemplu, l-am citit cu mare plăcere pe Kazuo Ishiguro. Cam toate cărțile lui Ishiguro sunt prezente aici...”

Europa Liberă: Ce aveți acum pe noptieră Dvs.?, îmi spuneți ultimul lucru.

Emilian Galaicu-Păun: „Eu citesc o altă carte de Montefiore, paralel am citit Creionul de tâmplărie al lui Mircea Cărtărescu, pe care îl voi prezenta foarte curând, și, mă rog, foarte multă poezie.”

Europa Liberă: Maria?...

Maria Pilchin: „Curios, dar aveam o lacună mai veche. Eu citesc Șocul viitorului de Toffler.”

Doamnelor și domnilor, aici s-a încheiat emisiunea noastră de astăzi, la care au participat Maria Pilchin și Emilian Galaicu-Păun. Ne reauzim exact peste o săptămână. Până atunci, dimineața și seara, în fiecare zi puteți asculta emisiunile Europei Libere pe frecvențele de radio cu care v-ați obișnuit sau și mai lesne, la orice oră, pe internet. Iar sâmbătă, ca de obicei, vă dă întâlnire Valentina Ursu, după care negreșit o vom lua de la capăt. Pe curând!