Un teren municipal din zona magazinului UNIC, din capitală, a șters cel puțin la prima vedere niște linii de demarcație politice la Primărie: mai întâi, au votat pentru înstrăinarea lui, împreună, consilierii socialiști și cei din Platforma DA – care nu sunt de obicei în aceeași echipă. Apoi, după ce consilierii PAS au protestat, iar PG s-a autosesizat asupra unei vânzări ce ar fi mult sub prețul de piață, a venit rândul primarului Ion Ceban să treacă, cel puțin la prima vedere, de partea unor adversari naturali de-ai săi, cei de la PAS.
Luni, primarul general a anunțat că a cerut contestarea în instanță a înstrăinării terenului și a vorbit de „un risc sporit de prejudiciere a bugetului municipal”. Dar cât sunt de surprinzătoare și autentice aceste „trădări” politice și care ar putea fi deznodământul „scandalului UNIC”?
Afacerea, aprobată la sfârșitul săptămânii trecute de consilierii socialiști cu sprijinul celor din platforma DA, a generat mai multe dispute politice, de la una între grupurile oponente de consilieri la alta chiar în interiorul Platformei DA. Ea vizează un teren, de un hectar și jumătate, amplasat în fața unui centru comercial din centrul urbei. Acesta a apărut în ultimii ani pe locul fostului magazin universal de pe vremea sovietică după o privatizare, generatoare și ea de multe semne de întrebare din anul 2016.
Consilierii partidului PAS aflat la guvernare, care sunt însă în minoritate în consiliul municipal Chișinău, spun că vânzarea terenului către agentul economic care a cumpărat anterior magazinul nu ar fi trebuit să se producă din cel puțin trei motive.
Unul, mai important, ar fi cel juridic, spun ei, și ar consta în faptul că e un teren situat în “nucleul istoric” al urbei, prin urmare într-o zonă nesupusă privatizării, plus că nu ar fi fost arendat, ci doar oferit în folosință vremelnică acelui proprietar de magazin, ceea ce nu ar permite în principiu înstrăinarea.
Un alt motiv din care consilierii PAS s-au opus tranzacției e de natură economică: valoarea lotului ar fi de cel puțin zece ori mai mare decât cele 2,7 mln. lei cât ar urma să încaseze municipiul urmare a afacerii.
Odată ajunși în consiliu și-au schimbat poziția
Și, în sfârșit, un motiv politic invocat de consilierii PAS, dar și de întreg partidul de la putere, e că grupul de consilieri socialiști nu ar fi avut sorți de izbândă dacă nu ar fi existat ajutorul din partea Platformei DA, pretins aliată cu PAS, cel puțin pe un domeniu de importanță majoră cum e anti-corupția, așa cum ne-a spus un parlamentar al PAS, în trecut șef al grupului acestui partid din consiliul municipal, Vasile Grădinaru: „Deși în campania electorală din 2019, colegii noștri din Platforma DA împreună cu noi – că am avut atunci un bloc comun cu ei – au declarat că vor lupta cu construcțiile neautorizate, odată ajunși în consiliu și-au schimbat poziția.”
Dar votul alături de socialiști în favoarea proiectului a produs o dispută și pe interiorul Platformei DA, între fostul și actualul ei lider, Andrei Năstase și Dinu Plîngău. Retras de la șefia partidului după insuccesul din parlamentarele trecute, Andrei Năstase își continua activitatea în calitate de consilier municipal și a susținut, alături de colegii lui, votul în favoarea proiectului.
Dinu Plîngău, însă, a contestat această opțiune, spunând că nu a fost consultată cu întreaga formațiune și, după o cerere de retragere către unii dintre consilierii DA, a sugerat că-i va retrage partidul dacă nu se vor conforma. A urmat replica lui Năstase, care i-a reproșat colegului său că face declarații la fierbințeală.
L-am căutat la telefon pe Andrei Năstase, să-l întrebăm dacă este la fel de sigur ca săptămâna trecută de justețea deciziei de a susține vânzarea de teren:
„Noi am decis să votăm acest proiect pentru că venea în executarea unei hotărâri definitive și irevocabile, în care instanța de judecată a stabilit și modul de executare și prețul la care urmează a fi înstrăinat acest teren. Altfel, R. Moldova ar fi riscat să fie din nou condamnată la CEDO, pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești, așa cum se întâmplă în alte mii de cazuri.”
Reacția de dezaprobare a primarului capitalei, pe de altă parte, a venit azi, la câteva zile de la votul din consiliu. În trecut membru al PSRM, Ion Ceban, care își construiește acum un propriu proiect politic, s-a declarat hotărât să lupte în justiție pentru întoarcerea înapoi a afacerii. PAS, însă, îl acuză de nesinceritate, spunând că edilul, dacă ar fi vrut cu adevărat, ar fi putut împiedica proiectul înainte să fi ajuns el pe masa consiliului.
Dar ce deznodământ ar putea avea până la urmă decizia? Mai poate fi ea atacată altfel decât pe cale judiciară? I-am cerut un punct de vedere aceluiași Vasile Grădinaru, parlamentarul PAS: „Ea ar trebui să nu fie semnată și în cazul acesta ea se întoarcere la reexaminare în consiliul municipal Chișinău. ”
Adrian Talmaci, secretarul consiliului municipal, de semnătura căruia ar depinde, așa cum afirmă parlamentarul PAS, o reîntoarcere în consiliu a deciziei, s-a declarat nehotărât azi, în discuția cu noi, când l-am căutat la telefon: „Analizăm toate circumstanțele și temeiurile și vom decide dacă să semnăm sau nu decizia. Vor avea un răspuns zilele viitoare”
Oficiul teritorial Chișinău al cancelariei de stat, care la fel ar avea puterea de decizie pentru contestarea unei decizii ca cea în discuție, ne-a comunicat de asemenea că are nevoie de o analiza ca să decidă dacă merge sau nu în judecată.