Linkuri accesibilitate

În Moldova s-a decis menținerea programului redus în piețe și centre comerciale


Autoritățile din Moldova au decis să prelungească prevederile cu privire la prescurtarea programului de activitate pentru piețe și pentru centrele comerciale. Astfel, potrivit unei hotărâri a Comisiei pentru Situații Excepționale, piețele agroalimentare și cele nealimentare activează numai între orele 07.00 și 15.00, iar centrele comerciale și unitățile specializate de comerț cu amănuntul a produselor nealimentare – numai până la ora 18.00.

Potrivit hotărârii Comisiei pentru Situații Excepționale , programul redus pentru piețe și centre comerciale va fi păstrat pe durata stării de urgență, până pe 30 mai.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG