Linkuri accesibilitate

În R. Moldova revine starea de urgență


Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP) s-a întrunit sub conducerea prim-ministrei Natalia Gavrilița. Dar ce s-a anunțat după ședința ținută pe fondul creșterii numărului de cazuri noi de infectare cu Covid-19 în R. Moldova?

În R. Moldova revine starea de urgență
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:05 0:00
Link direct

Comisia Extraordinară responsabilă de gestionarea situației epidemiologice și-a anunțat decizia să declare la nivel național stare de urgență în sănătate publică începând cu ziua de vineri, 10 septembrie, și până la finele lunii octombrie.

Avem multe raioane cu o creştere bruscă a incidenței

Ministra Sănătăţii, Ala Nemerenco, a precizat că situaţia pandemică se agravează continuu, tendința de creștere a cazurilor noi de infectare cu Covid accentuându-se mai ales, în ultimele patru săptămâni. A crescut semnificativ şi un alt indicator-cheie al pandemiei, cel care arată câte persoane sănătoase se infectează de la una bolnavă. „Avem multe raioane cu o creştere bruscă a incidenței. Numărul de reproducere efectiv este în creştere şi a constituit pentru ultimele 14 zile – 1,15, iar pentru ultimele 7 zile a ajuns la 1,41, ceea ce denotă o creştere a intensității procesului.”

Singurele restricţii sanitare noi, aprobate deocamdată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publice, se referă la accesul persoanelor adulte la evenimente publice desfășurate atât în aer liber, cât şi în spatii închise. Astfel, începând de sâmbăta, 11 septembrie, accesul la spectacole, concerte, festivaluri, în cluburi de noapte, teatre, cinematografe şi sălile de concerte va fi posibil doar în baza certificatului de vaccinare contra COVID-19, a unui test negativ sau a unui certificat medical care confirmă prezența anticorpilor la virus.

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco
Ministra Sănătății, Ala Nemerenco

Ministra Ala Nemerenco a precizat că alte restricţii şi măsuri sanitare de natură să prevină răspândirea infecţiei vor fi elaborate de Minister în termen de cinci zile şi prezentate Comisiei Extraordinare spre aprobare. „Cel mai important lucru care va fi prezentat va fi predictibilitatea acţiunilor următoare ale CNESP pentru săptămânile şi lunile următoare pe care le estimăm a fi destul de periculoase.”

Pe durata crizei sanitare, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică şi-a atras multiple critici pentru felul în care a administrat pandemia adoptând restricţii neclare, de o manieră netransparentă, eficienţa şi rezonabilitatea cărora au fost puse deseori la îndoială de diferite segmente ale societăţii. Iată de ce, eficientizarea activităţii acestei Comisiei a fost una din promisiunile noului Guvern de la Chişinău.

Prezentând joi dimineaţă în cadrul unor consultări publice planul executivului în domeniul sănătăţii şi gestionării pandemiei, ministra Ala Nemerenco a anunţat că săptămâna viitoare urmează a fi schimbtă componența Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică. Totodată va fi creat un consiliu de experţi, format preponderent din medici, care vor furniza acestei comisii analize şi prognoze ale situaţiei pandemice, astfel încât măsurile aprobate să fie cat mai eficiente.

„O să avem grupuri de lucru care vor pune la dispoziţia CNESP materiale cu analize, nu doar cu cifre. O să aducem societăţii predictibilitate astfel încât atunci când Comisia vine cu careva propuneri, limitări, restricţii toată societatea să fie pregătită deja cu o lună înainte ca să cunoaștem ce ne așteaptă.”

Iniţiativa a fost salutată în special de reprezentanţi ai mediului de afaceri, între ei Mila Malairău de la Camera Americană de Comerţ: „Foarte mult ne bucurăm că s-a revizuit regulamentul de funcţionare a CNESP şi că vom avea anumită previzibilitate şi poate anumite consultări cu acei angajatori care pe de o parte protejează angajatul, iar pe de altă parte trebuie să presteze în continuare servicii pentru societate. Foarte mult vom aprecia dialogul la acest capitol şi previzibilitatea regulilor ca împreună să confruntăm pandemia.”

Printre cele mai recente decizii ale CNESP, care a stârnit discuţii controversate, a fost cea de a obliga angajaţii din sectorul educațional care refuză să se vaccineze să facă din cont propriu şi să prezinte la fiecare două săptămâni teste negative la Covid. Printre alte măsuri sanitare pe care le au în vedere autorităţile din sănătate este impunerea obligativităţii certificatelor de vaccinare sau a testelor Covid în restaurante, cafenele, hoteluri atât pentru angajați, cât și pentru clienți. Aceste măsuri ar trebui să-i determine pe cetățeni să nu mai respingă vaccinarea, mai ales în condițiile în care R. Moldova nu duce lipsă de vaccin, ioar rata de imunizare este încă una destul de modestă.

XS
SM
MD
LG