Linkuri accesibilitate

Creșterea numărului de victime americane în Afganistan văzută de la Washington


Președintele Hamid Karzai și liderul american Barack Obama la Palatul Prezidențial din Kabul
Președintele Hamid Karzai și liderul american Barack Obama la Palatul Prezidențial din Kabul

Presedintele Barack Obama a facut o vizita neanuntata in prealabil, in Afganistan, unde s-a intretinut cu presedintele Karzai si cu comandanti militari americani. In acea tara, numarul mortilor americani s-a dublat aproape, in primele trei luni ale acestui an, prin comparatie cu perioada similara a anului trecut. Care sint explicatiile ? e intrebarea pusa corespondentului Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Cresterea numarului victimelor americane in Afganistan are pe fundal aducerea a zeci de mii de militari, in acea tara, ca forte de intarire. Nu doar numarul mare al mortilor ingrijoreaza ci si triplarea numarului de raniti, in primele doua luni ale anului.

Pentagonul a avertizat ca asa ar putea sta lucrurile, atunci cind presedintele Obama a dispus suplimentarea efectivelor americane cu 30 de mii si luarea ca obiectiv țintă a bazei miscarii talibane din provincia Kandahar, unde o operatiune de anvergura urmeaza sa aiba loc in urmatoarele luni. „Trebuie sa fim pregatiti, indiferent de succesele pe care le repurtam, pentru zile si mai grele”—a spus seful statelor majore reunite ale armatei americane, amiralul Mike Mullen.

In total, 57 de militari americani au fost ucisi in primele doua luni din 2010, cifra de anul trecut fiind 28. La acestia s-au adaugat 20 de morti in martie. Deocamdata reactia publica in America la aceasta situatie nu este ampla, daca o comparam cu cea din vara anului trecut, cind numarul mare de victime a subminat increderea in misiunea americana in Afganistan. De obicei, in acea tara, luptele scad in intensitate in lunile de iarna pentru a reveni in forta in primavera si vara.

Dupa vara lui 2009, presedintele Obama a fost supus unei puternice presiuni politice sa mareasca efectivele, in conditiile in care doar jumatate din populatia Statelor Unite sprijinea idea. In prezent insa, 57% dintre participantii la un recent sondaj sint de acord cu maniera in care administratia actioneaza in Afganistan, cifra fiind de 49% cu doar doua luni in urma. Michael O’Hanlon de la Institutul Brookings crede ca noile cifre par a fi consecinta ofensivei americane in regiunile Marjah si Helmand, controlate de talibani, primele teste ale eficacitatii maririi efectivelor Statelor Unite.

In acele zone, circa 10 mii de militari americani si NATO au preluat - fara prea multe pierderi - controlul asupra unei zone de ferme in care traiesc 80 de mii de afgani. In conditiile in care talibanii continua actiuni de gherila, problema care se pune acum este guvernarea eficace a regiunii si cistigarea increderii oamenilor. O’Hanlon crede ca americanii sint dispusi sa ofere credit presedintelui, chiar daca numarul victimelor creste, cu conditia ca miza sa fie mare si strategia - datatoare de speranta. Dar - avertizeaza expertul - acest sprijin este doar un cec in alb limitat, daca lucrurile nu evolueaza bine.
XS
SM
MD
LG