Europa Liberă: Dna Goncearova, Expoziţia pe care a organizat-o compania Dvs. promite să fie interesantă şi utilă atât pentru părinţii cu copii de grădiniţă, cât şi pentru tineri cu sofisticate năzuinţe de instruire universitară… Cele mai importante amănunte niciodată nu strică … Ce-ar trebui să se ştie, în primul rând, că oferă această expoziţie?
Olga Goncearova: „Pentru început vreau să vă spun că expoziţia „Alma-Mater – învăţământ, carieră şi societate” se deschide astăzi în incinta Teatrului de Operă şi Balet şi se va desfăşură până la 21 mai. Scopul expoziţiei este să promoveze şi să prezinte învăţământul continuu pe care îl avem în Republica Moldova, de la grădiniţe până la studiile post-universitare. Ideea de bază este să prezentăm diferite instituţii şi să prezentăm sistemul educaţional pe care îl avem în Republica Moldova. Va fi interesant pentru fiecare, dar, în primul rând, pentru absolvenţii noştri care vor găsi oferte de studii din partea instituţiilor la care pot depune actele şi primi o profesie utilă şi necesară ţării noastre.”
Europa Liberă: Este uşor de presupus de ce această expoziţie ar fi atractivă pentru cei care vor să cunoască cât mai bine orizontul de oferte pentru studii sau alte servicii din domeniu… De ce însă instituţiile de învăţământ, mai ales cele străine, ar putea fi interesate să se autopromoveze la o asemenea expoziţie în Republica Moldova?
Olga Goncearova: „La expoziţie avem oaspeţi din Rusia, Ucraina şi România, două universităţi de la Sibiu şi Suceava, 25 de universităţi din Federaţia Rusă, va fi prezentă şi Universitatea de la Odesa. Bineînţeles, copiii noştri caută oferte mai interesante decât cele pe care le oferă ţara de baştină. Este şi bine şi rău. E bine pentru că copiii pot să primească altă experienţă, alte studii, dar e bine atunci când studenţii revin în Moldova. Pentru mine ca mamă, ca cetăţean, este foarte impotant ca condiţiile de la noi să fie la un nivel care i-ar motiva pe copii să rămână în Republica Moldova. Cred că este nevoie ca absolvenţii să vină singuri la expoziţie şi să aleagă unde vor să înveţe. La expoziţie participă şi Academia de Studii Economice, şi Institutul de Medicină, Universitatea de Stat, instituţii de învăţământ cu tradiţii bune, profesori buni, prin urmare sunt posibilităţi de a studia şi în ţară. Dacă ne referim la studiile de peste hotare, sunt două companii care prezintă instituţiile de învăţământ de peste hotare, din Europa, şi va fi prezentă şi Alianţa Franceză care, de asemenea, va prezenta oferta de studii de peste hotare.”
Europa Liberă: Deci există ofertă pentru instituţii din Europa Occidentală sau America de Nord?
Olga Goncearova: „Da, bineînţeles”
Europa Liberă: Dna Goncearova, ar putea exista sceptici care să vă critice pentru promovarea pieţei de studii străine, în timp ce în Republica Moldova se resimte acut o problemă: tinerii plecaţi la studii peste hotare se întorc, dacă se întorc, fără prea mare poftă să-şi pună în valoare cunoştinţele şi instruirea…
Olga Goncearova: „Părerea mea este că noi trebuie să avem un program de instruire urmat de o perioadă de cel puţin trei ani pentru absolvenţii învăţămţntului superior care le garantează un loc de muncă. Bineînţeles că mulţi pot să spună că aşa a fost pe timpul Uniunii Sovietice, când economia era planificată altfel. Oricum trebuie să planificăm economia din ţara noastră pentru cel puţin 20 de ani înainte şi trebuie să clarificăm ce profesii sunt necesare pentru economia noastră. Profesiile trebuie să fie atractive, iar absolvenţii să ştie că după absolvirea studiilor li se va garanta un loc de muncă.”
Europa Liberă: Un număr impresionant de instituţii de învăţământ din Rusia la această ediţie a expoziţiei şi asta pe fundalul unor statistici care nu include Rusia în ultimul timp printre destinaţiile de studii cele mai importante pentru moldoveni … Cum se explică acest lucru şi prin ce poate atrage o Alma Mater rusească, de exemplu?
Olga Goncearova: „Vreau să vă spun că Republica Moldova are acorduri de colaborare la nivel de stat cu Ministerele de Educaţie din Bulgaria, Rusia, Federaţia Rusă şi România - patru state cu care noi colaborăm de foarte mulţi ani, prin urmare copiii noştri pot să studieze la Universităţile din ţările pe care le-am menţionat mai sus şi invers. Nu este ceva extraordinar, acest lucru este deja o tradiţie. Pentru prima dată a venit o companie care este responsabilă la nivel de stat pentru prezentarea locurilor de învăţământ în Rusia.”
Europa Liberă: De altfel, dna Goncearova, instruirea în universităţile ruseşti cum e din punctul de vedere al preţului? Sunt scumpe studiile în Rusia sau mai puţin scumpe decât, de exemplu, la Odesa?
Olga Goncearova: „Preţul este aproximativ la fel, însă depinde şi de nivelul instituţiei de învăţământ. Dacă noi vorbim despre Universitatea de Stat „Lomonosov” sau de Institutul de Relaţii Internaţionale, unde sunt şcoliţi viitorii diplomaţi, preţul este înalt, aproximativ 10 mii de euro pentru un an de studii. Dacă vorbim despre universităţi din Nijnii Novgorod, bineînţeles că preţul este altul. Anul trecut ştiu că au fost câteva propuneri din partea universităţilor pentru studierea profesiei de inginer-petrolier. Îmi amintesc de un student care după absolvirea liceului cu predare în limba română, a studiat în Rusia, iar acum lucrează la Ploieşti, România. Cred că o astfel de colaborare este foarte necesară.”
Europa Liberă: Pentru prima dată în cadrul expoziţiei vor fi prezentate aşa-numitele şcoli duminicale de pe lângă biserici… De ce aţi considerat necesar ca acestea să fie parte a expoziţiei?
Olga Goncearova: „Părerea mea este că educaţia copilului trebuie să înceapă încă atunci când mama este însărcinată. Şcolile duminicale de pe lângă biserici sunt foarte importante şi cred că copilul trebuie să cunoască mai multe despre Dumnezeu, despre rugăciuni, despre teoria şi practica rugăciunilor nu în şcolile obişnuite, ci în şcolile bisericeşti, unde preotul poate lucra cu copiii. Şcolile bisericeşti nu intră în curricula Ministerului Educaţiei, de aceea ne-am gândit că ar fi bine să prezentăm şi şcolile duminicale. La expoziţie vor fi şcolile duminicale de pe lângă Biserica armenească, ucrainească şi cea rusă.”
Europa Liberă: Aşa să fie, dna Goncearova. Vă mulţumim.