Linkuri accesibilitate

Tânărul din satul Pârâta împuşcat la postul de pacificatori de la Vadul lui Vodă a decedat la spitalul de urgenţă


Un tânăr din satul Pârâta a fost împuşcat azi dimineaţă de un soldat al forţelor de menţinere a păcii la postul de control de la Vadul lui Vodă. Tânărul a decedat câteva ore mai târziu (la aproximativ 13.30) la spitalul de urgenţă din Chişinău, unde a fost transportat imediat după incident şi a avut o complicată intervenţie chirurgicală ce a durat aproape şase ore. Medicii au spus că plaga din zona lombară afectase aorta și coloana vertebrală, rana fiind incompatibila cu viața.

Surse oficiale au declarat Europei Libere că incidentul s-a produs aproape de ora 7.15 dimineaţa. Tânărul de 18 ani se afla la volanul unui automobil de marca Jiguli şi împreună cu un alt tânăr de aceeaşi vârstă din Pârâta se îndreptau spre Chişinău, după ce au petrecut revelionul într-un bar.

La postul forţelor de pacificare, maşina ar fi lovit bariera şi semnul de circulaţie „STOP”, iar şoferul ar fi ignorat în mod repetat solicitarea pacificatorilor de a se opri. În consecinţă, şeful postului de control a tras din mitralieră focuri de avertisment în aer, iar apoi a tras în direcţia automobilului.

Potrivit Publika, revoltaţi de incident, locuitori din Vadul lui Vodă şi satele din preajmă spun că vor organiza proteste pentru desfiinţarea posturilor de control ale forţelor de pacificare.

Publica transmite că incidentul de la Vadul lui Vodă nu este singurul în care au fost implicaţi pacificatori din zona de securitate. În aprilie 2011, la Bender, un ofiţer rus al forţelor de menţinere a păcii a ajuns cu piciorul fracturat la spital, după ce a fost călcat de o maşină a miliţiei transnistrene care a refuzat să se spună ordinelor sale.
XS
SM
MD
LG