Linkuri accesibilitate

Astăzi expiră termenul de înscriere a candidaţilor la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova


Astăzi este o zi decisivă pentru alegerile prezidenţiale.

Pe de o parte, Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să decidă dacă înaintează o candidatură pentru votul din parlament din 15 ianuarie sau dacă sprijină una din cele două candidaturi apărute miercuri: prima este a analistului politic şi fost vicepreşedinte PD, Oazu Nantoi. Nantoi şi-a propus singur candidatura, în cadrul unei conferinţe de presă, prezentându-se drept candidatul de compromis pentru toate partidele politice.

Oazu Nantoi a declarat Europei Libere că a şi purtat mai multe discuţii cu liderii Alianţei, dar a ezitat să precizeze dacă a reuşit sau nu să găsească sprijinul necesar.

A doua candidatură, a lui Leonid Talmaci, fostul guvernator al Băncii Naţionale, a fost propusă de Partidul Comuniştilor. Este agreată şi de gruparea condusă de Igor Dodon care a îndemnat AIE să susţină această candidatură.

Tehnic vorbind, numai Talmaci ar avea în acest moment semnăturile a 16 parlamentari necesare pentru a-şi înainta candidatura.

Înscrirea candidaţilor în cursa electorală se încheie în această seară.

Tot astăzi este aşteptată decizia Curţii Constituţionale despre primul vot, cel din decembrie la care unii parlamentari au încălcat regula votului secret. Dacă votul din decembrie este considerat neconstituţional, atunci tot procesul va fi reluat de la capăt ceea ce înseamnă că nu va mai avea loc al doilea tur pe 15 ianuarie.
Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG