La Bogota, in capitala Columbiei, s-a încheiat Festivalul international de teatru iberoamerican, la care Romania a fost invitat special. Inainte de a pleca spre Romania, criticul de teatru al revistei Romania literară, Marina Constantinescu ne-a impărtasit citeva impresii de la unul din cele mai mari festivaluri de teatru ale lumii.
Unul dintre cele mai mari festivale de teatru din America de Sud şi chiar şi de Nord, Festivalul de la Bogota a ajuns anul acesta la a 13-a ediţie. O ediţie cu noroc pentru România, România fiind invitată aici ca ţara speciala. Un eveniment, aş putea să spun, de primă marcă, avînd în vedere că s-au jucat zile întregi spectacole puse în scenă de Silviu Purcărete „Aşteptîndu-l pe Godot", la teatrul Radu Stanca din Sibiu, „Electra" a lui Mihai Mănuţiu, tot la Radu Stanca din Sibiu şi „Leonce şi Lena" pusă în scenă de Tompa Gabor la Teatrul Maghiar din Cluj.
S-a dat foarte multă importanţă Romaniei şi pentru că ani de zile, din doi în doi ani, aşa cum este organizat acest festival, România a fost invitată, Silviu Purcărete a fost cu „Teatrul Comic", cu „Cumnata lui Pantagruel"; de asemenea, un alt invitat constant a fost regizorul Alexandru Darie cu spectacole importante de la Teatrul Bulandra.
Am simţit vîlva creată în jurul Romaniei, de exemplu, la festival, în toate zilele în care s-a jucat „Aşteptîndu-l pe Godot", într-o sală intimă, mică, aşa cum cred că textul lui Samuel Beckett presupune, biletele s-au vîndut cu mult înainte de prima reprezentanţie şi chiar s-au jucat două spectacole în plus la cererea publicului. Un lucru emoţionant pentru trupa din Romania şi pentru felul nostru de a face teatru.
În acelaşi timp trebuie spus că acest festival are cu adevărat un conţinut artistic şi estetic, dimensiunile lui sunt întinse pe foarte multe registre, de la teatru, la teatru-dans, la dans contemporan, la teatru columbian, la teatru de stradă, este o animaţie aici şi un dinamism întins pe toate arterele oraşului Bogota. Ca să ajungi de la un teatru la altul, faci foarte multe ore pe drum, dar merită pentru că în aceasta ediţie sunt spectacole de marcă, spectacole care au făcut un impact atît în Europa cît şi in America. Nume ca Silviu Purcărete, Romeo Castellucci, sau Daniele Finzi Pasca, sau Arthur Nauzyciel, regizorul care a pus în scenă „Iulius Cesar" la centrul dramatic de la Orleans, în colaborare o companie americană, au creat aici o animaţie estetică teatrală de un înalt nivel.
Îţi dai seama că miza este mare, că într-adevar cultura, într-o ţară care nu întotdeauna a fost cu faţa spre cultură, cultura înseamnă un efort susţinut de 24 de ani, de cind acest festival a început, cu o figură emblematică despre care toată lumea vorbeşte şi astazi Fanny Mikey, un personaj de legendă chiar şi pe timpul vieţii.
Astazi directoarea festivalului Anna Marta de Pisaro care a fost foarte aproape de Fanny Mikey, încearcă să ducă mai departe ceva din spiritul profund al acestui festival care nu se doreşte doar unul de animaţie sau de bucurie pur si simplu, ci un festival al artelor. Dacă la început a fost mai degrabă un carnaval, astazi este unul dintre cele mai importante şi rîvnite festivaluri de teatru. Să fii selecţionat la Bogota este mare lucru.
Am văzut un „Hamlet" din Georgia care mi-a amintit de emblema lui Necrosius, poate prea mult, am văzut un spectacol important din Germania despre Nora, un spectacol vizual, un alt fel de „Nora", un fel de mănuşă a textului întoarsă pe o altă faţă, mult mai erotică şi mult mai senzuală a textului, am ratat din păcate spectacolul cehilor de la teatrul Naţional din Praga „Atunci cînd Nora pleaca şi se desparte de soţul ei", dar niciodată timpul nu este pierdut.
Oricum timpul de la Bogota este un timp cîştigat pentru orice om de teatru din lume, iar forţa unui spectacol ca de pildă cel al lui Daniele Finzi Pasca „Donca o scrisoare către Cehov", făcut în colaborare cu festivalul Cehov de la Moscova pentru sărbatorirea a 150 de ani de la naşterea lui Cehov, este o imagine foarte puternică despre ce înseamnă teatrul, artiştii, ce înseamnă să scrii şi - de ce nu ?!- la urma urmei să fii liber, liber în interiorul minţii şi sufletului tău.
