Linkuri accesibilitate

Christine Lagarde (FMI): Grecia și alte țări îndatorate ar trebui să învețe din lecția Letoniei


Șefa FMI, Christine Lagarde a spus că Grecia și alte țări îndatorate ar trebui să învețe din lecția Letoniei, țară care a aplicat cu succes un program de reforme, reluându-și creșterea economică. Vorbind la Riga, Lagarde a spus – potrivit AFP – că succesul Letoniei a fost posibil pentru că politicienii din țara baltică și-au asumat reformele, adoptând măsuri nepopulare, dar inevitabile. „Și pentru Grecia este important ca oamenii politici să-și asume reformele”, a mai spus Lagarde.
Peste două săptămâni grecii merg din nou la urne, pentru a doua oară în numai două luni, în încercarea de a alege un nou parlament, după ce scrutinul de la 6 mai s-a încheiat fără un câștigător limpede.
Christine Lagarde a înfuriat recent mulți greci spunându-le că ar trebui să învețe să plătească impozite și sugerând că ajutorul internațional ar trebui să meargă spre copiii din Africa, nu spre relativ bogata Grecie.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG