Washingtonul şi Uniunea Europeană au cerut oprirea imediată a luptelor în estul Ucrainei. Teoretic, în zonă este pace începând de duminică. Dar în ciuda armistițiului, luptele pentru oraşul-cheie Debalţeve continuă. Despre pacea fragilă de la hotarul ucraineano-rus Valentina Ursu a discutat cu analistul occidental Vladimir Socor.
Europa Liberă: Domnule Socor, putem vorbi astăzi despre şanse de reuşită ale planului de pace în Ucraina, negociat la Minsk?
Vladimir Socor: „Planul de pace negociat la Minsk de fapt consfinţeşte două realităţi. Prima este victoria militară a forţelor superioare ale Rusiei împotriva Ucrainei. Şi a doua realitate este dezicerea Occidentului de a acorda sprijin militar Ucrainei. În Donbas, partea de est a Ucrainei, s-a creat o situaţie foarte asemănătoare cu cea din Transnistria. Încă de la începutul acestui conflict din estul Ucrainei, încă din aprilie 2014, observatorii, analiştii, oficialităţile din Kiev prevedeau un scenariu de tip Transnistria în Donbas, chiar aşa şi l-au numit. Acesta a fost obiectivul Rusiei. Rusia a obţinut succes din acest punct de vedere. Acordul de armistiţiu de la Minsk este mult mai mult decât un acord militar, are un important conţinut politic, el obligă Ucraina să acorde un statut politic regiunii ocupate de către forţele ruseşti. Acest statut urmează abia să fie negociat.
Armistiţiul de la Minsk poate fi analizat în sine, dar semnificaţia semnării acestui acord e mai mare, merge dincolo decât conţinutul documentului. Vor fi interpretări contradictorii asupra acestui document. De fiecare dată interpretarea Rusiei va avea câştig de cauză, deoarece Rusia are superioritatea militară pe teren. Acordul acesta nu este făcut ca să fie îndeplinit, aşa cum acordul de la Minsk din septembrie 2014 nu a fost semnat ca să fie îndeplinit.”
Europa Liberă: Dumneavoastră lăsaţi să se înţeleagă că Rusia interpretează în felul său acest acord, Ucraina în felul său şi Uniunea Europeană în felul său?
Vladimir Socor: „Încă nu ştim interpretările Uniunii Europene. Probabil că interpretările Uniunii Europene vor fi asemănătoare cu ale Ucraine, probabil că vor sprijini interpretarea Ucrainei pe hârtie. Dar în practică Rusia este singurul factor care are puterea necesară ca să impună respectarea acordului, să decidă să-l respecte şi apoi să-l respecte în fapt sau, dimpotrivă, să-l violeze. Rusia este singurul factor care are această putere pe teren.
De asemenea, Rusia este singurul factor care are puterea să pedepsească violări ale acordului, indiferent de către cine ar fi aceste violări comise, în viziunea Rusiei. Cu alte cuvinte, Rusia are puterea să pedepsească violări pretinse din partea Ucrainei şi are puterea să nu pedepsească violări comise de forţele din Doneţk şi Lugansk, dar chiar să protejeze aceste forţe împotriva unor sancţiuni din cauza violărilor.”
Europa Liberă: S-a vorbit că adevăratul test îl poate reprezenta încetarea durabilă a ostilităţilor, dar şi restabilirea controlului Ucrainei asupra graniţei sale cu Federaţia Rusă. Se cam bate pasul pe loc.
Vladimir Socor: „Sigur că se bate pasul pe loc. Acordul acesta este, din multe puncte de vedere, o inovaţie, şi anume, Rusia condiţionează restabilirea controlului Ucrainei asupra frontierei, condiţionează acest lucru de îndeplinirea în prealabil de către Ucraina a unor condiţii politice, printre care acordarea unui statut special regiunii Donbas de către Kiev şi reforma constituţională a Ucrainei. Toate aceste condiţii de ordin politic urmează să fie îndeplinite, înainte ca Rusia să aibă obligaţia de a permite Ucrainei să restabilească propriul ei control asupra graniţei. Graniţa aceasta necontrolată e lungă, de 400 de kilometri. Pe această lungime OSCE controlează două puncte de frontieră, pe o rază de câte un kilometru de fiecare parte. Deci, din 400 de kilometri OSCE controlează patru kilometri. Graniţa de aproape 400 de kilometri este controlată de Rusia şi de către forţele pro-ruseşti din Donbas.”
Europa Liberă: Şi dacă Ucraina nu rămâne în deplinătatea sa teritorială, cui dă cele mai mari bătăi de cap? L-am auzit pe fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, care spunea că Ucraina ar fi cea mai gravă problemă de securitate pentru România. Dar se pare că şi pentru regiune?
Vladimir Socor: „Pentru toată regiunea şi pentru toată Europa. Numai că Europa încă nu conştientizează acest fapt. Integritatea teritorială a Ucrainei a fost distrusă, respectul faţă de integritatea teritorială a Ucrainei se manifestă numai pe hârtie, la fel cum şi în cazul Georgiei sau în cazul Republicii Moldova. Rusia, practic, a distrus integritatea teritorială a Ucrainei. Cu toate că integritatea teritorială este menţionată în armistiţiul de la Minsk, ea nu mai există. Repet, condiţionările politice ale Rusiei pentru a permite Ucrainei să restabilească propriul ei control asupra frontierei, nu control asupra Donbasului. Rusia nu promite să permită Ucrainei să restabilească vreun control asupra Donbasului, nu, ci numai a frontierei.”
Europa Liberă: Şi la ce ne putem aştepta, domnule Socor?
Vladimir Socor: „La pierderea de către Ucraina a acestui teritoriu în viitorul previzibil, probabil pentru decenii de acum înainte, poate şi mai multe. Afară de cazul că are loc o prăbuşire internă a Rusiei, un scenariu cu totul improbabil, pe care eu îl consider chiar de-a dreptul imposibil în viitorul previzibil. Occidentul a fost înfrânt, Ucraina a fost înfrântă, toate statele din regiune sunt periclitate. Nu sunt periclitate imediat şi direct, dar sunt periclitate pe termen lung. Şi nu există un sistem de securitate european.
Nici vreun guvern al vreunei mari puteri şi nicio organizaţie internaţională nu şi-a asumat răspunderea pentru securitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi, în general, pentru ceea ce eu numesc estul Europei. Prin estul Europei înţeleg acea partea a Europei la răsărit de frontierele NATO şi Uniunii Europene, deci, inclusiv Ucraina, Republica Moldova, Belarus, bineînţeles, Georgia. Pentru această vastă zonă nu există un sistem de securitate. Rusia are, practic, mână liberă.
Acordul de la Minsk nu a fost negociat nici de către Statele Unite, nici de către Uniunea Europeană, ca organizaţie colectivă de 28 de ţări, nici de NATO, cu atât mai puţin de către NATO, ci numai de două ţări din Occident – Franţa şi Germania. Franţa este complet irelevantă, este o ţară în decădere economică şi politică, nu are niciun interes în zona noastră a Europei. Singurul motiv pentru prezenţa Franţei în această negociere este de a ascunde un pic, de a vopsi un pic realitatea conducerii germane. Germania are nevoie de prezenţa Franţei, ca pe un apendice pasiv, pentru ca Germania să nu pară că negociază în numele întregii Europe. Dar Franţa nu este, în niciun caz, un actor independent în aceste negocieri. Germania a preluat iniţiativa, nu conducerea, dar iniţiativa. În realitate nu există o conducere germană în Uniunea Europeană sau în Europa în general, există iniţiative germane pe care Uniunea Europeană în mod colectiv nici nu le poate sprijini, pentru că sunt unilaterale germane, dar nici nu le poate contracara sau nu poate să se declare în dezacord, pentru că Germania este, pur şi simplu, prea influentă.”
Europa Liberă: Iniţiativă germană a fost şi în cazul Republicii Moldova, atunci când doamna Merkel împreună cu Dmitri Medvedev au negociat un plan de soluţionare a crizei transnistrene. Şi fără nicio şansă.
Vladimir Socor: „Aveţi perfectă dreptate. Acel plan de la Messeberg a fost un fel de uvertură, un fel de avanpremieră pentru iniţiativa Germaniei de acum în privinţa Ucrainei. Dar nici iniţiativa de atunci, de la Messeberg în 2009 în privinţa Moldovei, nici cea de acum nu au dus la niciun rezultat, pentru că Germania în ambele cazuri a cedat intereselor Rusiei în Răsăritul Europei. Iar NATO, bineînţeles, este complet absent, NATO de mulţi ani încoace neglijează Ucraina şi, în general, neglijează răsăritul Europei.
S-a creat un mare vacuum de putere datorită, în primul rând, dezangajării Occidentului din această zonă. Şi vacuumul de putere este umplut de o Rusie inferioară economic, dar superioară ca moral şi ca nivel de competenţă al conducerii ruseşti. Este o mare greşeală să subestimăm talentul de conducător şi de diplomat al domnului Putin şi al echipei sale. Este o echipă deosebit de periculoasă, deosebit de competentă şi îndrăzneaţă, care, având resurse mult inferioare Occidentului, reuşeşte să câştige partida, concurenţa în această regiune.”
