Experţi ai Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) au argumentat într-o conferinţă de presă că proiectul unor amendamente la Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei are o calitate atât de îndoielnică, încât trebuie „revizuit fundamental”. Experţii au reproşat celor care au elaborat proiectul până şi erori de ortografie şi punctuaţie. Cât de corupt este acest proiect de către obiceiul lucrului prost făcut?
Una dintre întrebările pentru o convorbire cu experta anticorupţie Mariana Kalughin.
Europa Liberă: Aşadar, un proiect de lege prin care ar urma să fie completată Legea prevenirii şi combaterii corupţiei. Capitolul propus de autor și înțelegem că este vorba de Ministerul Justiției, prevede obligativitatea pentru anumite persoane care deţin funcţii de răspundere să raporteze actele de corupţie. Înainte de a discuta despre metehnele de tot felul ale proiectului respectiv de lege în general dna Kalughin, cât de necesar este capitolul propus spre adoptare, respectiv privind raportarea actelor de corupţie? Altfel spus, de ce a apărut nevoia unor asemenea prevederi?
Mariana Kalughin: „Mai degrabă pornim de la nota informativă care este anexată la proiect. Acest proiect a fost generat de o prevedere dintr-un plan de acțiuni pentru anul 2014 al Guvernului unde se prevedea că va fi elaborat un proiect de lege prin care se va prevedea obligativitatea raportării actelor de corupție de către actorii, angajații din sectorul justiției. Bineînțeles că momentul în care Ministerul Justiției a venit cu acest proiect a extins acest cerc, nelimitându-l doar la sectorul justiției și extinzându-l de fapt practic asupra tuturor agenților publici, dar nu numai agenților publici, pentru că sunt încadrați în subiecții care vor intra sub incidența acestor prevederi şi persoane care exercită o funcție de conducere într-un partid sau într-o organizație social-politică. Deci, din punct de vedere tehnic el e argumentat într-un document de politici. Altă problemă e în ce măsură este justificată o astfel de propunere.”
Europa Liberă: Atunci când aţi spus că proiectul necesită o revizuire fundamentală, şi nu doar din perspectiva conformităţii tehnicii legislative, ce e atât de rău în modul în care este prezentat acum?
Mariana Kalughin: „În opinia noastră, ideea e că într-adevăr și anul trecut și anul acesta s-a încercat să se implementeze mai multe instrumente preventive anticorupție, cum ar fi de exemplu testele de integritate sau cum ar fi testarea la poligraf a anumitor categorii de persoane. Și experiențele noastre demonstrează într-un anumit sens că aceste instrumente, în măsura în care nu există capacități ale autorităților, ar putea să nu aibă un efect așteptat. Pentru că un instrument preventiv anticorupție ar putea să aibă impact numai în măsura în care, unul, de fiecare dată și în orice situație și indiferent ce fel de persoană e, ce categorie de persoană e - se pune în aplicare.
Doi, există o anumită responsabilitate și mecanisme de responsabilizare a persoanelor care nu pun în aplicare aceste prevederi și această răspundere este inevitabilă, indiferent de statutul persoanei. Pe când în momentul în care nu se asigură acest lucru, se devalorizează însăși esența acestor instrumente. Apare o repulsie, inclusiv în cadrul serviciului public față de acestea. Și tocmai prevenirea se deosebește de combatere prin faptul că nu este privit ca ceva coercitiv, ci mai degrabă se influențează asupra moralității acestor persoane. Iată de ce în opinia noastră în momentul în care nu se asigură o bună implementare a prevederilor, atunci nici chiar obligativitatea raportării nu ar putea să aibă efect.
Unul la mâna, pentru că s-ar întâmpla și sunt sigură că acest lucru se va întâmpla – va trezi reticență, ceea ce în fond este normal pornind de la mentalitatea și cultura noastră și, doi la mână, iarăși în momentul în care nu se va asigura că cei care nu au raportat, având această obligație, vor fi penalizați, atunci bineînțeles că iarăși se va reduce impactul.”
Europa Liberă: Dna Kalughin, dacă înțeleg eu corect, sugerați că e un nou proiect de formă, de fațadă?
Mariana Kalughin: „Exact.”
Europa Liberă: Acum, ca să punem degetul pe nişte suspiciuni, în ce măsură un proiect de lege „riscant”, ca să spunem așa, poate fi elaborat prost cu scopul ascuns de a-l pune pe linie moartă?
Mariana Kalughin: „Mai degrabă autoritățile, în fond, când merg la anumite elaborări de documente de politici, nu știu cum, dar au această tendință și mai ales în ultimul timp este una proeminentă. Tendință de a pune cât mai multe acțiuni, de a le face cât mai revoluționare, cât mai radicale. Iar la momentul implementării proiectului, care se elaborează în chinuri pentru ca să se ajungă în final peste un an, peste doi, să se concluzioneze că, de fapt, mecanismele nu prea merg.”
Europa Liberă: Și să se spună că noi v-am dat instrumente, de ce nu acționați?
Mariana Kalughin: „Exact. Eu nu vreau să fiu suspicioasă, însă aceasta mai degrabă creează iluzia unei lupte împotriva corupției, decât o face chiar reală. În fond, instrumentele și mecanismele de prevenire a corupției trebuie să fie simple, însă sigure. Deci, trebuie să fie eficiente și doar în această măsură poți să influențezi lucrurile, inclusiv în interiorul sistemelor.”
Europa Liberă: În general, cum trebuie privită obligarea prin lege a unui anumit cerc de persoane să raporteze actele de corupţie. Documentele internaţionale standard, de exemplu, încurajează se pare doar denunţarea actelor de corupţie sau presupun și elementul de obligație de forțare ca să spunem așa?
Mariana Kalughin: „În fond, documentele internaționale anticorupție nu prevăd imperativ ca țările să instituie o obligativitate a raportării cazurilor de corupție. De fiecare dată se vorbește despre „încurajarea” unor astfel de denunțuri, mai ale în partea ce ține de avertizorii de integritate, adică persoanele care dau alarma. Aceștia sunt funcționarii publici în cadrul serviciului public care denunță actele comise în fond de către colegi, tot comise în interiorul public. Și aici mai degrabă ar fi foarte important să se asigure protecția acestora, inclusiv în acel cadru privind protecția martorilor. Asta e unu la mână. Şi doi la mână e foarte și foarte important ca persoana care denunță cazurile de corupție să beneficieze eventual de anumite măsuri de protecție specială, suplimentară. Pe când la noi tocmai acest lucru lipsește. Iată de ce și au apărut aceste reproșuri ale noastre referitor la acest proiect de lege.”
Europa Liberă: Ați pomenit mentalitatea locului, ca să spunem așa. Prin ce se deosebeşte, de exemplu, un avertizor de integritate de un denunţător, cum este numit de alţii – şi trebuie să remarcăm că așa cum ați sugerat și Dvs., denunțători nu sună chiar înălțător în mintea noastră?
Mariana Kalughin: „Exact. După mine chiar nu trebuie să ne autocriticăm în acest sens, suntem așa cum suntem. Și nu numai noi, de fapt obiecții în acest sens are și Belgia, unde de asemenea astfel de instrumente nu prea lucrează. Un avertizor de integritate, adică persoana din interiorul sistemului, din interiorul unei autorități care denunță cazurile care s-au comis în interior în fond, e alt gen decât denunțătorii propriu zis. Pentru că e vorba și de o relație eventual personală pe care o ai cu o persoană, cu un coleg și aflând despre actul pe care l-a comis, ai această obligativitate să raportezi. Sunt lucruri puțin mai delicate, pentru că dacă în alte cazuri relația nu este atât de personalizată, aici chiar este personalizată, motiv pentru care, bineînțeles că persoana merge mult greu și se decide mult mai greu să facă acest lucru.”
Europa Liberă: În ce măsură proiectul de lege descurajează abuzul prin denunţ – pentru că e greu de presupus că nimeni nu va avea ispita să umble cu piatra în sân.
Mariana Kalughin: „Asta de fiecare dată se remarcă - caracterul acesta dualist și controversat al conceptului de avertizor de integritate. Sunt țări, de exemplu, unde avertizarea de integritate este încurajată, inclusiv prin anumite sume de bani. Și atunci, de fiecare dată trebuie să ai grijă ca să se dovedească buna credință prin avertizarea de integritate pentru ca persoana să nu o facă, de exemplu, pentru a-și intimida un coleg sau pentru a-l înlătura, apoi ocupându-i locul. Și bineînțeles că de fiecare dată buna credința e una din condiții în care avertizarea poate avea loc.”
Europa Liberă: De fapt, observaţiile Dvs. şi ale colegilor Dvs. cui sunt adresate? Şi ce ar trebui să urmeze în mod ideal după, iată observațiile pe care le-ați enumerat?
Mariana Kalughin: „Observațiile sunt adresate autorului Ministerului Justiției care în mod ideal, eu aș vedea mai degrabă o revizuirea fundamentală, o redacție nouă a legii, inclusiv la ortografie. Deci, o redacție nouă, pentru că chiar e depășită, motiv pentru care chiar dacă vin cu anumite completări necesare oricum ar putea să nu funcționeze, pentru că sunt multe norme deja la acest moment care sunt controversate în lege. Inclusiv o analiză foarte bună și a acestei propuneri, în ce măsură aceasta este necesară? Nu fără a lua în calcul ceea ce va spune CNA, pentru că el mai bine cunoaște care sunt capacitățile.”
