Linkuri accesibilitate

La Mingir, femeile învaţă să folosească tehnologiile informaţionale


În Republica Moldova, cifra fetelor care învaţă în universităţi şi colegii la specialităţi legate de domeniul IT este de doar 18 procente.

Aproape 60 de fete şi femei din satul Mingir, raionul Hânceşti au participat recent la o discuţie despre oportunităţile pe care le oferă sectorul tehnologiilor informaţionale. Datele statistice arată că în Republica Moldova, cifra fetelor care învaţă în universităţi şi colegii la specialităţi legate de domeniul IT este de doar 18 procente. Împreună cu specialişti din sectorul privat şi mediul guvernamental participantele la dezbatere au încercat să găsească explicaţii la întrebarea: De ce fetele ezită să aleagă o meserie în IT, considerat un domeniu dintre cele mai promiţătoare.

Fac parte din aşa-numita generaţie digitală, însă îşi pun la îndoială capacităţile de a stăpâni tehnologiile informaţionale. Aşa cred majoritatea elevelor din Mingir, care au participat la atelierul de familiarizare cu sectorul IT. Tinerele ştiu că acest domeniu este în continuă dezvoltare iar cei care ajung meseriaşi ridică un salariu mediu de peste 7 mii de lei. În viziunea lor, pentru că această sferă de activitate are la bază o ştiinţă exactă, este mai mult pe placul bărbaţilor. Două dintre tinerele cu care am reuşit să stau de vorbă, eleve în clasa IX spun că utilizează zilnic internetul, însă curiozitatea lor nu merge mai departe de reţelele de socializare, iar de vină ar fi modul în care decurg orele de informatică:

„Noi folosim internetul numai pentru reţele de socializare şi informatica în şcoală este doar un obiect căruia nu i se dă o importanţă prea mare.”

„Dacă am face practică, mult mai repede am însuşi materialul. Nu cred că sunt atât de dezvoltată că să pot face o aplicaţie. Îmi place matematica, informatica, dar nu cred că pot. Trebuie să am o persoană care să mă înveţe.”

Despre sectorul TIC, specialiştii vorbesc ca despre unul din puţinele domenii în care Republica Moldova înregistrează un progres. Totodată, dintre cei mulţi chemaţi la specialităţile IT puţini sunt aleşi de companii, chiar dacă acestea declară o lipsă de cadre. Motivul este lesne de priceput, la mijloc fiind pregătirea tinerilor.

Ministra educaţiei, Maia Sandu, a recunoscut şi ea că există anumite lacune în educaţia IT, iată de ce le-a încurajat pe tinere să încerce să-şi formeze o impresie despre acest domeniu în afara orelor de curs:

„Ştim că este o problemă şi de calitate şi de relevanţă a materiei pe care o predăm şi suntem în dialog şi o să încercăm să îmbunătăţim acest dialog cu angajatorii pentru că dumneavoastră sunteţi cei care trebuie să ne spuneţi care sunt lucrurile pe care trebuie să le cunoască un absolvent şi angajatorii să nu mai trebuiască să investească în pregătire. Dacă mai durează până îmbunătăţim noi conţinuturile educaţionale, există tot felul de site-uri unde putem să ne învăţăm, dacă putem spune aşa.”

Ana Chiriţă, directoarea Asociaţiei companiilor care lucrează în domeniul IT, prezentă şi ea la discuţii, a încercat să convingă tinerele că fiecare are o şansă să se afirme în acest domeniu. Cum? Învăţând continuu şi făcând abstracţie de percepţia că unele meserii ar fi pentru bărbaţi, iar altele pentru femei, spune ea:

„La 100 de angajaţi, de la cinci până la 20 sunt femei. Şi asta pentru că aparent decidem să ne orientăm spre chestii care ne par mai uşoare pentru noi şi aş vrea să zic că nu este bine. Pentru că sunt oportunităţi pentru fiecare, unele companii chiar au strategii despre cum să atragă mai multe femei în domeniu, pentru că sunt anumite poziţii în care femeile îşi fac lucrul mai bine decât bărbaţii. De exemplu la management, femeile mai bine conduc echipe.”

De câţiva ani, prin programul Novateca, zeci de biblioteci au fost echipate cu calculatoare iar bibliotecarii au fost instruiţi cum să utilizeze anumite aplicaţii şi să instruiască şi elevii. Maria Bădărău, bibliotecara din satul Mingir spune că acum nu mai duce lipsă de vizitatori, deşi majoritatea apelează deocamdată la calculatoare doar pentru socializare:

„Am vizitatori la bibliotecă, atât copiii, cât şi părinţii, şi vârstnicii. Le dăm voie să vorbească cu cineva de peste hotare. E ajutor pentru bibliotecă. Eu deschid calculatorul şi mă orientez, e ca şi un ajutor al meu.”

În timpul atelierului de instruire din satul Mingir a fost lansat şi proiectul „Girls go It”, susţinut de Fondul Naţiunilor Unite pentru Femei (UN WOMEN) în Moldova, Centrul de Guvernare Electronică, Novateca şi alte organizaţii din domeniul IT. Astfel, în cadrul unei tabere de vară 36 de tinere din diferite localităţi vor învăţa ce înseamnă programarea web şi dezvoltarea unor aplicaţii utile pentru comunitatea lor.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG