Linkuri accesibilitate

Păstrătorii de tradiții de la Cenac, raionul Cimișlia


Caravana „AICI e Europa Liberă” primită în mod tradițional la Cenac
Caravana „AICI e Europa Liberă” primită în mod tradițional la Cenac

De vorbă cu Vasile Popovschi, directorul Casei de Cultură de la Cenac.

Invitatul nostru la emisiunea „Dis-de-dimineață” este Vasile Popovschi, directorul Casei de Cultură de la Cenac, unde a poposit nu demult și caravana „AICI este Europa Liberă” și care este printre puținele localități din Republica Moldova în care tradițiile strămoșesti s-au păstrat.

Vasile Popovschi: „Cenac, de la cuvântul vechi tătar, înseamnă „strachină”. Se spunea înainte „ceanac”, dar mai apoi, se zice, ruşii au omis „a”, că nu-l puteau pronunţa şi a rămas „cenac”, deci, înseamnă „strachină” în traducere. Aşezarea geografică fiind într-o văgăună mai adâncă, de aici provine numele. Pentru că se spune că Turcia avea o strachină, o puneau să picure în ea apă şi când se umplea, veneau şi jefuiau, duceau fete, băieţi; băieţii ca să-i facă ieniceri, pe fete să le robească.

Aceasta este legenda „Cenacului”, o denumire tătaro-turcească. Aici a fost o aşezare întâi tătară, de la 1200-1500, şi mai apoi se vede că răzeşii, românii, moldovenii au populat-o, vreo 500 de ani în urmă. Datează de peste 200 de ani, nu s-au păstrat date concrete. M-am afundat şi în datele din arhivă. De la 1812... Înţelegeţi încotro a bătut istoria.”

Europa Liberă: Atunci a fost anexată Basarabia.

Vasile Popovschi: „Da. Şi originea, şi istoria, că noi suntem aici de mulţi ani, de milenii, ceva s-a mai şters. Şi ne-au impus o istorie de la 1806 încoace, adică satul Cenac este construit de la 1806. Dar el datează de la 1490-1500.”

Europa Liberă: Domnule Popovschi, de când sunteţi director al Casei de Cultură?

Vasile Popovschi: „Director al Casei de Cultură sunt din 1983, după ce am terminat Facultatea de Teatru şi Regie de la Institutul de Arte. Am venit la baştină şi de atunci lucrez. Dar printre aceşti ani, de la 1983, am mai deţinut şi alte funcţii, după care m-am reîntors la vechiul post de lucru.”

Europa Liberă: Suntem în Casa de Cultură a satului Cenac. Văd foarte multe măşti. Şi dacă de atâţia ani sunteţi directorul Casei de Cultură, bănuiesc că dumneavoastră sunteţi cel care le-a realizat.

Vasile Popovschi: „Da, desigur. Pentru că la noi, de mici copii, ştim că se practica un obicei vechi – „Moşnegeii” – alungatul iernii. Acesta a dispărut prin anii ’70, odată cu dictatura comunistă, pentru că prin şcoli şi case de cultură se interzicea, deşi era un obicei foarte frumos alungarea iernii. Era o tradiţie frumoasă. De dimineaţă şi până seara băieţi, flăcăi, chiar şi oameni în vârstă se mascau şi împânzeau toate străzile satului cu bice, harapnice şi astfel alungau iarna. Pentru că iernile înainte, de la Sf. Andrei şi până în martie, era foarte friguroase, geroase, cu multă zăpadă.”

Europa Liberă: Scârţâia zăpada.

Vasile Popovschi: „Da. Şi noi, copiii, tare mult o aşteptam. Şi acest obicei l-am prins de mic copil. Mai apoi el s-a uitat. Revenind de la facultate, încoace, mi-am propus să încerc să readuc acest obicei la viaţă. Dar ca să-l readuci la viaţă, trebuie să ai cu ce. Şi mai apoi timpul a venit, timpul s-a copt şi confecţionând întâi 16 măşti, am prevestit tot satul că vin „Moşnegeii”. Şi toţi oamenii au ieşit pe la poartă să vadă alaiul de măşti care umblă pe străzile satului, făcând ghiduşii, scamatorii, astfel alungând iarna şi bucurându-se de sosirea primăverii.

De atunci, de la 2005 încoace, în fiecare an, câte 10, câte 20, am ajuns la peste 100 de măşti confecţionate. Avem două tipuri de măşti. Primul tip este din hârtie cu clei. Iar al doilea sunt confecţionate din diferite ţesături, în primul rând cânepă. Pentru că la baza ţesuturilor noastre era inul, cânepa, sunt mai simplu de purtat, sunt mai mobile de purtat. Şi al treilea tip sperăm să-l facem din pielicele de oaie. Pentru că nu se dubesc aici, dacă trebuie să le dubim, trebuie să dubim ceva artificial, altfel le mănâncă moliile. Aceasta ne e teama.

Măştile noastre sunt de o durată mult mai mare. În afară de aceste măşti, mai avem şi în jur de 20 de măşti zoomorfe, 10 căpriţe - „Căpriţele”, pe care le jucăm la sărbătorile de iarnă, Crăciun, probabil, Chişinăul ne ştie de la sărbătorile de Revelion, de An Nou – cinci căluţi şi ursul.”

Europa Liberă: Am înţeles că mergeţi şi la parlamentari să-i uraţi.

Vasile Popovschi: „Da. Începând cu Mircea Snegur, Petru Lucinschi, Vladimir Voronin, Vasile Tarlev. Atunci eram regulat invitaţi, chemaţi. Dar după aceea s-au împânzit, toată Moldova fierbe de colective, mai ales Chişinăul ceva ne-a furat de la sate. E mai uşor de a-i chema pe cei de la oraş, pentru că sunt mai aproape. Şi iată că satele sunt lăsate în umbră. Dar am fost şi am urat toate conducerile până la Nicolae Timofti. Credem că până în primăvară, la iarnă, este ocazia şi... Domnule Timofti, faceţi-ne o invitaţie. Nu veţi regreta.”

Europa Liberă: Domnule Popovschi, atunci când confecţionaţi o mască, vă gândiţi la cineva anume?

Vasile Popovschi: „Desigur. Toate măştile noastre au un chip oarecare, la bază stau nişte eroi din folclor. Pentru că meşterind aceste măşti, în primul rând, eu mă aşez la masă cu portretul sau chipul deja creat. Adică sarcina este de a crea astăzi nişte eroi din basmele noastră, la baza măştilor stau eroii din basme. Iar eroii din basme cine sunt? Noi suntem. Aceeaşi Baba Cloanţa, acelaşi Statu-Palmă-Barbă-Cot, acelaşi Păcală şi Tândală, drăcuşorii, vrăjitorii. Toate acestea le avem, eroii noştri din basme. În primul rând, creaţia lui Ion Creangă este un izvor de inspiraţie pentru mine. Ne-am străduit să creăm personajele de acolo, nu copiem strigoii de la alte popoare, îi avem pe ai noştri. O avem pe Baba Cloanţa, pe Statu-Palmă-Barbă-Cot şi moşii noştri, toţi eroii îi întâlnim.”

Europa Liberă: Domnule Popovschi, dumneavoastră, mi-au spus şi sătenii de la Cenac, sunteţi cel care a pornit, a reînviat tradiţiile aici. De ce trebuie păstrate tradiţiile?

Vasile Popovschi: „Prin tradiţie noi ne regăsim. Pentru că, dacă dispar tradiţiile, dispar obiceiurile, înseamnă că noi ne lăsăm asimilați. Și

Cred că fiecare popor trebuie să aibă obiceiurile şi tradiţiile lui pe care se ţin rădăcinile...

devenim un popor fără viitor, fără origini, fără rădăcini. Şi aceasta este cel mai trist, pentru că noi ne asimilăm cu alte popoare, ne pierdem originile, de unde venim. Şi aceasta este cel mai principal. Eu cred că fiecare popor trebuie să aibă obiceiurile şi tradiţiile lui pe care se ţin rădăcinile. De aici trebuie să pornim – de la obiceiurile şi tradiţiile, cu ce se ocupa populaţia noastră, cu ce se îndeletnicea, cu ce se hrănea natural şi cu ce se hrănea spiritual. Iată aceasta stă la bază. Dacă nu vom avea spiritul în capul nostru, cred că dispărem ca popor şi naţiune.”

XS
SM
MD
LG