Linkuri accesibilitate

Doru Petruți: „În momentul acesta corupţia este cea mai mare problemă a Republicii Moldova”


Interviu cu directorul IMAS Chișinău.

Nimeni nu poate să prevadă până la ce nivel de revoltă ar putea ajunge protestatarii din PMAN în situaţia în care revendicările lor nu vor fi îndeplinite, pentru ca e prea mare ruptura între cetățeni și guvernanți, e de părere sociologul Doru Petruţi, director IMAS Chişinău.

Europa Liberă: Cine şi cum dezamorsează terenul politic minat, gata să explodeze în Republica Moldova?

Doru Petruţi: „Foarte greu de dat un singur răspuns în momentul acesta. Sunt foarte multe tensiuni acumulate. Sunt foarte multe tipuri de crize suprapuse, de la crize politice individuale, de personalitate, suprapuse cu crize politice de organizaţie de partid, cu criză economică, financiară, bancară, socială, fără lipsa unui suport extern. De data aceasta lipsa suportului extern e declarată fără nicio altă perdea în faţă. Toată combinaţia aceasta dublată de câteva săptămâni de proteste continue fac ca în Republica Moldova să avem o ecuaţie foarte-foarte complicată, cu foarte multe necunoscute. Rezolvările ar putea fi şi foarte rapide, pentru că şi actorii externi aşteaptă ca Republica Moldova să fie foarte serioasă în ceea ce face.”

Europa Liberă: Spuneţi trei-patru paşi pe care trebuie să-i întreprindă actualmente guvernarea, ca să demonstreze că nu trebuie pierdută definitiv încrederea în instituţiile statului şi în cei care guvernează?

Doru Petruţi: „Nici nu trebuie să vă enunţ aşa de mulţi paşi, ci doar unul, şi anume justiţia. În momentul acesta corupţia este cea mai mare problemă a Republicii Moldova. E un fenomen generalizat care a cuprins de la sfera politicii la nivel înalt până la, practic, toate instituţiile și sferele.”

Europa Liberă: De unde începe adevărata luptă împotriva corupţiei? Pentru că a vorbi doar despre o reformă a justiţiei nu e suficient.

Doru Petruţi: „Sigur că atunci când vorbim despre corupţie trimiterile sunt către foarte multe arii. Corupţia, în primul rând, e alimentată de banii cash. Nu putem vorbi despre o luptă împotriva corupţiei, fără o fiscalitate corect ţinută şi corect administrată. În momentul în care nu vor mai exista atât de mulţi bani cash, o parte din corupţie nu va avea cu ce să se alimenteze. E una dintre situaţii.”

Europa Liberă: Politicul a pus stăpânire asupra instituţiilor. Credeţi că chiar ar putea să ajungă instituţiile să activeze, să funcţioneze independent?

Doru Petruţi: „Aceasta nu se poate fără o voinţă politică clară. Iar voinţa politică în ultimii patru-cinci ani am văzut că a lucrat aproape cu predilecţie către construcţia unui sistem care controlează instituţii. Am văzut în criza din 2013 ce defectuos pot funcţiona aceste instituţii în situaţii de criză. Din punctul meu de vedere, analizând toată evoluţia de evenimente din aceşti patru-cinci ani şi uitându-ne peste prestaţia instituţională, peste trasee, pentru că instituţiile trebuie să conlucreze unele cu altele, având în vedere situaţia pe domeniul financiar-bancar şi observăm şi acum cum mai multe instituţii şi personalităţi îşi plimbă responsabilitatea şi îşi aruncă vina dintr-o parte în alta. Acest sistem pare că din interior nu mai poate să-şi găsească soluţiile de care are nevoie pentru însănătoşire. Şi atunci ar trebui o intervenţie din afara sistemului, înţelegând aici nu o intervenţie externă ori un actor politic care vine cu o altă viziune, cu o altă perspectivă, cu un alt mod de design instituţional.”

Europa Liberă: Protestele pot schimba situaţia? Şi cum ar schimba-o? Pentru că, iarăși, sunt voci care spun că da, e bine că se scandează „jos cela”, „jos celălalt”, dar nu se ştie cine să fie propulsat în funcţiile care rămân vacante.

Doru Petruţi: „S-a vorbit foarte mult despre sintagma „stat acaparat”. Din păcate, în Republica Moldova s-a dovedit în ultimele săptămâni că până şi demonstraţiile sunt acaparate. În primul rând, Republica Moldova are nevoie să înveţe să demonstreze, pentru că există şi aici o ştiinţă, o succesiune a fenomenelor şi evenimentelor care pot aduce rezultate. Dacă ne uităm un pic pe sociologia aceasta a revoluţiei, aşa cum s-a vrut această manifestaţie, sunt foarte multe verigi care lipsesc. În primul rând, prima greşeală cu care s-a plecat e că în piaţă portavoce a fost luată de mult prea multe voci. Şi atunci sigur că responsabilitatea şi efectele s-au diluat şi s-au împrăştiat.”

Europa Liberă: Dar e gata societatea moldavă să aducă alţi lideri politici, să aducă figuri noi care s-ar bucura de mai multă încredere din partea cetăţeanului?

Doru Petruţi: „Vorbiţi de o acţiune care ar cere un spirit comunitar şi de grup foarte ridicat, în condiţiile în care avem o societate extrem de divizată şi de fărâmiţată. Nu putem pune la un capăt al procesului o anumită materie primă şi să ne aşteptăm la cu totul alte rezultate. Cetăţenii Republicii Moldova încă nu ştiu nici să demonstreze, nici să-şi ceară drepturile pentru că, în primul rând, nu prea ştiu nici ce drepturi au şi nu sunt obişnuiţi să ceară socoteală instituţiilor şi politicienilor, întrucât ei lucrează pentru noi şi nu invers. Dar lucrul acesta în democraţie în general se învaţă în ani şi în cicluri electorale destul de multe şi lungi.”

Europa Liberă: Dar această presiune a străzii totuşi poate avea şi efecte? Și care ar fi finalitatea acestor acţiuni de protest?

Doru Petruţi: „Să fim bine înţeleşi, efecte sunt. În primul rând, sunt efecte vizuale, de imagine, care nu dau deloc bine pentru orice guvern, sunt luări de poziţii legate de manifestanţi. Dar, încă o dată, strategia şi tacticile alese au fost eronate, pentru că au fost lucruri care, în primul rând, nu s-au putut negocia.”

Europa Liberă: Revendicările pe care le-au înaintat cei care protestează nonstop se suprapun acum cu o parte dintre cerinţele pe care le înaintează partidele de stânga: să fie demis şeful Comisiei Electorale Centrale, şeful de la Centrul Naţional Anticorupţie, preşedintele Curţii de Conturi, procurorul general.

Doru Petruţi: „Eu nu cred că schimbări făcute ici și colo de persoane pot rezolva ecuaţia Republicii Moldova. Este vorba despre o cu totul altă paradigmă de funcţionare instituţională. În momentul acesta, după cinci ani de guvernare de centru-dreapta, suntem victimele propriilor algoritme politice pe care cetăţenii Republicii Moldova le-au votat într-o proporţie ce a depăşit 50%. Aş face o paralelă şi cu ceea ce s-a întâmplat în România cu mai bine de 10-15 ani în urmă, şi România a avut nevoie să înţeleagă că la Agricultură trebuie să stea un specialist în agricultură şi nu unul de la construcţii ş.a.m.d. Se fac confuzii foarte mari şi plătim Din păcate, Republica Moldova plăteşte un tribut mult prea mare pentru aceste algoritme politice.”

Europa Liberă: Dar guvernanţii plătesc pentru aceste algoritme politice, pentru aceste repartizări de funcţii?

Doru Petruţi: „Aici e un joc. Cred că e un joc cu sumă nulă, pentru că spectrul politic în Republica Moldova s-a fărâmiţat foarte mult. Acum vorbim de, cel puţin, şapte partide care ar trece pragul electoral. Şi cel mai probabil la următoarele alegeri nu vom avea nevoie doar de două partide, dar poate chiar de trei sau chiar patru ca să formeze o coaliţie. Coaliţia e un exerciţiu care cere, în primul rând, experienţă şi maturitate, lucruri care de asemenea lipsesc tinerei democraţii din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dacă se suprapun aceste cerinţe ale celor care protestează în stradă cu cei care sunt reprezentanţii eşichierului politic de stânga, se schimbă paradigma?

Doru Petruţi: „Am văzut mutaţii semnificative şi în 2014, când votul de sancţiune a funcţionat destul de mult, am văzut un absenteism de peste 100 de mii de oameni la alegerile din noiembrie. Probabil că aceste curente numeric vor creşte, dar încă e foarte greu de spus dacă balanţa Est-Vest sau stânga-dreapta se va înclina semnificativ într-o parte sau alta. E o luptă. Republica Moldova e trasă în foarte multe părţi. Culmea este că lucrurile acestea se întâmplă pe interior. Republica Moldova, am spus-o şi repet, e săpată mult mai mult pe interior decât din afara ei, e trasă în foarte multe direcţii şi rezultanta tare mă tem că nu e nici măcar zero, ci mai negativă. Oamenii o duc semnificativ mai prost decât cu un an în urmă.”

Europa Liberă: Admiteţi o reconfigurare a celor de la guvernare?

Doru Petruţi: „Nu cred. Aş merge mai degrabă pe un nou joc electoral care să dezamăgească şi mai tare. Pentru că până la urmă aceştia sunt actorii pe care îi avem la îndemână, plus/minus modul în care se vor distribui procentele. În Republica Moldova am văzut, cu ocazia alegerilor din 2014, că nu contează de fapt scorurile înregistrate la alegeri, ci contează mult mai mult jocurile de culise de după alegeri. Din păcate, vedem că mai bine de jumătate din electorat e dezamăgit de modul cum a votat cu doar câteva luni în urmă.”

Valentina Ursu
Valentina Ursu

Europa Liberă: Acum îl întreb pe Doru Petruţi, sociologul, ca pe un cetăţean simplu al Republicii Moldova, cât de mult se gândeşte la ceea ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova? Şi dacă chiar frământările acestea pot într-un fel să vă facă să deveniţi şi dumneavoastră protestatar, nu neapărat în piaţă?

Doru Petruţi: „Ca cetăţean simplu am încercat să mă izolez în profesie şi să mă protejez şi pe mine, şi pe membrii familiei cât mai mult de ceea ce se întâmplă în aria socio-politică. Ne-am retras cât am putut de mult şi încercăm să ne investim toate energiile în ceva ce ştim că e curat, că e onest, că e pozitiv, şi anume în profesie.”

Europa Liberă: Şi dacă procedează toţi oamenii de bună credinţă din Republica Moldova exact aşa ca dumneavoastră, clasa politică îşi va face mendrele cum îşi doreşte.

Doru Petruţi: „Clasa politică, din păcate, e desprinsă. Eu o simt mai detaşată ca niciodată. Sunt mostre de discurs absolut uluitoare, departe de orice urmă de decenţă, de bun simţ, de bună creştere, de bune practici.”

Europa Liberă: Dar aceşti politicieni decid soarta Republicii Moldova şi a cetăţenilor ei.

Doru Petruţi: „Eu cred că soarta Republicii Moldova, mai întâi, o decid cetăţenii şi apoi politicienii.”

Europa Liberă: Cetăţenii o decid doar în momentul când aruncă buletinul de vot.

Doru Petruţi: „Da. Ceea ce trăim acum e un rezultat direct al votului din noiembrie 2014.”

Europa Liberă: Ne împăcăm cu aceasta?

Doru Petruţi: „Strategiile am văzut că sunt diferite. Din păcate, nu putem vorbi de foarte mult constructivism, unii aleg, pur şi simplu, să plece din ţară; alţii aleg să îşi vadă strict de meseria pe care o au; alţii sunt foarte dezamăgiţi şi sunt gata să arunce cu pietre în nu ştiu cine; alţii suferă foarte mult.”

Europa Liberă: Ştiţi în cine?

Doru Petruţi: „Da, îi ştim. Deja nici ei nu se mai ascund.”

Europa Liberă: Dar nemulţumirea ar putea să crească şi mai mult, să aducă omul cu furca şi cu sapa în Piaţa Marii Adunări Naţionale?

Doru Petruţi: „Întotdeauna spunem că în Republica Moldova nu poate fi mai rău de atât. Şi în ultimii cinci ani s-a demonstrat în permanenţă: clasa politică poate dinamita şi mai mult sărăcia care şi aşa nu era puţină cu câţiva ani în urmă.”

Europa Liberă: Şi viitorul Moldovei îl vedeţi în ce culori?

Doru Petruţi: „Deocamdată, sincer să vă spun, dacă e să mă menţin pe palierul personal, prefer să nu mă uit, cel puţin pentru o perioadă, în direcţia viitorului Moldovei.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG