Linkuri accesibilitate

Valeriu Munteanu: „Realităţile din politicul moldovenesc sunt întotdeauna imprevizibile şi în ultimul timp din ce în ce mai tumultuoase”


Interviu cu ministrul mediului din cabinetul Streleț demis de Parlament.

Europa Liberă: Sunteţi singurul ministru din cabinetul Streleţ care într-o postare publică aţi regretat demiterea. Înseamnă aceasta oare că braconierii şi cei pe care aţi să-i împiedicat să-şi facă mendrele în păduri, în lacuri şi râuri, şi la cariere acum au suflat uşurat? Această înseamnă că în următorul cabinet liberalii nu vor avea aceeaşi funcţie?

Valeriu Munteanu: „Realităţile din politicul moldovenesc sunt întotdeauna imprevizibile şi în ultimul timp din ce în ce mai tumultuoase. Din păcate, predictibilitatea, stabilitatea, liniştea care ne era nouă specifică, inclusiv în politică, nu mai sunt. Trebuie să vedem cum evoluează sau involuează realităţile din Republica Moldova din tabăra pro-europeană. Eu sunt, într-un fel, optimist şi sper foarte mult că se vor găsi resurse interne pentru ca noi să continuăm într-o formulă clar pro-europeană activitatea. Trebuie să vedem cum se aranjează lucrurile, care va fi poziţia PLDM, cât vor fi în expectativă şi care este disponibilitatea lor de a se reaşeza la masa de dialog.”

Europa Liberă: Cei care vor trebui să dea voturile decisive pentru un cabinet de miniştri oare ar vrea să vă lase pe dumneavoastră la Mediu sau pe ministra Educaţiei să „românizeze” în continuare şcoala, dar şi pe domnul Şalaru la Apărare?

Valeriu Munteanu: „Aveţi dreptate. Noi, liberalii, am demonstrat consecutivitate şi respectiv exact aceleaşi abordări, indiferent de locul şi de rolul pe care l-am avut în cadrul unor guvernări sau în afara acestora. Este pentru fiecare cetăţean al Republicii Moldova clar că noi ne-am comportat exact aşa cum am promis cetăţeanului şi votantului nostru. Şi suntem forte predictibili, spun cu regret uneori acest lucru, pentru că caracterul nostru intransigent şi politica partidului uneori nu ne permite să facem anumite mişcări politice necesare pentru ca să trecem prin anumite dificultăţi. Nu putem şi acest lucru, într-un fel, este şi mai uşor. Este adevărat, accentele pe care le-aţi pus dumneavoastră sunt la locul lor, cred că ar exista foarte multă lume care a simţit un gust amar în prezenţa noastră la guvernare, fiecare pe portofoliul pe care l-a avut. Sper foarte mult să existe determinare şi raţiunea să prevaleze şi să înţeleagă că trebuie să mergem mai departe, iar acele reforme care au început trebuie să prindă viaţă şi trebuie continuate. Eu nu-mi doresc să fiu toată viaţa la Ministerul Mediului, nu-mi doresc să fiu nici cinci ani, dar îmi doresc să pot ridica aceste provocări până la nivelul în care nu mai există cale de revers, până când fiecare cetăţean al Republicii Moldova va înţelege că altfel trebuie diriguite treburile.”

Europa Liberă: Adică totuşi nu pierdeţi speranţa să câştigaţi meciul cu Societatea Vânătorilor în special?

Valeriu Munteanu: „Cu siguranţă, nu. Sunt un optimist incurabil şi sunt absolut sigur că trebuie să continuăm acele lucruri care au fost începute. Mi-am dorit foarte mult să ajung la 100 de zile să expun câteva pagini de lucruri pe care le-am început, lucruri care nu s-au făcut în 20 de ani, în 10 ani, în cinci ani, în trei ani, dar noi am avut îndrăzneala să vorbim, să facem şi să ne interpunem, nişte lucruri care s-au dovedit a fi destul de periculoase, pentru că au existat oameni foarte influenţi, bani foarte mulţi şi multe-multe interese pe care noi le-am zgândărit.”

Europa Liberă: A propos de acest bilanţ, acum profit de ocazie să vă întreb, aţi reuşit măcar să înţărcaţi marii vânători, cei care au fost la Pădurea Domnească şi continuau să mai încerce, măcar pe ei i-aţi înţărcat?

Valeriu Munteanu: „Eu vreau să zic că am avut o susţinere fără precedent din partea coaliţiei de guvernare, în acest sens şi din partea guvernului, şi, în mod special, din partea domnului Streleţ, care a fost un factor pozitiv în acest sens. Pe altă dimensiune, vreau să zic că nu mi-am putut da seama că există atâta lume puternică, influentă, cu mulţi bani şi cu multe relaţii, care au menţinut acest sistem defect şi infect. Eu sunt absolut sigur că, după disputa pe care am avut-o noi cu Societatea Vânătorilor şi Pescarilor, cu braconierii de la conducerea acestei societăţi, oamenii din Republica Moldova au văzut acest subiect altfel. Dar noi am început modificarea legilor, noi am început adoptarea altor legi, ca să rupem monopolul din acest domeniu. Şi evident că pentru aceste procese pe care am vrut şi vreau în continuare să le fac ireversibile este nevoie de timp. Aţi văzut ieri la televizor, aţi văzut în presă o investigaţie jurnalistică, unde cineva vindea dreptul de proprietate asupra arendei pădurii, dacă pot vorbi aşa. Cu două săptămâni înainte de apariţia acestei investigaţii sau cu trei săptămâni, noi am înregistrat în guvernul Republicii Moldova un proiect de hotărâre şi probăm acest lucru prin documente, prin care am prevăzut aceste lucruri şi am interzis arenda pe viitor, am interzis subarenda, am mărit preţul de cinci ori, lucru pe care l-am făcut în a doua lună de mandat. Urmează că această lege să fie votată de guvern şi, respectiv, de Parlament. Pentru aceasta trebuie timp. Şi noi am avut determinarea şi avem în continuare ca să susţinem aceste legi ca să intre în vigoare şi să nu mai existe cale de întoarce.”

Europa Liberă: Deci, astăzi cu apa s-a aruncat şi copilul?

Valeriu Munteanu: „Cel mai mare regret este că în momentul în care se vor reaşeza lucrurile şi eu voi obţine din nou acest portofoliu de ministru al Mediului, toate cele 10-15 legi foarte importante pe care le-am scris şi le-am trecut deja prin anumite proceduri va trebui să le facem iarăşi şi, respectiv, cel puţin trei luni de zile poți să le egalezi aproape cu zero din punct de vedere al procedurilor birocratice. Pentru că aşa prescrie legea, în momentul în care pică guvernul, tot ceea ce ai făcut se mai trece o dată printr-o sită. Cel puţin, am pierdut, toată Republica Moldova, trei luni.”

Europa Liberă: Dar exerciţiul nu e zadarnic. Aţi prins la muşchi.

Valeriu Munteanu: „Exerciţiul nu este zadarnic, pentru că nu contează ce concluzii am făcut eu, important este ce a înţeles cetăţeanul Republicii Moldova. Şi eu sunt absolut sigur că cetăţeanul Republicii Moldova a înţeles că nu putem să mai acceptăm acele paradigme vechi despre Mediu, pe care am încercat eu să le sensibilizez. Or, spuneam la începutul mandatului că Mediul era pe ultimul loc, din toate abordările pe care le are cetăţeanul Republicii Moldova, abordări cu reprezentare guvernamentală, dacă pot zice aşa. Aceste lucruri s-au păstrat, eu sunt absolut sigur. Iar în Europa, să fie foarte clar, Ministerul Mediului, alături de Ministerul de Finanţe, sunt întotdeauna printre primele. Eu îmi doresc să schimbăm această abordare.”

XS
SM
MD
LG