Linkuri accesibilitate

SUA ar putea impune restricții de călătorie cetățenilor din țări care nu au nevoie de viză


Camera reprezentanților a aprobat, marți, cu majoritate de voturi un proiect de lege care impune restricții la intrarea în Statele Unite a cetățenilor din țări care nu sunt supuse regimului de viză. Potrivit proiectului, cetățeni din 38 de state vor putea fi lipsiți de dreptul de a intra fără viză în America, dacă din 2011 au întreprins călătorii într-un șir de state între care Siria și Irak. Guvernul american va primi dreptul să excludă din regimul fără viză cetățeni din orice țară autoritățile căreia vor refuza să facă schimb de informații cu Washingtonul în cercetarea dosarelor de terorism. „Trăim într-o societate liberă, însă dușmanii libertății încearcă să folosească deschiderea noastră împotriva noastră”, a declarat Candice Miller, inițiatoarea proiectului de lege, care a fost înaintat imediat după atacurile din 13 noiembrie de la Paris. Scopul legii este să îngrădească accesul în Statele Unite a cetățenilor europeni care ar putea avea legături cu grupurile islamiste radicale.

XS
SM
MD
LG