Ni se tot spune că a crea o companie offshore nu este un delict in sine. Sigur, în multe țări, Germania sau Belgia, de pildă, a căuta să plătești cât mai puține impozite nu este un delict în sine. De accea și ai în Germania, la fiecare colț de stradă, câte un Steuerberater, câte un consilier fiscal.
Statele nu înfruntă în mod unit fenomenul, întrucât regimul fiscalității este foarte diferit de la o țară la alta. Astfel, în Franța, fiscul are acces direct în conturile din bancă ale cetățenilor. In Belgia în schimb, ca să nu mai vorbim de Luxembourg, ba chiar și Austria, țări din UE care încă mai practică, sub o formă sau alta, secretul bancar, fiscul nu poate avea acces la conturi decât printr-un control anunțat din timp, sau printr-o decizie judecătorească.
Experții, fiscaliștii și juriștii nu încetează să repete că recursul la offshore e de multe ori justificat. De pildă, unele familii înstărite pot avea recurs la societăți offshore din motive de discreție. Nu vizavi de fisc, ci pentru a-și ascunde averea de răuvoitori. A crea o societate offshore este astfel perfect legal dacă fondurile, capitalul exploatat acolo, sunt declarate în țara de origine. De aceea, lista în sine a celor care trec prin structuri financiare cum sunt cele din Panama poate, într-adevăr, crea suspiciuni, dar nu constituie în sine dovada unui delict. Dacă unele din acele fonduri sunt realizate legal și declarate fiscului din țara de origine, atunci respectiva societrate offshore este perfect legală.
E limpede însă că situația se schimbă total atunci când avem de-a face cu politicieni, sau chiar de șefi de stat și guvern care au recurs la asemenea combinații potențial suspecte. Politicienii și șefii de stat nu se pot prevala de argumentul discreției, întrucât ei trebuie să ofere o transparență totală, ba chiar în multe țări sunt obligați să-și publice nu doar starea averii, dar și buletinul periodic de sănătate.
Chiar și în caz de fraudă, rămâne posibilitatea de a negocia. Fiscul, a cărui primă misiune este de a recupera bani pentru stat, iar nu de a pedepsi, poate propune vinovaților o tranzacție care are ca rezultat ștergerea urmărilor penale.
Peste tot pot exista așadar tranzacții cu fiscul, tot ceea ce li se cere cetățenilor fiind: să nu mintă. Sau, mai precis, să nu mintă în mod repetat.
Astfel, în urma scurgerilor de informații din Elveția care au fost numite Swiss Leaks, mai multe state, Belgia și Franța de pildă, au oferit cetățenilor înstăriți care aveau conturi în Elveția o amnistie fiscală: să își aducă banii înapoi în țară, în schimbul renunțării la urmările penale și trecerea la o transparență totală.
Acum, însă, atât Franța cât și Belgia anunță pedepse severe pentru cei care, și după scandalul elvețian, au continuat să mintă, ascunzând structurile din Panama.
O minciună spusă o dată e iertată; o minciună repetată devine delict penal. Belgia anunță pedepse cu închisoarea.
----------------------
În Republica Moldova au fost câteva tentative de a identifica companiile înregistrate în offshore şi de a le aduce cumva în arii mai transparente ori chiar de a le elimina din diferite activităţi economice. Mai întâi în 2003 președintele Vladimir Voronin, apoi şi în 2011 premierul Vlad Filat au cerut instituţiilor abilitate să identifice o soluţie legislativă pentru restricţionarea utiizarii companiilor offshore, inclusiv în media şi sistemul bancar. Nu s-a ajuns însă nici măcar la formularea unei propuneri concrete privind temeiurile şi formele de aplicare a eventualelor restricţii. Mediul de experţi se arată mai degrabă sceptic în privinţa voinţei politicienilor de a face ordine în acest domeniu. Or asta ar însemna ca politicienii să-şi taie creanga de sub picioare, ne spunea recent jurnalistul Ion Preaşcă:
„Intenţiile acestea, în mare parte, au fost populiste. Dacă se dorea, se făcea regulă. O mare parte din tot comerţul internaţional se bazează pe firme care au reşedinţă în offshore. În sine aceasta nu este ilegal până la momentul în care tu nu declari şi nu plăteşti impozite în ţara ta. Chiar ţara noastră a fost offshore şi avem în continuare alături, în regiunea transnistreană, acum noi dăm voie la companii care sunt înregistrate în regiunea transnistreană să facă operaţiuni financiare, operaţiuni economice, fără să plătească taxe în bugetul Republicii Moldova.”
Ion Preaşcă este membru al echipei Rise Moldova, care participă la analiza aşa numitelor „Documente Panama” ce scot la iveală afacerile secrete ale unor politicieni, businessmani și sportivi de talie mondială şi care conțin dezvăluiri și despre Republica Moldova. Reporterii de investigație de la Rise Moldova au publicat săptămâna această primele seturi de documente, unul care îl vizează pe omul de afaceri Ion Sturza, altul pe magnatul Anatolie Stati.
Deocamdată doar Ion Sturza a avut o reacţie. El a recunoscut că a fost acționar la cele două firme offshore, pomenite în documente, dar a insistat că firmele au fost „legale” şi că participând la ele nu și-a încălcat obligațiile de a plăti taxe în Republica Moldova.
Ion Preaşcă ne-a spus că sunt mai mulţi politicieni, oameni de afaceri din Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană, care utilizează pe larg aceste firme şi servicii din offshore, pentru a se ascunde şi pentru a face tranzacţii ferite de ochii lumii.
Zonele offshore, în esenţă, nu sunt ilegale. De multe ori însă acestea sunt folosite în scopuri obscure. Mai e şi latura morală, spune expertul Viorel Gârbu de la Institutul Economie de Piaţă. Iată cum explică expertul atitudinea reticentă:
„Problema nu este doar în faptul că nu se raportează, nu se comunică faptul că anumiți mercenari deţin conturi în zone offshore, dar chiar faptul că deţin şi şi-au deschis conturi în zone offshore. Serviciile oferite de firmele din zone offshore nu sunt cu nimic deosebite, nu sunt gen de servicii pe care o bancă dintr-un stat dezvoltat, sau chiar din Moldova nu poate să ţi-l ofere. Faptul că te-ai adresat la o zonă offshore deja vorbeşte despre anumite intenţii de a fugi, de a te eschiva de la plata anumitor taxe. Aici apare aspectul moral – dorinţa de a te eschiva, faptul că ai căutat să te ascunzi vorbeşte despre anumite probleme de moralitate.”
Cu alte cuvinte, cum poţi cere simplilor cetăţeni să renunţe la salarii în plic şi să achite impozite, dacă cei înstăriți care nu duc lipsuri se eschivează să o facă. Sau cum poţi cere oamenilor să aibă încredere în sectorul bancar din ţară, dacă politicienii fug de el şi îşi păstrează economiile în paradisurile fiscale din America Centrală.
