Destul de multe comentarii despre vizita președintelui turc Regep Erdoğan în Rusia. „A fost, scrie Ioan Stanomir pe contributors.ro, vizita unui sultan care şi-a învins şi umilit inamicii, cel puţin pe moment. Erdoğan se dovedeşte a fi un elev sârguincios al istoriei. Lecţiile staliniste, naziste şi maoiste sunt asumate, până la capăt”. Comentatorul adaugă că „sultanismul turc şi autocraţia rusă edifică o nouă axă” întemeiată pe afinităţile elective a doi tirani. „Modelul lor politic este al închiderii şi suspiciunii patologice”. Alianța ar fi cu atât mai amenințătoare cu cât se conturează pe fondul „demobilizării occidentale”.
În ediția electronică a revistei 22, Eliza Frâncu observă chiar în stradă, la Istanbul și Ankara, semnele „sultanismului” lui Erdoğan: în piața Taksim, care devenise în urmă cu câțiva ani simbolul reformării seculariste a Turciei, domină acum masiv simbolurile islamismului de stat: muzică din era otomană, steaguri care se vând la fiecare colț, tricouri cu figura președintelui și transport public gratuit pentru cei care vor să ajungă acolo. Seara de seară piața e plină de zeci de mii de susținători ai președintelui. Celebrul pod peste Bosfor a fost rebotezat de Erdoğan, la fel, mai multe străzi. Sunt în plan tot felul de statui și monumente care să fixeze în mintea cetățenilor turci ideea că, de acum înainte, regulile s-au schimbat.
Toți cei care abordează astăzi subiectul întâlnirii Putin - Erdoğan de la Sankt Petersburg pomenesc reacția palidă, aproape dezorientată, a Europei. De asemenea, lipsa de reacție a României, pe segmentul de politică externă. Diplomația română e în concediu, scrie Eugen Tomac pe site-ul ziare.com. Ioan Stanomir arată că, în noul context de la Marea Neagră, trebuie luat act urgent de riscul de izolare a României, ca ultimă țară din zonă, membră a Alianței Nord-Atlantice, rămasă pe mai departe solidară cu proiectul atlantic.
Andreea Pora semnează în revista 22 o analiză de politică internă. Își propune să răspundă întrebării dacă Liviu Dragnea, deci Partidul Social Democrat, va promova sau nu o moțiune de cenzură împotriva guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloș. În mod evident, ar vrea să o facă, numai că e o sabie cu două tăișuri. În 2009, guvernul condus de Emil Boc a fost dat jos prin moțiune de cenzură, dar PSD a pierdut guvernarea în urma alegerilor care au avut loc câteva luni mai târziu. Pe pesediști apasă riscul ca premierul Cioloș și unii dintre miniștrii săi să convingă electoratul și, eventual, să rămână în politică și după alegeri. Pe de altă parte, nici cu alianțele nu stă prea liniștit PSD-ul. Oricum ai întoarce-o, arată Andreea Pora, s-ar părea că nu poate face majoritate decât dacă se aliază cu Mișcarea Populară, partidul lui Traian Băsescu. O pastilă greu de înghițit și care ar putea antrena „represalii” chiar din tabăra propriilor alegători. Ipoteza Andreei Pora este că moțiunea de cenzură va funcționa probabil în rolul pisicii cu clopoței care merge la vânat de șoareci. Va fi, adică, fluturată nonstop, dar probabil că nu va deveni și realitate. Alegerile sunt prea aproape. Până și analiștii PSD realizează că demiterea, pe această cale, a moțiunii de cenzură, a unui guvern tehnocrat ar putea trezi din somn tocmai forțele anti-sistem, cele care susțin că doresc soluții, nu politică.
