O mie de înțelepți și semidocți încearcă să descâlcească ce a vrut să spună Liviu Dragnea când vorbea despre „statul paralel”. Câmpii ideilor sunt bătuți de o puzderie de comentatori, retori și limbuți care susțin că au găsit portalul sau gaura neagră prin care să ajungă pe lumea cealaltă a statului paralel cu realitatea.
Dragnea a vorbit la mânie. Omul era necăjit că procurorii au decis să-i pună sechestru pe avere, ca să nu sară dintr-un paradis fiscal într-altul cu averea. Douăzeci și șapte de milioane de euro a strâns șeful socialiștilor, bugetar de-o viață. Să-i mai plân gă cineva pe bugetari. Este învinuit că ar fi deturnat din fondurile europene bani albi pentru gaura neagră a unei firme pe care o controlează prin interpuși. Ca să plătească prejudiciul, ar trebui să muncească vreo mie de ani chiar dacă și-a aprobat leafa aceea nesimțită. Douăzeci și șapte de milioane, câte unul pentru fiecare an de la Revoluție, adică mai mult de un premiu Nobel pentru economie pe an.
Dosarul, susține Dragnea, este o făcătură a unei găști care controlează țara. „Ne hăituiesc ăștia de parcă am fi pirați”, se adresa el la Congresul TSD pepinierei de cadre a partidului, acompaniat pe fundal de coloana sonoară a filmului Pirații din Caraibe. O spunea în glumă dar îi tremura vocea: se teme să nu cadă între statele paralele, să-l taie locomotivele opoziției. S-a decis, în cadrul unei întâlniri a conducerii lărgite a partidului, să se organizeze niște marșuri și mitinguri ale dreptății. Cea mai bună apărare e atacul de panică.
Nu sunt puțini cei care-l mângâie consolator pe solzi. Însă prim-ministrul Tudose s-a transformat din mână dreaptă în mâna stângă cu care-și pălmuiește șeful: „Nu înțeleg ce e aia statul paralel”, spunea el la încheierea discuțiilor pe marginea moțiunii de cenzură introduse de PNL. „Eu îmi văd de guvern. Avem un stat de care trebuie să ne ocupăm, cu niște români cărora trebuie să le facem viața mai bună.”
Mulți spun că Tudose miroase sângele lăsat de genunchii lui Dragnea pe treptele procuraturii și că ascultă cu urechea la podea știrile din statul paralel despre șeful lui. Dacă vreun dosar i-ar fi acestuia fatal, Tudose are mari speranțe să preia controlul. Luat de grija șefului, a uitat soarta altor fii de partid (Geoană, Ponta...) pe care i-a înghițit revoluția permanentă. Mai ales că Dragnea e susținut de diverse cârje politice și jurnalistice. Statul paralel, vorbește ventriloc Dragnea prin gurile locotenenților săi politici, mediatici sau interlopi, ar fi oligarhia justiției construită cu materialul genetic al serviciilor secrete și al rețelelor de influență politică. Este situat în subteranele bântuite de minotaurii procuraturii, pe jumătate magistrați, pe jumătate agenți de securitate și de rest vectori de influență. Lupta trebuie dusă pe granița dintre lumi, cu monștrii născuți din somnul națiunii. Rescrierea legilor justiției după chipul și asemănarea șefilor de la partid este un decisiv pas înainte. La urma urmei, o spun și psihiatrii, și politologii: există și o vinovăție a victimelor, de ce să-i pedepsească legea doar pe făptași? Politicienii par să creadă că victimelor, în cazul nostru simplii alegători, chiar le place să fie brutalizați, altminteri de ce i-ar alege, iar și iar, pe cei care o fac sistematic și fără milă? Te pui cu plăcerile omului? Măreția dreptului ar fi să dea fiecăruia după merite și necesități, așa cum promite ideologia socialistă. De ce ar fi valabil în economie, dar nu și în justiție? Regula de aur: „Clienții noștri economici, stăpânii noștri politici.”
Algoritmul politic al intereselor subterane nu se poate schimba după caprițiile unui judecător care vrea să bage un finanțator cu anasâna în închisoare. Rolul partidului este să apere libertatea și drepturile clienților. Vezi cazul Sebastian Ghiță, recent exonerat de răspunderi penale în dosarul pentru care a fugit din țară, protejat de serviciile secrete care ar fi trebuit să-l monitorizeze, doar era un vector de insecuritate (avusese acces la informații clasificate, de aceea făcea pe Edward Snowden la propria televiziune).
Dar, la urma urmei, ce mai e justiția într-un stat care își grațiază pe bandă rulantă tâlharii și violatorii, dacă nu decide cumva că îi poate cerceta în stare de libertate? S-ar zice că ușa închisă pe lumea aceasta se cască larg pe lumea cealaltă și că degeaba înghesui răufăcătorii pe o ușă într-o închisoare cu ferestrele deschise. Iar comisia specială pentru modificarea legilor justiției, adunătură politică controlată de fostul ministru al justiției Iordache și de fostul șofer de mafioți Șerban Nicolae, lucrează cu motoarele la roșu și a înregistrat chiar o primă victorie decisivă: anularea articolului conform căruia președintele ar fi putut revoca numirile judecătorilor și procurorilor simpli. Este o lovitură mortală și gratuită dată justiției, spune parlamentarii opoziției. Gratuită pentru că nu au existat până acum cazuri de magistrați contestați de președinte. Mă rog, în afara lui Constantin Turianu, revocat acum douăzeci de ani de Iliescu, tatăl spiritual al lui Dragnea și Șerban Nicolae. Dar opoziția e doar un tapet ornamental lipit de pereți de parlamentarii furioși ai coaliției guvernamentale. Carul triumfal al coaliției își continuă drumul, indiferent câți disidenți patetici i se aruncă în cale. Din turelă aceștia par doar niște petale de trandafiri. Ministrul Justiției e chiar mirat de câtă muniție se trage în aer. Adevărată risipă de vorbe care-i epuizează pe contestatari înainte de discutarea articolelor cu adevărat importante cum ar fi cel referitor la numirea și revocarea procurorilor șefi.
Sigur, mai sunt unii, ca președintele Iohannis, care râd cu suficiență, ridiculizând geografia infernală a lui Dragnea. Abia bagatelizând ideea „statului paralel” președintele dă sentimentul că, în sinea lui, se teme ca opinia publică să nu creadă că șeful PSD chiar are dreptate. Până una-alta, a decis, ca și anul trecut, că fiind penali, masculii de stat beta și gamma (Tăriceanu și Dragnea) nu au ce căuta la parada de Ziua Națională pentru că sunt penali. I-a stârnit iar pe contestatarii lui care-i numără ilegalitățile. Ar fi o decizie neconstituțională: rolul președintelui, spun ei, este să medieze, chiar dacă trebuie să medieze între state paralele. În jurul președintelui, tradiționala sa echipă de zgomot dă din cap aprobator, semn că da, întreaga poveste cu statul paralel nu este decât o diversiune pentru a abate atenția de la pericolul real ca liderii partidelor la putere să intre în coliziune frontală cu gratiile închisorii. Oamenii președintelui, chiar și cei care se știu cu musca pe dosarul penal, cum ar fi Ludovic Orban, susțin că singura irealitate paralelă cu lumea de aici și acum este cea a propagandei cu care și-a câștigat PSD voturile anul trecut. „În campania electorală au fost mumă, iar azi sunt ciumă”, protestează colegii lui de la tribuna parlamentului și în stradă, în cadrul unor manifestații miniaturale, cerând inutil demisia guvernului Tudose. Moțiunea de cenzură a adunat cu oarece greutate semnăturile necesare și a colmatat microfonul sălii de ședințe cu aceleași peltele politice care i-au făcut pe parlamentari la fel de nepopulari ca pompele funebre și agenții fiscali. Lumea paralelă a opoziției nu a reușit să strângă mai mulți protestatari ca aceia aduși de PSD la ultima plenară. E drept, se pare că votanții PSD, dacă ar fi să ne luăm după sondajele de opinie, sunt narcotizați în continuare de promisiunile guvernului, de vreme ce partidul lui Dragnea, Năstase și Iliescu continuă să strângă mai multe opțiuni de vot decât următoarele trei partide laolaltă.
Singurul stat paralel, sunt de părere unii contestatari partizani, este pușcăria unde ar trebui să se reunească întreaga familie de partid. Închisoarea este un stat paralel în care pușcăriașii de lux s-au putut relaxa, și-au asigurat continuitatea fizică și spirituală producând în serie copii și cărți, și-au controlat afacerile și și-au cultivat imaginea de eroi martiri ai luptei pentru democrație și economia de piață neagră. Roadele fecundității se văd și azi: la Târgul de carte Gaudeamus foștii pușcăriași sunt celebrați ca niște veterani unși cu toate fierturile instituționale ale statului de drept, inclusiv statul la pârnaie. Statul paralel al închisorilor își popularizează producțiile în cadrul unei manifestări care, ironia sorții, are ca invitată de onoare, chiar Uniunea Europeană: Adrian Năstase își lansează o carte, asistat de un al pușcăriaș notoriu, Sorin Roșca Stănescu, pentru ca, împreună, să împartă fericirea nașterii unei noi producțiuni editoriale în umbra lui Dan Voiculescu cu care au împărțit în închisoare stickul de internet și colțul roșu al bibliotecii. Dacă e cineva în căutarea portalului care duce dintr-o lume într-alta, e posibil să-l găsească pentru o vreme în această arie geografică.
Mai sunt unii care spun că adevăratul stat paralel este al demnitarilor, indiferent de culoare și miros politic. Aceștia au fost mereu paraleli cu problemele de zi cu zi. Populează bula lor financiară, socială, economică. Au salarii, pensii, asigurări medicale, locuinței și mașini speciale. Sunt ca vedetele meciurilor trucate care, indiferent dacă pierd sau câștigă, bagă în buzunar o groază de bani și apar mereu pe prima pagină, chiar dacă prezintă colecția de zeghe și fulare Burberry toamnă-primăvară. Nici măcar pușcăria nu-i scoate din headline-uri și breaking news. Statul paralel acționează la vedere prin rețelele sale de nepoți, fini, verișori sau ofițeri de contact. Unul dintre strigoii statului paralel, Adrian Năstase, de pildă, își continuă cariera academică și este președintele unei fundații patronate de Academia Română. Este considerat și unul dintre cei mai influenți oameni din PSD, intelectual fin care și-a pus termopane din China la blocul făcut din pensia lui tanti și lupul dacic în curte la Cornu (anticipând ironic folosirea acestuia ca logo pentru anul 2019, când România va deține președinția UE). Vasile Blaga, exonerat de griji penale, trăiește și el o a doua tinerețe, înălțându-se din nou în stratosfera partidului, gata de noi sarcini de conducere. Însuși Klaus Iohannis, pe care victoria electorală l-a scutit de povara unor dosare penale (de incompatibilitate și de fals în acte), rostește monosilabic și autist fragmente din discursul de succes „corupția care ucide”. În ciuda discursului prezidențial, nu știm nici azi cu exactitate cum a fost posibilă și cine e vinovat de tragedia de la clubul Colectiv, nici cine a tras înainte și după 22 decembrie 1989, care sunt autorii crimelor comuniste și cum au fost pedepsiți și când vor intra în închisoare Iliescu și Petre Roman pentru că au patronat nenumărate represiuni de-a lungul primilor ani postrevoluționari. Președintele Iohannis se revoltă teatral, în vreme ce actorii săi preferați, magistrații, nu fac nimic pentru a rezolva aceste dosare în afară de desprăfuiri periodice. Dreptatea în România are probleme cu lobul frontal. De aici absența memoriei de lungă durată. Totul decurge de parcă ar fi posibil să mergem înainte în ciuda unui trecut care metastazează unde nu te aștepți, în instituțiile statului sau în personalități.
Se pare, așadar, că în realitatea românească funcționează principiile geometriei neeuclidiane: paralelele chiar se pot intersecta în zone de interes și avantaj reciproc. Sunt zonele de putere financiară și decizională, în bănci, partide, ministere, servicii secrete și societăți comerciale. Îl găsim mai peste tot, în special în PSD, urmaș legitim al partidului comunist căruia îi păstrează rictusul chiar și acum, la a treia generație, dar și în celelalte partide, uneori în organizațiile nonguvernamentale sau în presă. Statul paralel este vestigiul funcțional al celui comunist. Doar că și-a tras o față umană.
