Autismul este o deficiență psihică de care suferă în lume aproximativ 1 din 166 de copii, potrivit Congresului European de Neuropsihiatrie de la Barcelona, sau 1 din 150, potrivit Centers for Disease Control din Atlanta, Statele Unite. Experții spun că numărul copiilor care se nasc cu această afecțiune este în creștere. Despre copiii cu autism din Moldova, ce încearcă societatea sa facă pentru ei și pentru integrarea lor în viața sociala, un reportaj de la Tamara Grejdeanu:
369 de copiii diagnosticați cu autism, acesta e numărul estimat de statisticienii moldoveni. Cifra ar fi însă departe de realitate, pentru că nu se ține o evidență a cazurilor, spun reprezentanții instituției Avocatul copilului și specialiști din cadrul organizațiilor neguvernamentale care oferă servicii pentru copiii cu autism.
Un astfel de centru, pe care l-am vizitat în ajun, găzduiește zilnic 45 de copii, și săptămânal apar noi solicitări de înscriere la sesiunile de terapie și socializare.
Organizația a fost fondată de părinți ai căror copiii suferă de autism, tot ei au dezvoltat servicii și au devenit astfel avocați ai copiilor lor, spune Irina Stoian, mama unui băiat de 9 ani pe nume Egor.
El este acum la școală, însă calea anevoioasă până la această performanță a rămas neschimbată, precizează Irina Stoian. Ea se referă la diagnosticarea întârziată a acestei maladii apoi, uneori discriminare și lipsa unor condiții de integrare atunci când copilul ajunge în sistemul educațional:
„Când Egor avea doi ani și mergeam afară, mulți părinți în vârstă, bunici îmi spuneau că ar fi bine ca acești copii să fie împreună, adică să fie închiși, și eu îi întrebam, de ce, ar vrea acest lucru chiar și dacă ar fi copilul lor? Grădinița nici până la moment nu este gata, pentru că dacă la școală mai este cadrul de sprijin care vine și se ocupă cu copiii noștri măcar 30 de minute, la grădiniță nu este. Dar perioada asta e foarte importantă, pentru copiii noștri e foarte importantă socializarea. La grădiniță trebuie să fie o persoană, psiholog măcar, care să vină să vadă.”
Autismul este numit simplu de medici o tulburare a creierului care afectează abilitățile copilului de a comunica cu cei din jur, ei pot reacționa diferit la sunete, și pot avea tulburări de limbaj. Acest lucru însă nu este un obstacol care să-i țină departe de societate dacă maladia este diagnosticată cât mai devreme și ulterior se acționează corespunzător, spune Constantin Druc, terapeut comportamental în cadrul organizației:
„Foarte mult depinde de un diagnostic stabilit precoce, chiar din primii ani de viață a copilului. În unele cazuri este vorba chiar de primele luni și intervenția timpurie poate fi începută. Asta este un pilon și o caracteristică de bază pentru a obține rezultate de lungă durată, calitative, care pot să influențeze mult la integrarea în societate adecvată a copilului cu unele tulburări.”
Experiența Statelor Unite bunăoară, la care a făcut referire medicul, arată că în 80 la sută din cazuri, persoanele diagnosticate cu autism duc o viață normală, deși nu există tratament medicamentos împotriva acestei maladii. Reușita constă în înțelegerea comportamentului copiilor și în socializare.
Atunci când copii nu au parte de această atitudine la grădiniță și școală, efortul părinților poate fi în van. Directoarea Asociației SOS Autism Aliona Dumitraș spune că deși copiii ar putea merge nestingherit în orice instituție și există deschidere spre incluziune, profesorii și cadrele didactice de sprijin acționează mai degrabă intuitiv.
Dacă însă în clasele primare părinții pot conta măcar pe această susținere, treapta gimnazială îi pune în dificultate, pentru că apar mulți alți profesori și din nou un mediu care cere adaptare, spune Aliona Dumitraș. Iar mai departe, viitorul copiilor cu autism pare și mai nebulos:
„Nu sunt ateliere protejate, nu sunt școli profesionale adaptate. Copii adolescenți cu autism rămân undeva pe cuptor, cum s-ar zice, fără o șansă de educație egală. Conform Codului Educației noi știm că până în clasa a opta sunt școlile speciale care încă abordau cumva partea de ateliere sau ceva, dar la moment nu avem nimic. Practic, de la diagnostic, educație, medicină și partea de serviciu, lucru, nu este nimic.”
Părinții care reprezintă organizațiile neguvernamentale semnalează de mai mulți ani nevoia implicării autorităților, bunăoară la etapa de pregătire a specialiștilor și de extindere a serviciilor. Instituțiile abilitate anunță despre conștientizarea problemei însă lucrurile bat pasul pe loc și între timp grija și cheltuielile pentru copiii cu autism rămân pe seama părinților și a organizațiilor ne-guvernamentale, remarcă terapeutul Constantin Druc. El spune că în continuare, copiii cu autism rămân nevăzuți în societate:
„Părinții deseori se încuie ca-ntr-o carapace. Ei nu pot să apară cu copiii lor în unele activități de masă, fiind etichetați de ceilalți, fiind arătați cu degetul, fiind priviți cu alți ochi. Asta îi pune într-o poziție de a nu ieși, de a nu participa, ceea ce la rândul său duce la aceea că societatea îi ignoră, ei sunt invizibili.”
Medicul terapeut mai atrage atenția că despre nevoile copiilor cu autism se discută deocamdată în capitală, cei din teritoriu fiind privați de serviciile corespunzătoare și chiar de diagnostic timpuriu.
