Linkuri accesibilitate

Avocata rusă care a livrat video-ul cu bătaia din închisoare a fugit din Rusia


Înregistrarea video arată un deținut întins fără pantaloni pe o masă, în timp ce doi bărbați în uniformă îi țin forțat brațele la spate. Alți cel puțin zece bărbați în uniformă lovesc metodic picioarele și călcîiele bărbatului cu bastoane de cauciuc și

Ea a cerut protecția autorităților ruse.

O avocată care a trimis la un ziar rusesc o înregistrare video arătînd cum un deținut este bătut cu brutalitate a părăsit Rusia, cerînd protecție din partea împotriva autorităților polițienești din această țară.

Fundația Verdictul Public a anunțat în 23 iulie că Irina Biriukova, care e avocată la această ONG, a părăsit țara în ziua în care video-ul a fost publicat de ziarul independent „Novaia Gazeta” săptămâna trecută.

Biriukova a trimis o scrisoare șefului Comisiei federale de anchete Aleksandr Bastrîkin, cerîndu-le autorităților ruse să-i asigure securitatea ei și familiei ei, a anunțat Verdictul Public pe Facebook.

Amnesty International a cerut și ea autorităților ruse să o „protejeze imediat” pe Biriukova.

Înregistrarea video de 10 minute postată online de „Novaia Gazeta” în 20 iulie i-a șocat pe cei care au văzut-o în Rusia și în afara ei, și a sporit îngrijorarea cu privire la acuzațiile de tortură în închisorile, centrele de detenție și secțiile de poliție din această țară.

Înregistrarea video, despre care Verdictul Public spune că a fost făcută la Colonia corecțională nr.1 din regiunea Iaroslavi, la nord-est de Moscova, îl arată pe un deținut identificat drept Evgheni Makarov întins fără pantaloni pe o masă, în timp ce doi bărbați în uniformă îi țin forțat brațele la spate. Alți cel puțin zece bărbați în uniformă lovesc metodic picioarele și călcîiele bărbatului cu bastoane de cauciuc și cu pumnii, în timp ce el strigă și se roagă de el să nu-l mai bată.

„Decizia curajoasă a Irinei Biriukova de a expune acest abuz îngrozitor din colonia penitenciară IK-1 e cel mai nou exemplu al eforturilor ei de a-i proteja pe alții de tortură și rele-tratamente. E alarmant că actul ei de curaj a forțat-o să plece din țară de teamă”, se spune într-o declarație semnată în 23 iulie de Marie, Stuthers, directoarea Amnesty International pentru Europa de est și Asia Centrală.

Tot în 23 iulie, Comisia de anchete din Rusia a anunțat că toți ofițerii care au luat parte la bătaie au fost identificați și șase dintre ei au fost reținuți. Avocatul poporului regional din Iaroslavi Serghei Baburkin a spus în 22 iulie că 17 ofițeri FSIN au fost suspendați din cauza înregistrării.

În declarația sa, Amnesty International mai spune că protejarea lui Biriukova și a lui Makarov „trebuie să fie o prioritate pentru autoritățile ruse” și a cerut „o anchetă independentă și imparțială” asupra amenințărilor la adresa avocatei și acuzațiilor privind torturarea lui Makarov.

De ceva vreme circulă relatări despre tortură sistematică la centrul de detenței de la Iaroslavi, și în Rusia în general.

În aprilie 2017 Verdictul Public a anunțat că Makarov și alți doi deținuți de la Iaroslavi, Ruslan Vahapov și Ivan Nepomniașcih, au fost torturați de gardienii de acolo.

Nepomniașcih, care a fost închis după ciocnirile la un protest înainte de învestirea din 2012 a președintelui Vladimir Putin, a fost închis 30 de luni la penitenciarul de la Iaroslavi.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a ordonat autorităților ruse să ancheteze temeinic aceste acuzații, dar un tribunal de la Iaroslavi a decis că nu e nevoie de nici o anchetă din lipsă de dovezi.

În declarația Amnesty international din 23 iulie se mai spune: „Rămânem extrem de îngrijorați cu privire la siguranța lui Evgheni Makarov și a celorlalte mii deținuți în centrele de arest preventiv, în coloniile penitenciare și secțiile de poliție din Rusia, unde abundă acuzațiile de tortură, iar investigațiile sînt rare.” (LȘ)

Cu relatări din Novaia Gazeta, TASS și Interfax

XS
SM
MD
LG