Linkuri accesibilitate

Protest al sportivilor la sediul PAS împotriva criticilor opoziției extraparlamentare


La sediul PAS din capitală a avut loc un protest al sportivilor împotriva criticilor opoziției extraparlamentare la adresa proiectului guvernării de a construi o arenă sportivă modernă în capitală. Mai mulți bărbați purtând pancarte cu denumirea diferitelor federații sportive, conduși de prim-vicepreședintele Comitetului Național Olimpic, Nicolae Piatac, au scandat vineri „Jos mâinile de pe sport” și „Sportul e prioritate”. Potrivit relatării Agora.md, protestatarii au discutat cu secretarul general PAS, Igor Grosu, care s-a făcut auzit cu părerea că „e păcat că sportivii sunt folosiți în jocul lui (Vlad) Plahotniuc”. Opoziția pro-europeană din R. Moldova consideră că proiectul Arenei Chișinău, lansat în primă-vară de liderii PD, reprezintă o cheltuială inutilă. Sportivii prezenți vineri la sediul PAS au mai demonstrat zilele trecute și la sediul PPDA, în aceleași scopuri.

XS
SM
MD
LG