Linkuri accesibilitate

Elevii și profesorii liceelor cu predare în limba română din regiunea transnistreană vor beneficia de un regim simplificat de circulație


Modelul carnetului de elev

Începând de astăzi, elevii și profesorii liceelor cu predare în limba română din regiunea transnistreană vor putea circula spre instituțiile de învățământ aflate pe teritoriul necontrolat de autoritățile de la Chișinău în baza carnetelor de elev și legitimațiilor de profesori.

Biroul politici de reintegrare al R.Moldova a anunțat, într-un comunicat, că după numeroase discuții și negocieri, accesul copiilor și pedagogilor nu se va mai face prin notificări și liste prealabile și că Tiraspolul a acceptat formula propusă de Chișinău, care să asigure celor 1500 de elevi din cele 8 școli cu predare în limba română și cadrelor didactice dreptul la libera circulație și acces la educație.

În baza carnetelor de elev și legitimațiilor de profesor, propuse de Chișinău în procesul de negocieri, copiii și dascălii vor putea să se deplaseze la instituțiile de învățământ, evenimente culturale, excursii sau alte activități, se mai spune în comunicatul citat.

Biroul politici de reintegrare precizează că elevii și profesorii vor putea să-și perfecteze carnetele de elev și legitimațiile de profesor în perioada imediat următoare, după vacanța de toamnă.

XS
SM
MD
LG