Linkuri accesibilitate

Liubomir Chiriac: În R. Moldova primarii sunt puși în situația să îngenuncheze în fața guvernării


Alegeri parlamentare la Chișinău. 24 februarie 2019
Alegeri parlamentare la Chișinău. 24 februarie 2019

Interviu cu directorul executiv al IDIS „Viitorul” despre alegerile generale locale din 20 octombrie.

Alegerile locale din acest an, din 20 octombrie, au specificul de a fi o luptă dublă, între persoane pentru primării și între partide pentru consilii sătești, municipale și raionale. Dar chiar și la nivel de primari, prevalează aspectul partinic. Liubomir Chiriac, director executiv al IDIS „Viitorul”, susține că alegerile generale sunt importante, pentru că ele vor fi un test pentru noua guvernare. El constată de asemenea că să fii primar nu e atât de ușor în Republica Moldova.

Liubomir Chiriac: În R. Moldova primarii sunt puși în situația să îngenuncheze în fața guvernării
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:13:41 0:00
Link direct



Europa Liberă: Pentru cele aproape 900 de primării candidează foarte mulți doritori de a ajunge în fotoliul de primar.

Liubomir Chiriac: „Exact!”

Europa Liberă: Credeți că conștientizează fiecare ce mâncare de pește e această funcție de primar?

Liubomir Chiriac: „Da, bună întrebare. Dacă încercăm să înțelegem ce-i determină pe oamenii respectivi să candideze la funcția de primar, nu putem găsi un răspuns univoc. Despre ce e vorba? În primul rând, aș porni de la aceea că la nivel local sunt foarte multe lucruri de realizat: drumuri, apeducte, canalizare...”

Europa Liberă: ...îmbunătățirea infrastructurii, într-un cuvânt.

Liubomir Chiriac: „Exact, lucru enorm! Din punctul acesta de vedere, lumea trează la minte își dă seama că nu prea sunt resurse. Pe de altă parte, și cei care sunt implicați sunt remunerați – să recunoaștem – insuficient. Patru-cinci mii de lei salariu pentru un primar care pe bune vrea să lucreze în sudoarea frunții îi cam puțin. Pe de altă parte, cum ați observat și Dvs., sunt foarte mulți candidați.

Dacă cineva crede că vine la primărie ca să se îmbogățească, greșește și trebuie din start să se îndepărteze de ideea respectivă...


Eu nu neg, poate și sunt dintre acei care vin din business, vin dintr-un mediu care le permite sau le-a permis ca să facă anumite rezerve, să întrețină familia, dar cu un așa salariu la un volum enorm de lucru, evident că-i foarte dificil să răspunzi dacă chiar pe bune asta îl determină să candideze. Așa e miza alegerilor, undeva 70-80% din cei nou-aleși vin pentru prima dată în fotoliile de primari și, evident, multă lume chiar nu-și dă seama. Alții poate sunt determinați, sunt motivați, nu știu. Dacă cineva crede că vine la primărie ca să se îmbogățească, greșește și trebuie din start să se îndepărteze de ideea respectivă.”

Europa Liberă: Primarul trebuie să conlucreze cu consiliul local. Aleșii locali vin de la diferite partide și e un consiliu pestriț, fiecare are interesul său, fiecare are rânza sa. În ce condiții poate să fie vorba despre o conlucrare bună între primar și consiliu și, mai ales, cât de mult contează ca ei să gândească în același fel aproape că atunci când e vorba de soluționarea problemelor localnicilor și să tragă la aceeași căruță?

Liubomir Chiriac: „Aveți dreptate. De obicei, un primar cu personalitate puternică poate să conlucreze cu consilierii. Sunt mulți care știu să-și argumenteze poziția, sunt fermi în ceea ce fac și au credibilitate nu numai în fața comunității, dar și în fața consilierilor, care pot să aibă anumite opinii, dar până la urmă ajung la numitorul comun, ceea ce nu se întâmplă în cazul Chișinăului, observăm de-acum de mai mulți ani.”


Europa Liberă: Și relația asta ostilă se răsfrânge, are impact asupra felului cum se înțelege rezolvarea problemelor?

Liubomir Chiriac: „Sigur că are! Exact! În situații de conflict, primarul trebuie să joace un rol-cheie și, vă spun încă o dată, primarii care au personalitate, care au poziții, care au pregătire în domeniu, care au credibilitate, ei reușesc să găsească soluții la nivel local, chiar dacă în consiliu sunt reprezentanți ai multor partide, fie de dreapta, fie de stânga.”

Europa Liberă: Mulți din cei care supraveghează activitatea administrației publice locale vorbesc despre o politizare excesivă a funcției de primar și chiar a primarului și că ar fi în dauna comunității. În general, ce se face? Primarii încearcă să treacă în barca guvernării și, nu știu, au de câștigat sau de pierdut de pe urma acestui fapt și, mai ales, dacă merg de bunăvoie sa de nevoie.

Liubomir Chiriac
Liubomir Chiriac


Liubomir Chiriac: „Ați observat o tendință care practic s-a manifestat pe parcursul tuturor anilor de când se desfășoară alegeri locale în Republica Moldova. Primarul a înțeles – corect sau incorect – ca să poată să realizeze ceva la nivel local, e necesar să adere la partidul de guvernământ. Asta din acele motive că bugetul pe care îl are el în gestiune este foarte mic și, evident, îi pus în situația ca primarul să întindă mâna guvernării. Asta ar însemna că ceva nu funcționează în sistemul nostru de administrare publică, descentralizarea nu-i efectuată și, evident, primarii sunt puși în situație ca să îngenuncheze, hai să spunem așa, în fața guvernării, să obțină anumite resurse de la bugetul de stat, astfel ca să poată rezolva unele din problemele comunității.

Această abordare cred că ar trebui schimbată din principiu, ar trebui să se efectueze descentralizarea, ar trebui de relansat astfel de mecanisme încât bugetul primăriei să le permită ca să soluționeze problemele locale și, în același timp, să nu fie dependenți de puterea centrală.”

Europa Liberă: De ce puterea centrală nu e conștientă că guvernarea locală poate fi de importanță națională și că ar trebui să-i dezlege mâinile și s-o lase cel puțin să-și onoreze promisiunile pe care le face în campania electorală?

Chiar dacă trăim într-o Moldovă săracă, mai sunt anumite resurse la nivelul local care sunt gestionate în funcție de anumite condiționări politice...


Liubomir Chiriac: „Eu n-aș spune că nu-i conștientă, e conștientă puterea centrală și vrea să aibă o anumită influență asupra primarilor, fiindcă la nivel local primarii au influență asupra cetățenilor. În felul acesta, liderii locali pot să aducă mai multe puncte partidului de guvernământ și, evident, chiar dacă trăim într-o Moldovă săracă, mai sunt anumite resurse la nivelul local care sunt gestionate în funcție de anumite condiționări politice. Și iată mecanismul acesta, de fapt, a fost utilizat în permanență, sperăm că cu noua conducere nu se va mai pune în aplicare.”

Europa Liberă: Dar la aceste alegeri locale se alege persoana sau se alege partidul?

Liubomir Chiriac: „La alegerile locale de cele mai multe ori se alege, de fapt, persoana, nu și în cazul Chișinăului. În localitățile Republicii Moldova, oamenii aleg persoana pe care o cunosc – că-i mai gospodar, că-i mai omenos, ca-i mai bine intenționat, că are rezultate în business, are rezultate în domeniul pe care îl reprezintă, dar iată din punctul acesta de vedere anume cei care sunt mai activi, mai dinamici, au anumite viziuni la nivel local, sunt cooptați de partide, pentru ca să reprezinte un anumit partid. Și în felul acesta, partidul își rezolvă mai multe probleme la nivel local, fără ca să facă foarte multe eforturi.”

Europa Liberă: Dvs. ziceți că la Chișinău e altceva. De ce doar la Chișinău? De ce nu și la Comrat, și la Bălți? Probabil că vă referiți și la geopolitică.

Liubomir Chiriac: „Da, geopolitica evident că-și lasă amprenta, dar nu în măsura în care să facă jocul complet. Amprentă este, dar jocul complet până la urmă îl fac cetățenii. Ei decid cine ar trebui să fie primar și politicienii au înțeles că un cetățean simplu cred că mai puțin studiază statutul partidului, programul partidului, dar se orientează după personalitatea omului respectiv, după felul în care cel puțin încearcă să propună soluții pentru anumite probleme care există și mai puțin se interesează de ceea ce prezintă el ca program, ceea ce prezintă el ca viziune. Toți cred în omul cu personalitate, cu viziuni, în cel care ar putea să schimbe lucrurile.”


Europa Liberă: Cum se va răsfrânge rezultatul acestor alegeri generale locale asupra guvernării?

Liubomir Chiriac: „Sincer vorbind, cred că înțelegerea politică care există acum nu e temporară...”

Europa Liberă: Ce impact poate să aibă rezultatul acestui scrutin asupra guvernării?

Liubomir Chiriac: „Reprezentanții partidelor respective, chiar dacă au viziuni diferite, ei trebuie să aibă un comportament decent, să nu-și permită lovituri sub centură sau piedici dure...”


Europa Liberă: Dar ei își testează puterea politică pentru un eventual scrutin parlamentar anticipat, pentru alegerile prezidențiale...

Liubomir Chiriac: „Sigur, sigur, orice politician lucrul acesta îl face indiferent de situație. Pe dânsul îl interesează în primul rând să clarifice care este influența lui asupra cetățenilor și, totodată, ce sprijin poate veni din partea cetățenilor în raport cu politicianul respectiv. Cred că acum toate partidele încearcă să clarifice anumite lucruri, inclusiv tehnologiile electorale, inclusiv reprezentanții pe care îi înaintează, inclusiv viitoarele coaliții care pot să apară pe neașteptate, în orice moment...”

Europa Liberă: Dar admiteți o reconfigurare a puterii în Parlament?

Liubomir Chiriac: „Sigur. Observați și Dvs., în situația în care apar nemulțumiri, inclusiv în public se clarifică anumite lucruri, evident că tot procesul acesta nu poate să dureze până la infinit. La un moment dat pot să se schimbe, fără ca să dorească ei, lucrurile.”

Europa Liberă: Dar în acordul pe care l-au semnat recent PSRM și ACUM e stipulat că niciunul dintre actorii politici nu are dreptul să facă alianțe, coaliții cu PD și cu deputații Partidului „Șor”.

Când o să cadă coaliția, cade și acordul. Nu știu dacă ei au certitudinea asta...


Liubomir Chiriac: „Bine, când o să cadă coaliția, cade și acordul. Nu știu dacă ei au certitudinea asta, cel puțin eu personal nu am certitudinea că coaliția respectivă o să dureze foarte mult. Noi sperăm că cel puțin problemele care țin de reforma justiției, reforma Procuraturii, problemele centrale vor fi soluționate împreună, dar alegerile locale, evident, au să fie un test pentru majoritatea parlamentară, au să fie un test chiar destul de dur. Haideți să vedem cum au să gestioneze politicienii situația respectivă.”

Europa Liberă: Ce mesaj aveți pentru alegători? Pentru că așa se spune că actorul politic încearcă să manipuleze, încearcă să-i cumpere votul, încearcă să-l ademenească cu o pungă electorală, cu 100 de lei, ce sugestie aveți pentru cel care va ține buletinul de vot în mână la 20 octombrie?

Liubomir Chiriac: „Actorul politic e în drept să aplice orice tehnologie electorală ca să-i aducă mai multe voturi, și el le aplică. Cetățeanul trebuie să fie foarte atent în raport cu mesajele care vin, în raport cu oamenii care promovează aceste mesaje, în raport cu ceea ce vor să schimbe ei la nivel local, inclusiv în Chișinău. Aici aș vrea să punctez un banc: Un cetățean vine la magazinul de pălării. Vânzătorul îi aduce 100 de pălării și el alege una. La întrebarea cât trebuie să achite, vânzătorul îi spune: „Nimic, asta-i pălăria Dvs.” Știți, să nu se întâmple că cu ceea ce am venit, cu aceea plecăm. Votul depinde în mare parte de cetățeanul care este conștient, care își dă seama că el poate schimba lucrurile la nivel local, încredințându-i politicianului respectiv acest mandat.”

Europa Liberă: Ce preț are promisiunea pe care o face politicianul, concurentul?

Liubomir Chiriac: „Se promit foarte multe lucruri la care iarăși trebuie să fim atenți. Știți că drumul cu intenții bune duce în iad. Promisiuni evident că sunt. Haideți să vedem cum politicienii încearcă să soluționeze problemele cu care nemijlocit se confruntă oamenii. Așa cum am spus de la bun început – drumuri, apeduct, canalizare și foarte multe alte probleme. Eu aș sugera, în primul rând, ca să nu pierdem tinerii care pleacă masiv de la noi, să se găsească posibilități pentru ca să aibă locuri de muncă, să permită să se desfășoare anumite activități de business la nivel local, fiindcă în situația în care nu se vor găsi mecanisme pentru a implica tinerii în viața socială, în viața economică, în viața culturală din republica noastră, mă tem că Moldova n-o să aibă mari sorți de izbândă.

Primarul, în primul rând, ar trebui să se gândească la faptul cum implică tinerii...


Așa că primarul, în primul rând, ar trebui să se gândească la faptul cum implică tinerii, cum tinerii respectivi vor avea de zămislit ceva la nivel local. Asta ține de responsabilitățile lui, ține de responsabilitățile consiliilor locale, indiferent de culoarea politică, cred că fiecare dacă ar dori să rezolve problemele respective, ele pot fi rezolvate.

Eu mi-aș dori să văd un oraș, spre exemplu dacă ne uităm la Chișinău, cu foarte mulți tineri, cu tineri care au idei, care merg dimineața la serviciu, vin seara acasă; un Chișinău cu o viață culturală foarte intensă, foarte dinamică, un Chișinău în care tinerii fac sport și, totodată, se implică foarte activ în viața socială. De aceea sper că la alegerile locale nu vom mai fi indiferenți față de situația care există și se vor prezenta la urnele de vot.”

Europa Liberă: Credeți că în acest scrutin se va vorbi mai mult despre moralitate, integritate, onestitate?...

Liubomir Chiriac: „Dar nu s-a vorbit în niciun scrutin, chiar dacă s-a vorbit, nu s-a tras mare atenție. Ei bine, în linii mari s-a vorbit întotdeauna: fără corupție, corupția a existat; fără delapidări, delapidările au existat. Cred că nu sunt temele care vor fi abordate de către politicieni.”

Europa Liberă: Dar pe care trebuie să pună accent alegătorul?

Liubomir Chiriac: „Pe care trebuie să pună accent alegătorul? Agenda, din păcate, n-o face cetățeanul, o fac politicienii; când cetățeanul o să impună o anumită agendă politicienilor, atunci lucrurile au să se schimbe.”

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG