Linkuri accesibilitate

Manhattan, apartamente decorate de Armani și bogatul nou premier al lui Putin: o investigație a Europei Libere


Mihail Mișustin, noul premier și vechiul prieten al lui Vladimir Putin
Mihail Mișustin, noul premier și vechiul prieten al lui Vladimir Putin

Când Vladimir Putin, după surprinzătoare demisie a premierului și coechipierului său dintotdeauna Dmitri Medvedev, l-a numit în fruntea guvernului pe șeful taxelor Mihail Mișustin (despre care am mai scris aici), puțini au putut crede că acesta ar fi din altă categorie decât unul din acei apropiați ai fostului șef al FSB-ului, Putin, care s-au îmbogățit peste măsură în perioada “privatizărilor” sălbatice a anilor 1990. Însă apartamente în Manhattan, într-unul din cele mai scumpe locuri de pe planetă, sunt altceva decât o vilă în Crimeea.

Totul a demarat în momentul în care miliardarul rus Lev Leviev a redeschis în 2002 un mic zgârie-nori la nr. 20 Pine Street, lângă Wall Street, în Districtul Financiar din partea de jos a insulei Manhattan. Clădirea are 400 de apartamente decorate de Armani, precum și un bazin de înot, o saună și sală de fitness.

Aleksandr Udodov
Aleksandr Udodov


O investigație a Europei Libere revelează, printre multe altele, că trei “investitori” ruși au cumpărat acolo 18 apartamente, pentru o sumă care depășește 18 milioane de dolari. Ei sunt Aleksandr Udodov, cumnat al noului premier rus Mișustin; Denis Katsyv, un om de afaceri implicat în frauda masivă adusă la lumină de acel whistle-blower americano-rus mort în condiții suspecte, în detenție, la Moscova, Sergei Magnitsky; și Valentin Laskov, un om de afaceri din Moscova amestecat într-un cazino împreună cu Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, acum la închisoare.

Se știa de multă vreme că proprietățile imobiliare de lux din New York, ca și cele din Londra, atrag importante fonduri din Rusia, dintre care unele trebuie investite licit, indiferent de felul în care au fost obținute.

Miliardarul Roman Abramovich a deținut cel puțin șase apartamente în New York, în valoare de aproape 100 milioane dolari, înainte de a le ceda soției de care a divorțat.

Ekaterina Rîbolovleva, fiica magnatului îngrășămintelor Dmitri Rîbolovlev, a cumpărat în 2011 un apartament în New York pe care a plătit 88 milioane dolari. Tot ea, prin firma ei, a cumpărat de la Donald Trump o vilă de 18 camere în Palm Beach, Florida, pe care a plătit de două ori mai mult decât prețul cu care Trump o achiziționase cu patru ani mai devreme.

Apartamente plătite în cash

În unele cazuri, apartamentele au fost cumpărate în cash, în bani lichizi, ceea ce a determinat guvernul SUA să impună, în 2016, măsura fără precedent de a cere o identificare precisă a cumpărătorilor când de vorba de imobile plătite cash în Manhattan sau Miami.

Cei trei, Laskov, Udodov și Leviev (acesta din urmă având legături cu Putin), au fost mari investitori și în Moscova, în deceniul în care actualul premier Mișustin era șeful taxelor și impozitelor.

Leviev, cetățean israelian născut în Uzbekistan în 1956, a fost cooptat de Putin pentru a conduce Federația Comunităților Evreiești din Rusia, dar a fost foarte implicat și în comerțul de diamante. Katsyv e fiul fostului vicepreședinte al Căilor Ferate din Rusia.

Avocatul Sergei Magnitsky
Avocatul Sergei Magnitsky


Avocatul american de origine rusă Sergei Magnitsky, care, lucrând la Moscova, începuse să scoată la iveală o parte din sumbrele combinații de corupție și spălare a banilor pe scară largă, a fost arestat la Moscova în 2009 și a murit în detenție în condiții de tortură. Moartea lui a dus la adoptarea de către SUA a acelui Global Magnitsky Act, care permite impunerea de sancțiuni entităților străine bănuite de fapte de corupție și încălcarea drepturilor omului.

Faptul că Udodov e căsătorit cu sora premierului Mișustin și că posedă multe apartamente în valoare de milioane de dolari în New York a fost expus insistent în Rusia de opozantul Aleksei Navalnîi. Ududov mai posedă și câteva luxoase mall-uri în Moscova și a fost o vreme anchetat în Elveția pentru condițiile cumpărării dubioase a unui hotel.

Investigația Europei Libere arată o lungă serie de achiziții dubioase de apartamente în New York și Las Vegas.

Legătura cu Cohen

Laskov a mai fost implicat într-o escrocherie piramidală împreună cu un anume Eli Weinstein din New Jersey, între timp condamnat la 22 ani închisoare și cu Lev Parnas, un ucrainean care a fost o figură cheie în tentative de impeachment a lui Donald Trump.

Aici intervine însă și ceea ce a fost mai întâi revelat de site-ul BuzFeedNews încă din 2017: acest Laskov a investit într-un cazino, la începutul anilor 2.000, avându-l ca partener pe Michael Cohen, cel care avea să devină avocatul lui Donald Trump și care astăzi este închis pentru felul în care a aranjat plăți pentru Trump în campania prezidențială din 2016.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG