Linkuri accesibilitate

Domnule Chicu, în ograda noastră totul e OK?


Premierul Ion Chicu în ședință de guvern online, 13 mai 2020
Premierul Ion Chicu în ședință de guvern online, 13 mai 2020

Scandalul dintre România şi RM, generat de schimbul de vorbe dintre europarlamentarul Mureşan şi premierul moldovean Chicu, a fost comentat în aceste zile în fel şi chip.

„Domnule Chicu, în ograda noastră totul este OK?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:43 0:00
Link direct

Am văzut, pe FB, mulţi moldoveni făcîndu-l pe premierul RM-ului cu ou şi cu oţet pentru faptul că vorbeşte urît despre România care ne ajută. Unii spuneau că cetăţeanul român Chicu nu ar avea dreptul moral să vorbească aşa despre România şi cereau chiar să i se retragă cetăţenia română. Eu nu ştiam că domnul Chicu e şi cetăţean român şi nici acum nu cred. Dar nici nu mă interesează prea mult aspectul acesta. E problema României ce cetăţeni are, că aceştia nu văd ajutoarele româneşti şi că îi ia gura pe dinainte. Eu vreau să spun iată ce.

Cred că preocuparea cea mare a domnului Chicu trebuie să fie RM, ograda noastră năpădită de buruieni. Înainte să ironizeze nişte oficiali români, înainte să spună că RM-ul se descurcă mai bine decît vecinii, domnul Chicu ar fi trebuie să se asigure că în RM lucrurile merg mai bine decît în România. Or situaţia de la noi e mai proastă dacă luăm ca reper numărul populaţiei în cele două ţări. 7 mii de infectaţi la nici 3 milioane de oameni versus 18 mii de infectaţi la 18 milioane de oameni. Ce ne spun aceste cifre? Că în Moldova virusul e mai puternic şi că RM e într-o situaţie mult mai proastă.

E suficient să te uiţi în jur ca să înţelegi că în Moldova Covid 19 va mai produce multre suferinţe. Avem o sumedenie de medici infectaţi, procentul acestora e mai mare decît în România şi alte ţări, dacă ne gîndim la numărul populaţiei. Carantina noastră a fost o bazaconie, responsabilitatea moldovenilor e de rîsul curcilor, oameni fără măşti merg acum cu troleibuzul şi intră în spaţii publice. Pandemia în RM abia începe şi noi îi ironizăm pe vecini? Asta e ceea ce trebuie să facem noi acum?

Da, am remarcat un soi de curaj şi responsabilitate în felul în care premierul Chicu se opune reactivării imediate a slujbelor bisericeşti, în ciuda mesajelor halucinante ale Mitropoliei Moldovei. Dar, repet, stăm foarte prost. Şi domnul Chicu are mult de lucru, dacă vrea, fireşte, să lucreze şi să micşoreze suferinţele moldovenilor. Suflecaţi-vă mînecile, stimabililor, şi lăsaţi polemicile sterile pentru vremuri mai bune!

XS
SM
MD
LG