În martie 2011, la mai bine de un deceniu după intervenția în Serbia, NATO își începea a doua campanie militară în afara frontierelor țărilor membre: intervenția în Libia, condusă pe atunci de dictatorul Moammar Gaddafi.
Vorbim de o intervenție militară propriu-zisă, concretă, directă. Altminteri, în Afganistan sau Irak NATO nu a intervenit militar ca organizație, ci doar asigură misiuni de antrenare a forțelor locale sau proiecte civile. Țările NATO care au intervenit efectiv, pe câmpul de luptă, în Afganistan sau Irak au făcut-o cu titlu individual, în sprijinul operațiunilor SUA.
Ca și în Serbia, nici în Libia NATO nu a folosit trupe la sol. Operațiunile au fost, în ambele cazuri, pur aeriene, ducând la oprirea reprimării civililor și, în cele din urmă, la căderea regimului.
În Libia, cei care s-au aflat în spatele intervenției au fost liderii Franței și Marii Britanii, Nicolas Sarkozy și Tony Blair, dar și Statele Unite.
Acum însă, aproape un deceniu mai târziu, războiul civil din Libia, declanșat imediat după intervenția NATO, e pe cale de a lua o cu totul altă turnură, prin implicarea directă a unui membru NATO: Turcia, care, ca și în Siria, se confruntă indirect pe teren cu Rusia.
Astfel, Turcia sprijină guvernul de la Tripoli, cel recunoscut internațional, dar care e o coaliție heteroclită, foarte firavă pe plan militar, în vreme ce Rusia (ca și Egiptul vecin și alte țări arabe) îl sprijină pe mareșalul Haftar, cel ale cărui trupe domină toată partea răsăriteană a țării, Cirenaica.
Rusia a furnizat forțelor lui Haftar avioane Mig, Suhoi și Iliușin și forțe de mercenari care deja au luptat în Siria, așa-numita "companie Wagner". Aceștia nu au reușit însă să avanseze în Tripoli împotriva guvernului sprijinit de Turcia și sâmbătă au fost nevoiți să se retragă.
Până acum, partenerii din NATO ai Turciei, deja puși în încurcătură de intervenția sa în Siria și de relațiile ambigue pe care le întreține cu Rusia, s-au ținut deoparte de conflict.
Ba chiar, forțele lui Haftar, sprijinite de Rusia, Egipt, Emirate și Arabia Saudită, mai beneficiază și de bunăvoința diplomatică a Franței.
În schimb SUA, prin intermediul Africom, comandamentul forțelor americane în Africa, a publicat marți 26 mai un comunicat în care denunță prezența mercenarilor ruși în Libia și, potrivit comandantului, generalul Joseph Harrington, consideră că prezența forțelor rusești în Libia constituie "o problemă de securitate pentru flancul sud al Europei".
Turcia și Rusia sunt rivale și în Siria, iar evoluția conflictului în ambele țări trebuie văzută în lumina acestui echilibru între cele două țări care întrețin relații foarte complexe. Turcia a cumpărat astfel un sistem de rachete de la Rusia, în ciuda avertismentelor celorlalte țări din NATO.
Ambele țări au trimis în Libia forța care au luptat mai întâi în Siria.
Criza libiană, combinată cu cea permanentă din Siria, pune astfel o mare presiune asupra NATO, mai ales prin complezența franceză în chestiunea mareșalului Haftar, aliatul imprevizibil și incontrolabil al Rusiei și pe care îl combat forțele Turciei... aliata Franței în NATO.
De aceea, occidentalii încearcă să facă totul pentru a împiedica transformarea Libiei într-o țară devastată de multiple războaie duse prin proxy, prin intermediar, însă de astă dată chiar la porțile Europei.
