Linkuri accesibilitate

Deși protejate de convenții internaționale, persoanele cu dizabilități sunt tot la periferia societății


Se împlinesc 10 ani de când Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

După ani de reforme și îmbunătățiri ale legislaţiei, situaţia persoanelor cu nevoi speciale nu s-a schimbat prea mult. Acestea se confruntă în continuare cu un şir de obstacole şi nu beneficiază de aceleași drepturi și posibilități ca și toți ceilalți. Accesul la educație şi la sănătate rămâne în continuare limitat, iar încadrarea în câmpul muncii este aproape imposibilă, constată activiștii Alianţei Organizaţiilor pentru Persoane cu Dizabilităţi.

Deși protejate de convenții internaționale, persoanele cu dizabilități sunt tot la periferia societății
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:59 0:00
Link direct

Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, pe care R. Moldova s-a angajat să o aplice cu prioritate, garantează acestei categorii de persoane, între multe altele, încadrarea în muncă, în condiţii egale. Acest drept le este asigurat şi de legislaţia naţională care mai prevede și pârghii stimulatorii pentru angajatori, dar şi eventuale amenzi pentru refuzul de a angaja persoane cu nevoi speciale. În realitate legea este ignorată frecvent, iar găsirea unui loc de muncă este o adevărată provocare pentru persoanele cu nevoi speciale, spune Galina Climov, directoarea executivă a Alianţei Organizaţiilor pentru Persoane cu Dizabilităţi. Peste 80 la sută din persoanele cu nevoi speciale nu sunt angajate în câmpul muncii.

Pentru majoritatea persoanelor cu dizabilităţi singura sursă de venit reprezintă prestațiile sociale – alocația de dizabilitate sau pensia. Aceste sume însă, în majoritatea cazurilor, nu sunt suficiente nici măcar pentru strictul necesar, adică pentru a acoperi nevoile primare, spune Galina Climov: „Majoritatea persoanelor cu dizabilităţi nu sunt satisfăcute de nivelul de trai, iar mai bine de jumătate de persoane care au participat la chestionare au menţionat că viaţa lor a devenit mult mai dificilă comparativ cu anii 2010. Ponderea persoanelor nesatisfăcute de nivelul de trai este mai mare în oraşele mari şi aceasta problemă sporeşte odată cu înaintarea în vârstă a persoanelor cu dizabilităţi.”

O altă provocare ar fi accesibilitatea fizică redusă a centrelor de sănătate pentru persoane cu dizabilităţi

Accesul la serviciile de sănătate şi reabilitare rămâne şi el limitat în continuare, chiar dacă au fost promovate mai multe modificări în politicile naţionale de natură să sporească incluziunea persoanelor cu dizabilități. Sondajele arată că peste 80 la sută dintre persoanele cu nevoi speciale pot accesa cu greu sau aproape deloc servicii medicale, iar peste 60 la sută nu beneficiază de medicamente compensate, spune Galina Climov: „O altă problemă este imposibilitatea persoanelor cu dizabilităţi de mobilitate de a accesa serviciile de asistenţă medicală specializată la domiciliu. O altă provocare ar fi accesibilitatea fizică redusă a centrelor de sănătate pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii şi senzoriale, lipsa aparatajului medical de investigaţie modern adaptat la nevoile persoanelor cu dizabilităţi locomotorii şi senzoriale, accesul limitat al persoanelor cu dizaabilităţi la servicii stomatologice şi accesul redus la servicii gratuite de protezare, de reabilitare şi recuperare.”

De la ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități autoritățile moldovene au dezvoltat mai multe servicii sociale, cum ar fi casă comunitară, locuință protejată sau serviciul de asistenţă parentală. Numărul acestor servicii rămâne însă insuficient, iar multe din ele nu mai sunt sustenabile financiar. În consecință persoanele cu dizabilităţi continuă să fie plasate în instituții rezidențiale, constată Ludmila Iachim, directoarea Asociaţiei Motivaţie, soluție împovărătoare pentru stat și demotivantă pentru persoanele în cauză.

Ea spune că parte din problemele persoanelor cu nevoi speciale s-ar rezolva dacă acestea ar avea acces la educaţie. Numai că şi la acest capitol sunt mai multe probleme, decât oportunităţi. Deşi a fost aprobat un program de educaţie incluzivă şi au fost dezvoltate servicii de suport educaţional, o problemă majoră rămâne a fi accesibilitatea redusă în transport şi în instituțiile educaționale, spune Ludmila Iachim: „Dacă copiii, tinerii cu dizabilităţi nu au acces, nu pot ieşi din casă, ei nu pot să primească educaţie sau o formare profesională.”

Accesibilitatea limitată este sursa problemelor cu care se confruntă persoanele cu nevoie speciale, spune Vitalie Meşter, directorul executiv al centrului pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Şi nu e vorba doar despre dotarea clădirilor sau a transportului public, dar şi despre accesul redus la informaţii. Vitalie Meşter spune că persoanele cu dizabilităţi de auz practic nu au acces la informaţii actualizate din prima sursă despre evoluţia situaţiei pandemice şi despre măsurile de prevenire şi combatere a infecţiei COVID-19. Or conferințele de presă ale oficialilor nu sunt însoţite de traducere în limbajul semnelor, iar cei care țin discursuri nici nu își pun problema că există cetățeni care nu au cum să perceapă informații de-a dreptul vitale.

Vitalie Meșter
Vitalie Meșter

Vitalie Meşter precizează că autorităţile moldovene ar urma la finele acestui an să raporteze Comitetului ONU în ce măsură au reuşit să pună în aplicare prevederile Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Din analizele organizaţiilor societăţii civile rezultă însă că numărul de restanţe depășește cu mult lista realizărilor bifate.

XS
SM
MD
LG