Deciziile se iau în funcție de participarea din trecut a alegătorilor din diaspora la alegeri, de numărul cetățenilor moldoveni cu domiciliul legal în străinătate și de numărul celor care și-au anunțat intenția de a vota, înregistrându-se pe site-ul Comisiei Electorale Centrale. Dar aceste calcule pot fi date peste cap de pandemia de coronavirus pentru că secțiile de vot din străinătate vor fi deschise sau nu și în funcție de restricțiile existente în țările gazdă.
Până miercuri, 9 septembrie, peste 30 de mii de alegători din afara țării și-au anunțat intenția de a vota. Cei mai mulți sunt din Italia, Marea Britanie, România, Germania și Federația Rusă. În cadrul unei dezbateri virtuale cu cetățeni din diasporă, mai mulți alegători și-au exprimat temerea că pandemia de COVID-19 ar putea împiedica autoritățile moldovene să deschidă secții de votare în țări sau regiuni în care numărul infectărilor au atins cote alarmante. Îngrijorarea nu este lipsită de temei, explică secretarul general de la Ministerul de Externe, Eugen Revenco, or, epidemia a ridicat noi provocări în fața autorităților moldovene.
„Începând de la insuficiența de personal și terminând chiar cu călătoriile peste hotare, perioada de carantină în anumite țări și zone, avem situații când trebuie să respectăm obligatoriu restricțiile care sunt impuse în țara gazdă, care se referă nu doar la respectarea regulilor în cadrul unor încăperi, dar și ordinea în afara încăperilor. Deci, este un exercițiu mai complicat. Noi nu am avut o asemenea experiență”.
Secretarul general de la externe, Eugen Revenco, spune că deja mai multe state au informat Chișinăul că vor permite deschiderea unor secții de votare doar după ce acestea vor fi inspectate de autoritățile sanitare locale. Există riscul ca într-o țară ]n care Republica Moldova are reprezentanță să nu fie deschise secții de votare? Puțin probabil, explică membrul Comisiei Electorale Centrale, Sergiu Gurduza. Și asta pentru că, potrivit legii, în ziua scrutinului secții de votare se deschid obligatoriu în incinta ambasadelor sau consulatelor Republicii Moldova de peste hotare:
„Pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare se organizează una sau mai multe secții de votare. Asta ar fi soluția. Evident, în misiuni diplomatice în care spațiul permite acest lucru. Dacă vorbim despre Italia, acolo sunt două oficii consulare și o ambasadă. Dacă vom deschide câte două secții de votare, ar fi șase secții de votare. Acesta ar fi planul critic. Și noi toți trebuie să fim conștienți de faptul că nu depinde de autoritățile din Republica Moldova, dar deja depinde de autoritățile din țara gazdă”.
Alegătorii moldoveni din afara țării mai au o săptămână la dispoziție, până pe 16 septembrie, pentru a se înregistra prealabil pe pagina Comisiei Electorale Centrale. Înscrierea este importantă deoarece dă un semnal autorităților privind numărul potențialilor votanți. Președinta asociației „Moldovan diaspora” din Manchester, Marea Britanie, Dina Railean, spune că printre moldovenii din regiune există temerea că orașul ar putea fi „ocolit” de autoritățile electorale pentru că la alegerile parlamentare de anul trecut au votat mai puțini alegători ca la alte scrutine:
Scrutinul din octombrie 2019 a fost o mare confuzie în diasporă
„Ceea de ce îmi fac griji este faptul că scrutinul din 2019, din octombrie, a fost o mare confuzie în diasporă, deoarece scrutinul a fost prezentat ca fiind alegeri locale, prin urmare, numărul persoanelor care au venit la vot a fost mult mai mic decât la scrutinele precedente. Îmi fac griji că o există riscul ca o secție de votare nu va mai fi deschisă în Manchester, care acoperă de fapt toată partea de nord a Marii Britanii”
O analiză a Asociației Promo-Lex arată că cei mai activi în procesul de înregistrare prealabilă sunt alegătorii din Federația Rusă. Analista asociației, Mariana Focșa, spune că din 150 de secții de votare pe care autoritățile moldovene planifică să le deschidă în afara țării, 42 vor fi pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare. Celelalte urmează să fie distribuite în funcție de cererea și numărul alegătorilor într-o țară sau alta.