Linkuri accesibilitate

O anchetă jurnalistică internațională scoate la iveală miliarde de dolari iliciți, ascunși de marile bănci occidentale


Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație a publicat o vastă anchetă care arată că marile bănci de pe planetă continuă să miște și să ascundă în spațiul virtual trilioane de dolari ai oligarhilor, criminalilor și teroriștilor. Cu totul, lunga anchetă a jurnaliștilor a scos la iveală nu mai puțin de două mii de miliarde de dolari iliciți ascunși de marile bănci occidentale, dintre care două treimi doar de Deutsche Bank.

Link direct

Studiind aceste documente, care conțin informații amănunțite despre mii de tranzacții bancare, jurnaliștii din Consorțiul internațional au aflat că mulți oameni de afaceri ruși cunoscuți au transferat milioane de dolari unor persoane apropiate lui Vladimir Putin, iar companii rusești mari, inclusiv de stat, au plătit unor persoane apropiate conducerii altor state.

Doi oligarhi ruși masiv implicați în spălarea de bani prin intermediul Deutsche Bank sunt de altfel cei pe care presa germană îi numește „Frații lui Putin”: miliardarii Arkadi și Boris Rotenberg. Printre cei implicați în scheme este și cunoscutul violoncelist Serghei Roldughin, un apropiat al lui Putin, care a figurat și în dosarele Panama Papers.

Printre cei implicați în scheme este și cunoscutul violoncelist Serghei Roldughin, un apropiat al lui Putin...

Luni, mai multe surse mass media de talie internațională au publicat simultan aceste materiale bazate pe o masivă scurgere de documente din subdiviziunea Ministerului finanțelor al SUA pentru lupta cu crimele financiare (The Financial Crimes Enforcement Network, FinCEN). Ar fi peste 2000 de fișiere cu rapoarte despre operațiuni bancare suspecte raportate de bănci. Este cea mai mare scurgere de informații de pe vremea „Panama Papers” care a developat legături necunoscute până în prezent dintre businessul mare și politicienii din întreaga lume, inclusiv din Rusia.

Jurnaliștii publicației americane BuzzFeed au primit acces la documente încă în 2017, iar acestea au fost studiate de peste 400 de jurnaliști din aproape 90 de țări. Sursa scurgerii de informații nu este dezvăluită, dar, din surse indirecte, se poate presupune că ar fi vorba despre fosta angajată într-o poziție importantă din subdiviziunea FinCEN a Ministerului american al finanțelor, Natalie Edwards, care a recunoscut în ianuarie 2020 că a transmis documente confidențiale jurnaliștilor.

Avocatul ei a declarat atunci că scopul a fost „de a restabili dreptatea” și de a determina guvernele mondiale să înceapă investigarea multiplelor scheme de spălare de bani de către funcționarii sus-puși și oamenii de afaceri apropiați puterii.

La dispoziția jurnaliștilor au ajuns doar 0,02% din rapoartele despre tranzacțiile suspecte din perioada 2011-2017...

Dar chiar și acest procent modest relevă tranzacții importante care vor fi studiate încă mulți ani înainte și care vizează peste două trilioane de dolari.

În Rusia, acces la documentele FinCEN au avut și jurnaliștii BBC, care au constatat, printre altele, că omul de afaceri Arcadii Rotenberg a folosit banca londoneză Barclays pentru a ocoli sancțiunile europene și americane.

Dosarele au fost studiate și de investigatori care colaborează cu portalul „Istorii Importate”. Unul dintre ei, Roman Șleinov, care a declarat pentru Radio Svoboda că documentele bancare par să fie cele care au trecut prin Congresul și Senatul SUA atunci când acestea au încercat să se lămurească în ce mod Rusia s-a implicat în influențarea alegerilor americane.

Alte tranzacții suspecte, spune expertul, vizează tranzacții suspecte, inclusiv prin firme care comercializează armament în Indonezia, transferuri importante din partea unor oameni de afaceri și mari companii, inclusiv de stat, către persoane apropiate președintelui Vladimir Putin, consilieri sau prieteni, printre care și violonistul Serghei Roldughin, care în trecut care a fost numit de jurnaliștii de investigație „portmoneul lui Putin”.

XS
SM
MD
LG