Trei generaţii din familia sa au ales străinătatea. Ea spune că, atunci când sunt întrebaţi de ce nu doresc să se întoarcă în ţară, migranţii moldoveni invocă mediul politic şi lipsa meritocraţiei.
Europa Liberă: Participarea sau absența la vot contează foarte mult, iar votul fiecăruia pentru un candidat sau altul poate să conteze decisiv în acest caz concret, despre votul din diasporă se discută mult și chiar foarte mult. Cât de importante sunt aceste alegeri pentru tine, o elgătoare din străinătate?
Stella Berghi: „Pentru mine personal, pentru cei plecați de acasă, dar eu cred că chiar și pentru toți cei toți de acasă, aceste alegeri sunt în primul și în primul rând un examen de maturitate, un examen de conștiință, o lecție, o șansă (și poate o ultimă șansă).
M-am simțit o parte a unui ocean de oameni care vor să schimbe ceva
O revanșă pentru toate rateurile pe care le-am suferit în campaniile și scrutinele din trecut. O posibilitate să ne simțim o forță unică, combativă, capabilă să schimbe ceva, într-un sfârșit – destinul nostru, destinul țării, într-unul mai bun. O posibilitate să ne simțim parte a țării, a unui tot întreg, a Moldovei, cetățenii căreia suntem. Și, de fapt, eu asta am simțit pe 1 noiembrie, când m-am prezentat la urnele de vot. M-am simțit o parte a unui ocean de oameni care nu mai vor să trăiască pe vechi, care vor să schimbe ceva și m-am bucurat mult că a fost o prezență masivă a diasporei. M-am bucurat foarte mult că am văzut foarte multă lume bună. Când zic bună, mă refer la fețele lor care emanau lumină, speranțe și mult-mult dor de casă, dor de Moldova. Este adevărat că prezența noastră a fost masivă și toată lumea vorbește despre asta. Dar, măi fraților, eu cred că, dacă statisticile sunt adevărate și este adevătat că noi suntem plecați peste un milion de acasă, 150 de mii sunt prea puțini. Noi putem face mai mult și eu tare îmi doresc, în turul doi, să fim mai mulți și mai deciși. ”
Europa Liberă: Voi, cei din diaspora, faceți gesturi disperate ca să aibă loc un vot salvator. Cum e să exerciți acest drept la vot pe timp de pandemie? Totuși Italia este o țară care a fost grav afectată de această epidemie de coronavirus.
Stella Berghi: „Da suntem preocupați de acest pericol, care este un pericol real - să nu putem să ne exercităm votul! Pentru că în Italia, 11 zone sunt considerate zone cu risc mare de infectări: Lombardia...”
Europa Liberă: Mai ales că am văzut că sunt și interdicții mai severe, carantină în câteva regiuni.
Stella Berghi: „Carantină, da, dar premierul Conti, împreună cu guvernul său, fac mai multe tentative pentru a nu bloca țara definitiv, asfel încât să o paralizeze total. Din cât am înțeles eu, nu va fi un lokdown (carantină – n.red.) rigid, sever, va fi un lokdown de tip lights. Dar fiecare regiune își rezervează dreptul să acționeze în funcție de situație, deoarece lucrurile se schimbă de la o zi la alta. Deja au fost închise multe universități, licee, muzee, săli de forță, restaurantele și barurile au un orar redus. În zonele acestea cu risc mare, deja cetățenii se deplasează doar pentru...”
Europa Liberă: Strictul necesar.
Stella Berghi: „Da, pot merge la medic sau cu necesități extraordinare. Eu îmi doresc foarte mult ca alegerile în turul doi să fie considerate drept un motiv extraordinar și fiecare cetățean care va vrea să meargă la vot va completa această foaie de drum, în baza căreia am avea dreptul să ajungem la urne. Este acest pericol, dar sper ca în două săptămâni să nu se întâmple sfârșitul lumii și să avem posibilitate totuși să ne exercităm votul.”
Europa Liberă: Ce așteptări concrete aveți de la cel care va ieși învingător din acest scrutin prezidențial?
Stella Berghi: „Un viitor președinte, pentru mine personal, e un garant al Constituției, e o persoană care își iubește și-și respectă cetățenii, o persoană care nu-i minte și nu le cumpără votul, o persoană care numește în funcția de prim-ministru un manager, își exercită funcțiile sale ca un președinte al tuturor și nu-și împarte țara în cetățeni de seria A și seria B, nu-i manipulează, nu-i cumpără, nu-i minte, nu stârnește zâzanie. Pentru că asta, de fapt, se întâmplă la noi acum. Așteptările sunt mari și noi sperăm foarte mult ca noul președinte să nu-și permită ceea ce și-a permis actualul, și vorbesc despre palma dată, a câta oară, cu multă obrăznicie și dispreț, aș spune, diasporei.
Disperarea lui îi insuflă astfel de etichetări
Atunci când îți numești cetățenii tăi, plecați de acasă nu de zile bune, electorat paralel, atunci când îți permiți să spui că gândurile noastre, gândurile diasporei, sunt în disonanță cu cei de acasă – de fapt, înjosești, jignești, nu doar diaspora, dar pe toți cei care sunt acasă. Pentru că noi știm că fiecare al doilea cetățean al republicii are o soră, un frate, o mamă plecată. Dl Dodon și-a tăiat creanga de sub picioare, pentru că a sărit la bătaie la o țară întreagă. El a vrut să se răzbune pe diasporă, care nu a dat nici cinci galbeni pe numele său, doar trei și aceia boțiți, mă refer la procentul pe care l-a luat în diasporă. Disperarea lui îi insuflă astfel de etichetări. Dar echipa care lucrează cu el, sfetnicii lui, era de datoria los să-l lumineze un pic. Pentru că el nu face altceva decât compromite reputația instituției pe care o reprezintă. De fapt, asta este a doua palmă pe care dl Dodon a dat-o diasporei, pentru că, dacă ne amintim, pe timp de COVID, atunci mai mult concetățeni de-ai noștri se aflau în dificultate și au dorit să se întoarcă acasă, pentru că au pierdut lucrul, pentru că nu mai aveau resurse pentru existență, dumnealui ce face? Le interzice să intre în țară! Așa face un președinte? Deci, în cazul acela, mai mulți dintre noi s-au considerat leproșii Moldovei!”
Europa Liberă: El atunci și-a mai nuanțat acea declarație și a spus că doar fiecare din cei care reveneau acasă să procure polița de asigurare, că era nevoie de sprijin financiar pentru personalul medical.
Stella Berghi: „A fost un comportament care absolut nu i-a făcut față. M-ai întrebat cum ar trebui să fie noul președinte. În orice caz nu, absolut nu un președinte pe care-l avem astăzi. Pentru că am văzut cât de mult ține el la reforma judiciară, cât de mult contează pentru el schimbarea acestor judecători, pe care de fapt nu a realizat-o, ba dimpotrivă, a blocat toate reformele pe care maia Sandu le-a început pe timpuri. Am văzut video-uri care l-au compromis, faimosul kuliok, cu mită de la bunul lui prieten, Plahotniuc. Despre ce să mai vorbim, oameni buni?! Aici nu mai sunt dubii că Dodon trebuie să plece. Mă întrebai cum văd eu președintele. Eu îl văd carismatic, credibil, îndrăgostit de popor, o persoană educată, îndrăzneață, onestă, exact așa cum este dna Maia Sandu.”
Europa Liberă: Sunteți trei generații, care v-ați integrat și munciți peste hotare. Cine și în ce condiții, din marea voastră familie, aflată acolo, peste hotare, are de gând și va reveni în R. Moldova?
Diaspora e un capital uman care, mai devreme sau mai târziu, va da dividende țării de origine
Stella Berghi: „Valentina, ai pus o întrebare complicată. Apropo, atunci când m-am referit la palma dată diasporei, când a numit-o electorat paralel, eu chiar mă întrebam: un președinte de țară oare nu-și dă seama că diaspora e o resursă enormă, și nu doar în termeni economici, dar, în primul și în primul rând, în termeni umani. E un capital uman care, mai devreme sau mai târziu, va da dividende țării de origine. În cazul nostru, Moldovei. Și, dacă e să vorbim despre reîntoarcerea noastră, eu m-aș întoarce și mâine, dar, îți dai seama, orice familie care și-a făcut un trai aici, are copii care fac studii, universități, mai durează. Dar dacă e vorba de capital uman, de ce nu l-aș vedea eu pe Răzvan al meu, băiat în anul șase la medicină, care termină medicina și poate devine un medic bun, să nu vină acasă, să facă schimb de experiență, să aducă niște tehnici erformante pentru un institut cardiologic? Sau de ce n-ar veni Ruxanda, specialist în economie, tot pentru un schimb de experiență – și poate-poate să rămână acolo? Eu nu pot, nu pot să-ți spun. Sigur că fiecăruia din noi i-ar plăcea să se întoarcă, dar înainte de a ne întoarce, noi trebuie să facem această schimbare în turul doi. Și după asta să ne gândim la posibilități și la oportunități pe care poate să le ofere Moldova celor tineri, celor plecați de acasă ca să-și facă un viitor. Trebuie să fie aceste oportunități apetisante, invitante și atunci, cu siguranță, toată lumea ar veni.”