Linkuri accesibilitate

Vladimir Socor: Soluția este schimbarea sistemului, instituirea unui sistem de guvernare prezidențial


Analistul politic Vladimir Socor
Analistul politic Vladimir Socor

Maia Sandu propune rezolvarea crizei actuale de către popor, la urne, dar cum se poate ajunge acolo?

Decizia Curţii Constituționale de a declara neconstituțional decretul președintei Maia Sandu prin care a desemnat-o repetat pe Natalia Gavriliță la funcția de premier este comentată diferit din exterior. Analistul occidental Vladimir Socor este de părere că Maia Sandu ar fi forţată să se conformeze constrângerilor constituționale.

Vladimir Socor: Soluția este instituirea unui sistem de guvernare prezidențial
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:22:05 0:00
Link direct

Europa Liberă: La Chișinău, părerile sunt împărțite față de marja de acțiune a președintei după hotărârea Curții Constituționale. Experții admit că în cazul în care nici parlamentul și nici președinția nu vor ceda, R.Moldova ar putea să intre într-o criză politică îndelungată și cu consecințe grave. Cum se vede situația din afară?

Vladimir Socor: „Dezbaterile din Chișinău s-au împotmolit în considerente de natură juridică și pur tehnică. Aceste considerente împiedică o soluție radicală. Soluția radicală este schimbarea sistemului actual, schimbarea sistemului de guvernare prin partide parlamentare și instituirea unui sistem prezidențial de guvernare.”

Europa Liberă: Cum să se întâmple acest lucru?

Constituția a fost concepută de lideri de partide cu scopul de a maximiza propria lor putere

Vladimir Socor: „E foarte greu de ajuns la această soluție, deoarece Constituția a fost concepută de lideri de partide cu scopul de a maximiza propria lor putere și de a le da posibilitatea să exploateze acest sistem. Avem un sistem în care partidele politice au capturat statul. Vorbeam cu câțiva ani în urmă despre capturarea statului de o persoană, de către Plahotniuc. Dl Plahotniuc a știut cum să-și subordoneze sistemul parlamentar existent. Dânsul a capturat parlamentul pentru a captura statul. Acum liderii de partide din parlament și politicienii transfugi au rămas fără tătuc, tătucul a plecat din țară. Acum dânșii au devenit un fel de actori politici semi-independenți. Lor le convine să mențină sistemul parlamentar în forma actuală, deoarece în acest mod ei pot să-și vândă serviciile. În parlament avem un sistem permanent de tranzacții între partide și grupări. Până acum, până foarte recent, liderii de partid aveau în mână acest sistem ferm. Între timp, disciplina de partid, în lipsa tătucului, nu mai e așa puternică precum era odată. Acum avem mulți transfugi și neafiliați. Aceștia, cu titlu individual, speră să rămână în parlament veșnic, pentru a transforma parlamentul într-o piață de vânzări și cumnpărări de servicii. Sistemul e mai greu de gestionat acum, deoarece, spuneam adineaori, a slăbit puterea liderilor de partid.”

Europa Liberă: Președinta Maia Sandu spune că nu va desemna alt premier, Curtea Constituțională îi cere totuși negocieri, discuții cu fracțiunile parlamentare. Maia Sandu spune că ori pleacă ea, ori pleacă deputații. PSRM, condus de Igor Dodon, și partidul condus de Andrei Năstase, PPDA, anunță discuții cu fracțiunile parlamentare. Ce va urma?

Vladimir Socor: „Dna Sandu e forțată să se conformeze acestor constrângeri constituționale, calea aleasă de dânsa pare a fi următoare: dânsa nu va învesti un candidat de prim-ministru înaintat de actualul parlament, indiferent de persoana candidatului de prim-ministru, și va risca să fie supusă procedurii de impeachment în parlament. Probabil că nu se vor găsi voturi în parlament pentru a o supune impeachmentului pe dna președinte și atunci vor fi temeiuri constituționale pentru a dizolva acest parlament. Dar dizolvarea parlamentului și alegerile pentru un nou parlament încă nu rezolvă problema fundamentală – pervertirea sistemului parlamentar în R.Moldova. Partidele au dus acest stat la paralizie totală! Egoismul și iresponsabilitatea partidelor! Dacă vom avea un nou parlament, cu același sistem de coaliție, ne vom întoarce din nou unde ne aflăm de 12 ani încoace – jocul permanent al coalițiilor parlamentare. Câte guverne de coaliție am avut din 2009? Cred că am pierdut șirul lor! Câte am avut? Cincisprezece coaliții de guvernare! Acestea paralizează statul, fac imposibilă orice fel de strategie pe termen lung, acestea garantează corupția. Partidele politice din parlament au devenit sursa corupției, nu numai instrumentul corupției! Orice guvernare rațională este imposibilă când, în 12 ani, am avut probabil vreo 15 coaliții de guvernare. Și formarea fiecărei coaliții a costat statul și l-a costat pe cetățean, pentru că formarea coalițiilor a depins de fiecare dată de scheme care prădează statul. Pentru a vota aceste guverne politicienii au pretins avantaje și scheme. Acest sistem ruinează statul, nu se poate continua cu acest sistem.”

Europa Liberă: Și totuși se crede că nici suspendarea președintelui și nici referendumul de demitere nu ar rezolva problema dizolvării parlamentului. Și credeți că întâmplător sau nu socialiștii și Andrei Năstase anunță discuții cu formațiunile parlamentare, în caz că totuși se constituie o coaliție?

Vladimir Socor: „Nu e întâmplător, este conform sistemului. În sistemul existent, practic, fiecare partid se consideră în drept de a face înțelegeri cu, practic, fiecare alt partid. Este o situație de promiscuitate politică, fiecare se combină cu fiecare.”

Europa Liberă: Andrei Năstase, liderul Platformei DA, a anunțat astăzi că el ar fi inițiat discuții cu șefii partidelor prooccidentale responsabile din parlament, întâi de toate cu PAS iar apoi și cu alți deputați din alte fracțiuni.

Vladimir Socor: „Anunțul dlui Năstase este lipsit de credibilitate. Dl Năstase, de mai multe luni încoace, încearcă tot felul de formule, care de care mai năstrușnice, pentru a se menține în parlament și pentru a prelua guvernarea. Povestea dlui Năstase despre asumarea guvernării nu are niciun fel de bază.”

Europa Liberă: Adică nu ar putea să creeze un cabinet minoritar, pentru a evita, așa cum spune el, pericolul instalării unui guvern PSRM și Șor?

Vladimir Socor: „Trebuie să facem o deosebire clară între votul unei majorități pentru învestirea guvernului și susținerea politică a acestui guvern de către majoritatea parlamentară în continuare. Sunt două lucruri foarte diferite. Chiar dacă se încropește o majoritate promiscuă pentru învestirea unui sau altui guvern în actualul parlament, aceasta de loc nu înseamnă că majoritatea pentru învestire va continua să ofere susținere politică guvernului. Din contră, putem să ne așteptăm că această majoritate inițială pentru învestire se va destrăma foarte curând, deoarece fiecare partid, nemaivorbind de transfugi, urmăresc propriul lor interes. Dacă avem o majoritate de 54 de deputați, care votează pentru învestirea guvernului, ea, peste câteva luni se va putea dizolva și guvernul va cădea. Pentru că guvernul va fi la cheremul fiecărui partiduț. Parlamentul și o eventuală majoritate sunt atat de fărâmițate în grupări și grupulețe, încât fiecare grupuleț poate să șantajeze majoritatea amenințând că-și retrage sprijinul, cerând avantaje în schimb. Am mai asistat la acest sistem și în parlamentele trecute.”

Europa Liberă: Dar cine ar mai avea șanse totuși să ajungă șeful guvernului, Andrei Năstase, Mariana Durleșteanu sau poate chiar o a treia persoană, despre care încă nu se vorbește?

Vladimir Socor: „Să nu ne referim la personalități, să ne referim la forțe politice și la capacitatea lor de a aduna voturi în parlament. Indiferent de personalitatea dlui Andrei Năstase, dl Năstase nu are cum să-și asume guvernarea. Este o propunere cu totul absurdă, ca un partid care are 11 mandate în parlament să-și asume guvernarea. Ce înseamnă asumarea guvernării? Asumarea guvernării nu este o noțiune legală, constituțională, este un simplu artificiu retoric, iar Platforma DA nu are echipă pentru așa-zisa asumare a guvernării. Această propunere este un bluff, chiar disperat, aș spune, pentru a menține acest parlament cât mai mult, cu orice preț, deoarece Platforma DA se teme că nu va intra în noul parlament. Propunerile de genul acesta nu fac decât să tulbure apele.

Andrei Năstase nu este singurul politician care recurge la asemenea manevre disperate

Dl Năstase a fost – un moment, numai un moment – atras într-o capcană de dl Andrian Candu astă-vară, când se vorbea despre moțiunea de cenzură, dl Năstase spera să ajungă să-și asume guvernarea cu ajutorul unor deputați combinați de către Andrian Candu, faza aceasta a durat foarte puțin. Acum dl Năstase, spunea zilele trecute, că s-ar putea găsi un număr de deputați socialiști, care să voteze pentru o guvernare asumată de către Platforma DA. Andrei Năstase nu este singurul politician care recurge la asemenea manevre disperate, care sunt ale unor partide care se tem că nu vor mai intra în noul parlament și doresc, cu orice preț, să prelungească agonia actualului parlament.”

Europa Liberă: Și totuși la ce să se aștepte cetățenii, când există această confruntare mare între două instituții ale statului, instituția prezidențială și instituția legislativă?

Vladimir Socor: „Instituția legislativă demult și-a pierdut legitimitatea, ea este, în mare parte, o moștenire a dlui Plahotniuc.”

Europa Liberă: Dar procuratura nu a spus nimic despre niciun deputat că ar fi certat cu legea.

Vladimir Socor: „Nu-i vorba despre cazuri individuale de deputați certați cu legea, e vorba despre sistem. Parlamentul actual a fost ales sub oblăduirea dlui Plahotniuc. Dânsul a regizat cine și câți deputați să aibă, pentru ca dânsul să-i manevreze pe toți. Din fericire, dl Plahotniuc a fost forțat să plece. Cu siguranță că el trage niște sfori, din străinătate, prin intermediul finului său, Andrian Candu. În acest sistem, fiecare partiduț, inclusiv dl Candu, cu numai șapte deputați, speră să aibă votul de aur la învestirea guvernului. Este un parlament care nu are dreptul să existe, dar este un sistem care nu are dreptul să existe. Dacă doriți ca acest pseudo-parlamentarism să existe în continuare, atunci veți condamna Moldova la subdezvoltate veșnică și la pierderea populației.”

Europa Liberă: Dle Socor, dar se spune că președintele totuși are rol de mediator și că se așteaptă ca această mediere să aibă sorți de izbândă.

Vladimir Socor: „Președintele are rolul de a promova interesul poporului, pentru aceasta este ales. Președintele a fost ales prin votul întregului popor, nu de către politicienii din parlament. Aceasta este legitimitatea președintelui. Avem un conflict între formalitățile juridice, pe de o parte, și interesul poporului, pe de altă parte.”

Europa Liberă: Și care e mai presus?

Vladimir Socor: „Evident că interesul poporului este mai presus! Acest conflict între formalitățile juridice, pe de o parte, și interesul poporului, pe de altă parte, a ieșit la iveală într-un scurt dialog între dna Olesea Stamate și dna Domnica Manole în timpul ședinței Curții Constituționale. Dna Stamate a subliniat faptul că alegerea unui nou parlament este în interesul național. Dna Domnica Manole a ripostat: Vă rog să vă abțineți de la afirmații politice. În acest scurt dialog avem esența întregului conflict. Un conflict între niște formalități juridice abstracte, moarte, lipsite de legitimitate populară, și, pe de altă parte, interesul legitim al întregii populații a R. Moldova de a avea un guvern care să scoată țara din mocirlă. În dialogul de la Curtea Constituțională a învins abordarea abstractă, juridică, ruptă de viață. Putem să ne așteptăm la această abordare din partea unui jurist, din partea unui judecător al Curții Constituționale, acesta este rolul lor profesional, să abordeze lucrurile dintr-o prismă abstractă juridică. Dna Olesea Stamate, în numele dnei Maia Sandu, s-a ridicat de asupra acestui nivel. Dna Maia Sandu și reprezentanta ei la Curtea Constituțională, Olesea Stamate, au vorbit pentru populație, nu pentru niște juriști, al căror rol profesional este unul foarte îngust.”

Europa Liberă: Dle Socor, dar se zice că este o decizie a Parlamentului European, care zică că verdictul Curții Constituționale trebuie să fie respectat în orice stat care se pretinde a fi un stat de drept.

Vladimir Socor: „Desigur, așa este, dar ce situație avem în împrejurările specifice ale R. Moldova? Ceea ce Dvs. ați citat este un principiu general, dar în R. Moldova avem o situație specifică. Avem situația în care Curtea Constituțională dă un verdict neconform interesului național, iar toată lumea spunea „noi suntem democrați, trebuie să demonstrăm faptul că suntem democrați, respectăm cu sfințenie și necondiționat verdictul Curții Constituționale”. Bine, respectăm formele și pierdem conținutul! Avem niște forme fără conținut. Ne amintim situația de ani de zile din perioada Curții Constituționale Tănase-Reșetnicov, așa numesc eu Curtea din anii aceia, Curtea Tănase-Reșetnicov. A fost o continuitate deplină între Tănase și Reșetnicov. Ea servea interesele dlui Plahotniuc. Ea dădea niște verdicte în favoarea dlui Plahotniuc și toată lumea spunea „Noi suntem suntem democrați, trebuie să demonstrăm faptul că suntem democrați”, acceptând verdictul Curții Constituționale fără să crâcnim. Cine a câștigat? A câștigat Plahotniuc! Cine a pierdut? A pierdut R. Moldova!”

Europa Liberă: Dar acuma se zice că, dacă Maia Sandu rămâne pe poziție, nu se respectă pluralismul de opinie.

Vladimir Socor: „Pluralismul de opinie îl vedem manifestându-se în fiecare zi, cu maximă vehemență, în toate mediile, la TV, în rețelele de socializare, în presa scrisă – peste tot avem pluralism de opinie. Atât de mult pluralism încât cetățeanul ajunge să se zăpăcească, până la urmă. Nu pluralismul de opinie este în joc, e în joc existența statului! E în joc dezvoltarea acestui stat! Sistemul parlamentar existent sufocă statul! Avem o situație în care statul e sufocat de politicienii din parlament!”

Europa Liberă: Și pe final, în concluzie, blocajul în care s-a pomenit R. Moldova poate fi rezolvat prin dialog?

Vladimir Socor: „Poate fi rezolvat prin instituirea unui sistem prezidențial. Moldova are nevoie de un sistem prezidențial. R. Moldova nu a avut până în prezent o personalitate suficient de talentată, suficient de integră și suficient de motivată pentru rolul de lider național. Cetățenii de mult timp își doresc un lider național, o personalitate potrivită pentru acest rol până acum nu a apărut. A apărut, în fine, Maia Sandu. Maia Sandu trebuie să devină lider național.”

Europa Liberă: Igor Boțan spunea că hotărârea Curții este singura soluție corectă pentru depășirea crizei politice.

Vladimir Socor: „Cred că este o primă soluție, soluția la care se poate recurge pentru început. Într-adevăr, pentru început se poate recurge la această soluție, spuneam și adineaori, la începutul discuției noastre, dna președintă nu va investi un guvern în actualul parlament, parlamentul va vota să o supună impeachmentului, impeachmentul nu va trece – din lipsă de majoritate, vor apărea temeiuri constituționale pentru dizolvarea parlamentului. Foarte clar. Aceasta este primul recurs.”

Europa Liberă: Dar dacă nu se ajunge la impeachment?

Vladimir Socor: „Tocmai! Dacă nu va apare o majoritate suficientă pentru impeachment, apare temeiul pentru dizolvarea parlamentului. Cum? Printr-un apel la Curtea Constituțională. ”

Europa Liberă: Iarăși să fie sesizată Curtea Constituțională?

Vladimir Socor: „Bineînțeles! Dacă parlamentul începe procedura de impeachment, dar nu strânge suficiente voturi, pentru asta, înseamnă că parlamentul a dat faliment. Parlamentul acesta a dat de mult faliment. Și nu numai acesta – toate parlamentele din 2009 încoace au dat faliment.”

Europa Liberă: Și ei se adresează la Curte și spun că au suficiente voturi să învestească un cabinet de miniștri?

Vladimir Socor: „În actualul parlament?”

Europa Liberă: Da.

Vladimir Socor: „Atunci dna Maia Sandu trebuie să refuze această învestire. Și să fie impeachment. Și impeachmentul să cadă.”

Europa Liberă: Asta e o perioadă lungă de timp.

Vladimir Socor: „Până în iunie.”

Europa Liberă: Până în iunie credeți că devine limpede situația?

Vladimir Socor: „Poate să devină limpede până în iunie, dacă nu se întâmplă lucruri cu totul neașteptate, dacă se întâmplă această procedură, atunci în iunie putem avea deznodământul respectiv. Dar aș vrea să repet ceea ce spuneam adineaori: soluția, de fapt, nu este în alegerea unui parlament cu același sistem. Soluția este în schimbarea sistemului, în instituirea unui sistem de guvernare prezidențial! Pentru a transfera puterile statului la președinție, în vederea elaborării strategiilor de dezvoltare a R. Moldova. În sistemul parlamentar este imposibil de a elabora strategii, pentru că guvernele cad o dată la câteva luni! Și e imposibil de recrutat personal calificat care să lucreze în guverne! Care expert respectabil va accepta să lucreze într-un guvern care va dura câteva luni sau un an? E imposibil așa ceva! Instituția prezidențială are capacitatea de a elabora strategii pe termen lung, de a recruta personal competent pentru a formula și a implementa aceste strategii și de a asigura continuitatea pe termen lung.”

XS
SM
MD
LG