Unii, însă, nu sunt în stare să-i vadă în jurul nostru. Așa cum am mai atras atenția zilele trecute, faptul că partidul german Alternative für Deutschland (AfD) a fost pus sub supraveghere de către serviciile speciale germane însărcinate cu combaterea extremismului (Bundesamt für Verfassungsschutz, BfV) a stârnit mare neînțelegere la noi.
Prin România sau Republica Moldova, unde pentru mulți termenul însuși de „xenofobie” e lipsit de sens, într-atât atitudinea pare naturală, cei din AfD nu par deloc extremiști, iar punerea lor sub supraveghere de către serviciile speciale a fost văzut chiar ca un abuz (al Angelei Merkel, evident).
Intrarea AfD în Bundestag, parlamentul german (unde are 88 de deputați din 709) a fost o premieră în Germania: pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial încoace un partid cu o aripă neofascistă (dizolvată tehnic între timp, însă doar de fațadă) își făcea intrarea în parlamentul Germaniei.
Membrii AfD sunt acum considerați un potențial pericol public în egală măsură cu grupările islamiste radicale sau cu teroriștii de extrema dreaptă sau stângă.
Sfârșitul mirajului occidental
Statul german se arată astfel, în numele democrației, mult mai puțin tolerant decât alte țări din UE, chiar și din Europa de est. Motiv pentru care, în Europa de est, nu doar în Ungaria sau Polonia, dar chiar și în România, măsura germană a stârnit indignare și neînțelegere în mediile conservatoare.
Europa occidentală, Uniunea Europeană, i-a dezamăgit teribil pe aceștia. Toleranța occidentală, drepturile LGBTQ, imigrația, refuzul de a acorda un statut special creștinismului au pus capăt visului est-europenilor, dintre care majoritatea n-au trăit niciodată într-o democrație până în 1989. Din mirajul libertății absolute, Europa occidentală a devenit acum sursa tuturor relelor.
Est-europenii au descoperit birocrația UE, sărăcia din multe părți ale occidentului, învățământul deficitar și lipsa ambiției de putere.
Cum o spune un filozof conservator polonez, Ryszard Legutko: «În Europa, conservatorii au capitulat cu totul». Deputat PiS (partidul creștin conservator al lui Jaroslaw Kaczynski, aflat la putere în Polonia) în Parlamentul european, Legutko tocmai a publicat Le Diable dans la démocratie (ed. L’Artilleur, Paris, febr. 2021), un pamflet politico-filozofic în care analizează prăpastia în mentalități între perplexitatea est-europeană în fața multiculturalismului occidental (eterna întrebare: — „Ce caută musulmanii în Europa?”) și visul occidental al globalizării și al unei lumi postnaționale.
Șocul acesta cultural între est și vest nu e deloc nou. În 1971 deja, în celebrul său discurs de la Harvard, Soljenițîn denunța lipsa de spiritualitate a occidentului și ceea ce el considera o absență a moralei (creștine). Evident, a fost de îndată tratat de „reacționar”, etichetă care i-a rămas definitiv în Vest.
Același filozof creștin polonez (și eurodeputat PiS) Ryszard Legutko pe care l-am pomenit, într-un interviu în ziarul conservator Le Figaro, cu ocazia ieșirii pamfletului său în Franța, se plângea că s-a ajuns la situația în care „cultura în Europa înseamnă 50 de noi genuri anunțate de stânga radicală, în loc de Platon, Michelangelo sau Beethoven”.
E interesant că un discurs identic este ținut zilnic (inclusiv pe rețelele sociale) de conservatori în toate țările est-europene, de parcă nu le-ar trece o secundă prin cap că persoanele LGBTQ pot foarte bine citi Platon și asculta Beethoven. Incompatibilitatea, aici, este doar o fantasmă conservatoare.
« Dreptul de a nu tolera intoleranții »
Și așa revenim la neînțelegerea cu punerea sub supraveghere a AfD în Germania. Mai precis, se pune întrebarea: cum poate o democrație să considere potențial extremistă o formațiune politică (parlamentară pe deasupra) care își exercită dreptul la libera exprimare?
Răspunsul a fost dat tot de un filozof, Karl Popper (autorul monumentalei Societatea deschisă şi duşmanii ei), care, după ce văzuse în perioada interbelică prăbușirea democrației și ascensiunea fascismului și nazismului, a explicat că «toleranța fără limite duce la dispariția toleranței», așa că, oricât ar părea de paradoxal, el propunea «în numele toleranței, dreptul de a nu tolera intoleranții».” Este exact ceea ce face acum statul german.
Platon și „cetatea” lui totalitară
Cât despre Platon, pe care filozoful conservator polonez Ryszard Legutko își închipuie că occidentalii LGBT nu îl citesc, tot Karl Popper ne-a învățat că Platon, în Republica lui, fonda în realitate un stat totalitar, ba chiar proto-fascist.
Acolo la Platon, în Cetatea lui, găsim toate preocupările neoconservatoare de astăzi: obsesia cu elitele, interzicerea schimbării și a mixității claselor, nostalgia trecutului ideal, așa cum îl ctitorise justiția divină, superioritatea genealogică a elitelor, cenzura permanentă interzicând, pentru binele prostimii de jos, „arta degenerată", o poliție și o armată în slujba castei de sus, care se identifică cu Statul și veghează la buna menținere a cultelor și a supușeniei
Bine ați venit în Cetate !… Idealul multora reproduce polis-ul fascist al lui Platon. Pe care genul sau culoarea nu împiedică pe nimeni să-l citească.
