Cum se descurcă medicii cu numărul mare e pacienți și cum văd ei tendințele epidemiologice? De vorbă cu şefa secţiei Ftiziopneumologie din cadrul Institutului de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” din Chișinău, Doina Rusu.
Europa Liberă: S-a împlinit un an de zile. Fluxul evident că s-a mărit de pacienți care a trecut pe la Dvs. Ce ați simit din cauza acestui flux?
Doina Rusu: „A crescut fluxul, dar s-a schimbat și caracterul bolii. Lucrul acesta îl observăm cam de pe la sfârșitul lui decembrie, începutul Anului Nou. Boala decurge mai trenant. A crescut numărul pacienților gravi și care nu răspund la terapiile care se păreau mai eficiente anul trecut. Automat a crescut durata utilizării paturilor și s-a creat o presiune mai sporită pe sectorul medical prin cerința crescută de paturi, prin formele mai grave și prin stres sau printr-o anxietate mai evidentă pe care o observ eu în ultimul timp.”
Europa Liberă: Dar psihologic, cum suportă personalul medical și dacă sistemul medical, în general, este adecvat la această presiune? S-a încercat să mărească salariile, să vă dea indemnizații, dar vă așteptați la ceva mai mult?
Acum mai mult de jumătate de personal este în concediu de boală, se resimte lipsa de asistente medicale...
Doina Rusu: „Referitor la sporirea de salariu și la starea psihologică, tot mai des aud de la subalternii mei că efortul oricum îl făceam - și cu bani, și fără bani -, oricum îl făceam, dar deja oboseala se face resimțită. Dacă chiar până la Anul Nou, până în lunile octombrie, noiembrie, când numărul era destul de mare, noi cumva ne descurcam, făceam față, acum mai mult de jumătate de personal este în concediu de boală, se resimte lipsa de asistente medicale, se resimte lipsa de medici și, plus la toate, oboseala. Dacă acum câteva luni reușeam cât de cât să ne odihnim, acum ziua de lucru e peste 10 ore, chiar și 11-12 ore și personalul este epuizat, nemaivorbind de partea psihologică, adică încărcătura emoțională a pacienților, plus oboseala cronică deja se fac resimțite.”
Europa Liberă: Lumina nu se vede la capătul tunelului. Ce v-ar ajuta să rezistați?
Doina Rusu: „Soluția ar fi micșorarea numărului de pacienți și această micșorare trebuie să fie bruscă și cu ritmuri rapide, dar, într-adevăr, lumina eu nu o văd. Probabil că noi, medicii, punem mari speranțe pe imunizare, imunizarea activă. Un lucru pe care l-am acceptat și l-am înțeles deja este că acest virus, coronavirusul este venit să rămână cu noi și urmează să trăim cu el.
O să fie necesare schimbări nu doar în medicină, adică o să fie schimbări și în economie, și în viața socială, și în multe altele. Ceea ce ne-ar ajuta ar fi imunitatea populației care poate fi obținută doar prin imunizare activă. Dacă aceasta s-ar produce natural, obținerea unei imunități colective poate să dureze 7, 9, 10 ani de zile. Deci este o perioadă prea lungă.
Cu suport științific s-a demonstrat că acest virus pentru noi este nou, nu se compară cu virusul gripei care este cu noi de sute de ani și pe care sistemul imunitar îl recunoaște mai ușor. Deci avem de învățat sistemul imunitar să lupte. Și ce putem face? Speranțele sunt doar la imunizarea activă.
La momentul de față, un factor care ne-ar ușura situația ar fi ruperea lanțului de transmitere a bolii...
La momentul de față, un factor care ne-ar ușura situația ar fi ruperea lanțului de transmitere a bolii. Pentru asta se impun, nu vreau să zic lockdown și alte stări drastice, dar se impune autoizolarea sau menținerea distanței fizice, limitarea întâlnirilor colective, deci tot ceea ce se numește transmitere a infecției. Atunci când nu este strict necesar de a circula, de a merge în vizită, de a te plimba în locuri aglomerate, se impune să nu o facem.”
Europa Liberă: Ce nu am spus noi, presa, în primul rând, suficient de convingător ca oamenii aceștia să înțeleagă? Poate îi șchioapă comparația, dar se compară cu anul ‘92, când la Nistru era război, iar la Chișinău se făceau nunți. Așa se întâmplă uneori că oameni iresponsabili își fac prioritățile. Și e un sacrilegiu, când Dvs. vă consumați, dar dincolo e petrecere. Presa a încercat să arate mormane de sicrie, a încercat să facă caz din fiecare vedetă care a murit. Vă uitați la activitatea asta de mediatizare. Ce n-am spus noi, presa, ca să fim convingători?
Doina Rusu: „Probabil că s-au spus multe și foarte diferite. Eu, ca un ascultător al presei și mass-mediei, aș vrea să se pună accent pe beneficiile izolării. Sunt țări care au demonstrat că prin păstrarea unui regim strict au obținut reduceri maxime de infectări. Bunăoară, Germania în timpul sărbătorilor de Revelion, adică sunt multe exemple care ar trebui prezentate și schimbarea accentului pe rezultatele pozitive, iarăși ale aceleiași reduceri a numărului de infectări.
De exemplu, Israelul care a vaccinat un număr semnificativ de cetățeni a obținut o scădere importantă a numărului de infectări, de asemenea, scăderea numărului de infectări printre medicii români atunci când s-a făcut vaccinarea pe listă, schimbarea accentelor prin micșorarea blamării sistemului medical.
Da, noi avem un sistem bolnav, cu multe deficiențe, însă chiar și sistemele perfecte din Europa nu au făcut față, noi cu atât mai mult. Dar aș schimba accentul pe eforturile care se depun, pe rezultatele modeste care sunt, dar încercăm să facem față și prin a scoate în evidență lucrurile care nu sunt bune. Deși parcă s-a vorbit, dar trebuie să fie cumva, în opinia mea, zilnic un reportaj cum lumea merge fără măști și în paralel cu numărul de infectări.
Nu trebuie de lăsat o informație greșită să circule, fiindcă ignorând-o, de fapt, îi permitem să fie ca un virus...
Un alt accent trebuie pus pe lichidarea informației acesteia - eu zic că-i un terorism informațional - care denigrează efectele vaccinării, efectele lockdown-ului, efectele autoizolării, pentru că sunt niște informații greșite care trebuie dezghiocate și dezmințite. Deci, în opinia mea, puțin se face în această direcție. Nu trebuie de lăsat o informație greșită să circule, fiindcă ignorând-o, de fapt, îi permitem să fie ca un virus.”
Europa Liberă: Se consideră, în general, în medicina modernă că doctorul trebuie să fie partener cu pacientul, să-i explice. Înțeleg că nu-i momentul, acum îi militărie pură și de la încercările de la ieși cu TAB-urile și cu mitralierele în stradă la prima dată de a mai intimida oleacă populația, s-a lăsat un pic, așa, la discreție și s-a ajuns până acolo că, iată, politicienii iarăși spun să aducem toată gama de vaccinuri, să aleagă pacienții. Dvs. ca doctor meseriaș, ați lăsa la discreția pacienților, mai ales neinițiați, să aleagă ei cu ce să se vaccineze?
Doina Rusu: „Nu, nu aș lăsa. Poate o să fiu dură la acest capitol, dar eu consider că asta este o reminiscență a sistemului sovietic, când era și conflictul acesta – dintr-o parte eram lipsiți de drepturi, iar din altă parte se permiteau anumite lucruri pe care le putem privi ca obrăznicie. În toate statele și unde am fost peste hotare la studii, la schimb de experiență, pacientul a fost unul ascultător și cu încredere maximală în medic, fără dictări de ce vrea și cum vrea.
Noi activăm într-o medicină defensivă. Deci, pacientul este acel care vine și bate cu pumnul în masă ce medicație vrea, cum vrea și noi deseori suntem obosiți, căci la noi linia verde s-a făcut ca și un instrument de penalizare. Deja suntem obosiți de a da explicații, de a argumenta actele noastre medicale și mergem pe poziția medicinei defensive – vrei atât, poftim atât, adică ni se impune ca noi să explicăm, să ne argumentăm acțiunile, lucru care nu este în majoritatea țărilor democratice. Democrația are întotdeauna două componente: trebuie să fie asigurată protecția atât a dreptului pacientului, mai ales când vorbim de boli infecțioase, cât și a dreptului persoanelor sănătoase sau cu imunodeficiență, cu risc sporit de a contacta, dar asta cred că legislația, eu aici nu pot să îmi dau seama, că lucrurile sunt reglementate și de legislație. Atunci când vorbim despre imunizare la discreția populației, nu este cel mai corect.
Eu făceam, așa, o paralelă cu ce se întâmplă, de exemplu, în alte state. Un copil nevaccinat nu este primit într-o grădiniță de stat și nimeni nu pune acest lucru la discuție că este discreditat acel copil. Toți înțeleg că acesta este dreptul celorlalți. Atunci când s-au întâmplat, de exemplu, epidemiile de rujeolă în Ucraina, în România cu decese de copii, eu nu am văzut după asta niște urmări. Eu știu că mortalitatea copiilor din neglijența părinților tot este un act asupra căruia se ia o atitudine, dar nu am văzut să urmeze ceva după asta. Deci am ajuns la o situație când pacientul consideră că e în drept să aleagă vaccinare, non-vaccinare, tratamentul cutare sau cutare. În paralel, noi, medicii, învățăm că tratamentul se face doar bazat pe dovezi. Ca să faci chiar și o analiză a publicațiilor medicale înseamnă să ai un background profesional bine pregătit. Noi de ce apelăm întotdeauna la opinia cercetătorilor? Pentru că ei sunt cei care pot să facă o concluzie și lucrul acesta nu poate fi făcut de o persoană fără pregătire medicală de calitate și de durată. De aceea, în opinia mea, lucrul acesta trebuie să fie luat ca și o decizie mai dură, mai complexă.”
Europa Liberă: Medicul de familie ar putea să fie arbitru în cazul dat?
Doina Rusu: „Nu cred. Medicul de familie cred că este prea încărcat și el este cel care, iată în medicina asta defensivă despre care vă zic, el este principalul care merge în față și ține... Cred că aici trebuie să fie un consiliu din care să facă parte medicul de familie, dar să mai fie și un psiholog cu convingerea, dar și cu aducerea de argumente. Cum au făcut, de exemplu, israelitenii? 80 de doctori nu au fost admiși la lucru. Bine, acestea-s lucruri drastice, dar trebuie să fie și așa fel de acțiuni. Dacă o să vă îmbolnăviți, trebuie să vă asumați și niște responsabilități, că dacă n-o să fie spitalul liber, n-o să primiți tratamentul necesar. Știu, o să se pornească foarte multe din cauza asta, dar trebuie să fie și așa ceva gândit.”
Europa Liberă: Adică, oamenii să-și asume riscurile?
Doina Rusu: „Da, să-și asume niște riscuri și cumva să fie și informați, prin semnătură în acordul acesta sau dezacordul de vaccinare sau refuzul trebuie să fie stipulate și niște mențiuni, de exemplu, dacă nu voi primi cutare ajutor, nu aș risca să rămân fără sau da, aș risca, îmi asum, îmi asum și acest risc. Poate asta ar fi o soluție, sigur că aici și fără juriști în acest consiliu n-o să ne descurcăm.”
Europa Liberă: Și ultima chestiune. Încă nu este momentul, dar bănuiesc eu că s-ar putea după ce va trece valul să se găsească mulți să vă caute malpraxis, că n-ați făcut suficient, scandaluri deja sunt, sunt semnale. Vă este în grijă de ele?
Tot mai des ajungem în situația când trebuie să dăm preferință pentru o persoană mai tânără, cu mai puține riscuri...
Doina Rusu: „Mi-i în grijă de ele, fiindcă îmi aduc aminte de Italia, exact un an în urmă, când medicul era pus în situația să decidă cui i se oferă tratamentul și am observat la colegii mei care au mai mers la interviuri că această îngrijorare deja este cumva, așa, sub linie pronunțată. Tot mai des ajungem în situația când trebuie să dăm preferință unui ajutor medical pentru o persoană mai tânără, cu mai puține riscuri, deoarece nu-l putem oferi la toți. Înțeleg că dacă numărul pacienților va crește în continuare, asta se va întâmpla tot mai des și din punctul de vedere al legilor noastre este ușor s-o primești ca și malpraxis. Eu nu duc o evidență...”
Europa Liberă: Adică sunteți vulnerabili?
Doina Rusu: „Suntem vulnerabili, exact. În același timp, nu există o protecție a actului medical prin niște responsabilizări ale pacienților și vina este total atribuită doar medicilor, adică noi trebuie să răspundem pentru toate greșelile sistemului medical, pentru toate greșelile care s-au făcut la nivel epidemiologic și în plus trebuie să fim responsabili de niște evoluții ale bolii, care nu depind completamente de noi, în pofida tratamentului, mortalitatea va rămâne întotdeauna înaltă. Va fi valul acesta, suntem vulnerabili, eu sunt îngrijorată...”
Europa Liberă: Ce vă mai ține în funcția asta foarte dificilă?
Doina Rusu: „Zic toți cei care fac medicină cu dedicație că medicii sunt oameni un pic așa mai... (cuvântul potrivit o să-l găsiți Dvs.), că nu suntem oameni totalmente normali din punctul de vedere al normalității unei societăți. Eu nu pot să compar bucuria unei reușite pe care o primesc din profesie cu alte plăceri.”
Europa Liberă: Îi harul adevărat cred că?
Doina Rusu: „Îmi pare că-i prea mult spus că-i un har.”
Europa Liberă: Da, dar dacă vreți să-l ajutați pe Dumnezeu, cred că asta se numește har?
Doina Rusu: „Probabil. E ceva ce mie personal îmi vine greu să explic. Eu nu mă văd în altă parte. Deseori mă gândesc că m-aș duce din medicină, dar întotdeauna mă întreb: Dar unde m-aș simți mai bine ca în profesia asta? Și nu am găsit încă răspunsul. În plus, chiar vreau să ajut. Dacă aș ști soluția prin care să pot ajuta mai multă lume, aș face-o. Așa probabil că te creează învățatul în medicină, că vezi durerea mai multor oameni. Deși suntem numiți cinici și lipsiți de emoții, de fapt, știm să ne bucurăm de reușită când ajutăm persoanele bolnave. Mie, cel puțin, asta îmi aduce o satisfacție enormă.”
