Sunt interesați tinerii de astăzi de Al Doilea Război Mondial, deportări și gulaguri? Cum pot ei înțelege aceste pasaje dramatice din istoria recentă, când singurele drame pe care le cunosc sunt cele virtuale, din filme sau jocurile online? „Reamintim constant prin activitățile noastre tinerilor aceste pasaje din istorie, spune pentru Europa Liberă europarlamentara Rasa Juknevičienė (PPE, Lituania), coordonatoarea unui intergrup al memoriei europene din legislativul european. „Rememorarea nu este în contradicție cu aceste libertățile de care se bucură generațiile de astăzi. Este, de fapt, o altă abordare a libertății. Este despre ce trebuie să facem ca să nu se mai repete vreodată aceste atrocități. Îi facem pe copii să înțeleagă că libertatea nu este de la sine înțeleasă și nu este gratis. Trebuie să te lupți pentru ea”, arată Rasa Juknevičienė.
Într-o ceremonie care a marcat 80 de ani de când autoritățile sovietice au deportat 70.000 de est-europeni în ajunul atacului lui Hitler asupra Uniunii Sovietice, deputații în Parlamentul European au citit numele a zeci de victime ale deportărilor, inclusiv din Moldova și România.
Europa Liberă: Doamnă Juknevičienė, Parlamentul European a rememorat în cadrul unui eveniment organizat de Dumneavoastră 80 de ani de la deportarea a 70 000 de est-europeni înainte de declanșarea celui de-al doilea Război Mondial. Dvs ați citit cu această ocazie o scrisoare de-a mamei Dvs. care povesește despre această experiență dramatică în care și-a pierdut soțul.
Rasa Juknevičienė: „Rememorarea și comemorarea victimelor istoriei este foarte importantă pentru viitorul Europei. Din acest intergroup al Memoriei europene fac parte mai toate grupurile politice din Parlamentul European. Avem o serie de dezbateri nu doar despre atrocitățile comunismului, dar și despre Pactul Ribbentrop-Molotov și Holocaust. Anul acesta am avut o serie de comemorări tragice: începutul războiului în statele baltice, când Germania a atacat Uniunea Sovietică, înainte ca Hitler și Stalin să declanșeze războiul în 1939. Toate statele din regiune, de la Finlanda și statele baltice până la Polonia, Ucraina, România și Moldova, toate aceste state au suferit foarte mult în această perioadă. Pactul Ribentrov Molotov a avut multe consecințe negative, între care și deportările și Gulagul.
Pentru statele sovietice, toate acestea au început înainte de 1941, dar cele mai brutale deportări au început cu 14 iunie 1941. Am decis așadar să comemorăm aceste drame și am avut mai multe propuneri. La sesiunea din Strassbourg din iunie am votat un raport fără rezoluție, sperăm că vom reuși să avem și rezoluție în toamnă. La sugestia mea, a fost aleasă o metodă foarte simplă de comemorare: citirea numelor celor deportați. Ne-am bucurat că președintele Sassoli (Grupul Social-Democraților, Italia) a venit la eveniment și a citit numele deportaților de toate naționalitățile. Impresionant a fost faptul că până la ora 19:00 oamenii au stat la rând pentru a citi numele celor din familie sau apropiați care au fost deportați. Au fost estonieni, letoni, lituanieni, polonezi, ucrainieni, moldoveni și chiar bieloruși, deși nu am putut contacta ambasada Belarusului, care este atașată de Lukașenka. A fost așa un succes, încât acum ne gândim să devină o tradiție și să îl organizăm an de an, astfel ca an de an să se citească și pomenească numele altor și altor persoane deportate.”
Europa Liberă: Pentru tineri ce s-a întâmplat atunci este mai mult decât istorie, unii nu știu nimic despre acea perioadă, și cei din statele din vestul Europei nu învață nici la istorie despre deportări. Într-o epoca a egalității de gen, a rețelelor sociale, a Pactului ecologic și internetului, unde singurele drame sunt cele din filme, au ei răbdare și interes pentru povești dramatice ca acestea?
Rasa Juknevičienė: „Întrebările Dvs sunt într-un fel și răspunsuri. Tot ce ați menționat se referă la libertăți. Această activitate de rememorare nu este în contradicție cu aceste libertăți, pentru că este o altă abordare a libertății. Este despre ce trebuie să facem ca să nu se mai repete vreodată aceste atrocități. Îi facem pe copii să înțeleagă că libertatea nu este de la sine înțeleasă și nu este gratis. Trebuie să te lupți pentru ea. Iar asta este valabil mai ales pentru statele din fosta URSS: ne-am luptat ani de zile pentru a fi liberi și a avea apoi șansa de a deveni membri ai UE, o uniune de state libere și independente, care nu stau impreună pentru că nu au altă opțiune sub dictatură, cum era în URSS. La granițele UE însă există oameni care înțeleg chiar și astăzi ce înseamnă să nu fii liber. Uitați-vă la Bielorusia. Este cel mai apropiat vecin al nostru (al Lituaniei), unde vedem același stil de conducere totalitar ca în vremurile sovietice. Ba chiar, dacă ne uităm la cum conduce țara Lukașenka, vedem acolo un stil stalinist. Ca să nu mai vorbim de Rusia, unde politica de la Kremlin este imperialistă și șovinistă.
La fel se întâmpla și în 1940, când lumea își vedea de traiul de zi de zi fără să realizeze că se pregătea un război. Așa și acum, nu știm ce ne aduce ziua de mâine. Sigur, fiecare țară are propria istorie și propriile traume. Acum ne preocupă mult războaiele hibride împotriva UE- și lucrăm să înțelegem aceste fenomente în cadrul unui comitet din cadrul PE. Istoria este un instrument. Kremlinul folosește în mod curent istoria ca un instrument de propagandă și manipulare în detrimentul statelor europene și proiectului european. Noi, cei din est, trebuie să înțelegem istoria celor din sudul Europei, și restul Europei să înțeleagă istoria noastră. Este un efort comun pe care toate statele europene trebuie să îl facă. Fără asta, va fi foarte dificil să avem o uniune reală bazată pe aceleași valori. Trebuie să informăm cât mai mulți europeni despre Gulaguri, deportări, crimele sovietice și staliniste, ca și despre nazism și Hitler. Kremlinul a făcut o lege care pedepsește compararea Gulagului cu nazismul. Dar pentru noi este semnul egal între cele două. Foarte mulți oameni au murit în condiții dramatice în ambele regimuri totalitare.”
