Au rămas mai puțin de două săptămâni până la alegerile din 11 iulie și dacă despre rezultatele scrutinului țin să ne vorbească diverse sondaje, mai mult sau mai puțin credibile, am putea formula cel puțin câteva observații pe marginea campaniei electorale.
În general, despre seriozitatea concurenților politici poți judeca după oferta lor pentru cetățeni și după atitudinea în raport cu adversarii. Partidul Acțiune și Solidaritate, cotat cu cele mai mari șanse în alegeri, își sprijină campania pe imaginea și prestigiul președintei Maia Sandu, preluându-i și amplificându-i mesajele.
Astfel una din promisiunile formațiunii proprezidențiale este deposedarea de averi a celor îmbogățiți pe căi necinstite și blocarea supapelor criminale prin care se scurg anual din buzunarele moldovenilor câte un miliard de euro. Lupta anticorupție, alături de atragerea investițiilor occidentale, grație reformării justiției și a disciplinei în sectorul public, va permite suplimentarea veniturilor la buget, creșterea pensiilor și diverselor alocații pentru categoriile vulnerabile ale populației.
Platforma „Demnitate și Adevăr” pune accentul pe eficiența fracțiunii sale parlamentare – oameni verificați încă în perioada rezistenței împotriva lui Plahotniuc – și pe investigațiile pe care acești deputați le-au desfășurat asupra marilor hoții și concesionări frauduloase comise pe timpul regimului oligarhic. Majoritatea moldovenilor văd ca firească o alianță a fostelor componente ale Blocului ACUM, cu programe și viziuni complementare. Punerea laolaltă a potențialului lor uman și ideatic ar spori robustețea viitoarei guvernări proeuropene, după cum o arată și campania energică, la firul ierbii, dialogul acestor politicieni cu cetățenii în teritoriu.
Cele două partide unioniste, PUN și AUR, angajate în disputa pentru întâietate (sperând, fecare dintre ele, că electoratul va ști să facă diferența), vorbesc, de asemenea, despre anticorupție și bunăstare, condiționând aceste obiective de integrarea Republicii Moldova între granițele statului român, proces care ar aduce automat aderarea la Uniunea Europeană și la NATO.
Cele două partide unioniste, PUN și AUR – dacă vor trece în parlament –, ar trebui să se alieze cu partidele proeuropene, pentru a preveni o situație în care PAS, deși câștigător în alegeri, să nu aibă suficiente voturi pentru a forma majoritatea, ceea ce ar zădărnici ieșirea acestui stat din „tunelul oligarhic” și eliberarea de influența Moscovei.
Există în aceste alegeri, ca și până acum, dilema clivajului dintre unionismul valoric, sufletesc, al multor basarabeni (dovadă numărul lor tot mai mare atestat în sondaje: 35% - 40%) și unionismul electoral, legat de biografiile uneori mult prea controversate ale exponenților săi din ultimii 30 de ani, precum și dependent de oportunități și mijloace concrete de realizare a acestui obiectiv. Vom vedea dacă ziua de 11 iulie 2021 va oferi o șansă pentru ca idealul Unirii – ca act de justiție istorică și ca „proiect de țară” pentru Republica Moldova în modernitate – să capete mai multă consistență politică, să aibă reprezentare parlamentară.
Chestiunea identitară este agitată puternic de tabăra prorusă, rămasă fără oferte convingătoare de tip politic, economic, social, după nenumărate scandaluri de corupție, după alierea cu politicieni implicați în devalizarea sistemului bancar și în laundromatul rusesc. „Ultimul cartuș”, cum ar zice Sergiu Nicolaescu (creatorul binecunoscutei serii polițiste cu justițiarul comisar Miclovan), „ultimul cartuș” al stângii proruse sunt „jandarmul român”, „invazia NATO”, apărarea „familiei tradiționale” și a tradițiilor ortodox-pravoslavnice, care vor fi compromise, spun ei, de o eventuală guvernare de dreapta.
Dodon, unul din șefii blocului socialist-comunist, pare să aibă serioase motive de neliniște. Dar nu „curcubeul” egalității de șanse, întins amenințător peste Moldova, îi întreține angoasele, cât mai degrabă dezvăluirile din presa străină, adaugate la secvența cu sacoșa cu bani de la Plahotniuc (faimosul „kuliok”) și la alte scandaluri care-l vizează pe șeful PSRM.
Materialul apărut în ziarul german Bild, despre cum a finanțat Rusia campania electorală a lui Igor Dodon din 2020, a fost preluat și comentat pe larg în presa autohtonă. Bild inserează chiar și facsimilul devizului de cheltuieli – 11,453 milioane de euro, repartizați pe diverse capitole: de la încurajarea „concurenților politici prietenoși”, campanii media și trolling pe rețelele de socializare, subvenționarea presei din „raioanele roșii”, onorarii pentru polit-tehnologi și pentru întreținerea stafurilor electorale… până la plăți menite să ajute la „corectarea rezultatelor” în secțiile de vot.
Pornind de la „cazul moldovenesc”, ziarul Bild trage un semnal de alarmă privind apropiatele alegeri pentru Bundestagul german, alegeri pe care rușii ar dori să le influiențeze prin metode similare.
Socialiștii au reacționat vehement la aceste dezvăluiri și au declarat că vor acționa în judecată publicația germană, însă daunele de imagine oricum nu mai pot fi amortizate. Tot ce le rămâne e să mențină, „să încingă” adeziunea nucleului dur, pro-estic, din Moldova, pentru care corupția, finanțarea prin offshore-uri a favoriților lor politici nu constituie un impediment, atâta timp cât îi asigură un anumit confort psihologic din perioada sovietică.
Tot drept „confort psihologic” sau mai degrabă ca „diversiune” poate fi catalogat comportamentul agresiv, în timpul unor dezbateri electorale într-un studio TV, al unui candidat pro-rus, pe nume Kalinin, cunoscut pentru activitățile sale agitatorice în mijlocul diasporei moldovene din Rusia. Kalinin a cerut în timpul dezbaterilor să i se vorbească doar în rusă, deși înainte de emisiune postul de televiziune susține că i-a propus un traducător, pe care acesta l-a refuzat asigurându-și interlocutorii că înțelege întrebările în română, doar că va răspunde în limba rusă (ceea ce se întâmplă frecvent în Moldova). La un moment dat, neputându-și stăpâni supărarea că i se tot pun întrebări în română, politicianul a aruncat cu o sticlă de apă într-un panou publicitar.
Violența de limbaj și de conduită a candidatului prorus ne-a adus aminte de conflictele din anii ‘80 din Moldova sovietică, de celebra sentință „Govorite po celoveceski ”/„Vorbiți pe limba oamenilor”, replică adresată moldovenilor care îndrăzneau, timorați, să articuleze ceva în limba lor maternă, limba română. Manifestarea aceasta de șovinism velicorus nu doar te umilea, ci te „cobora” la rangul sub-uman (de ce nu s-ar completa arhiva universală a colonizării cu acest tip de discriminare a minorităților din fostul imperiu sovietic?)
Kalinin încerca să-și acopere impertinența și insultele aruncate moderatoarei din studio, invocând „statul de drept”, exact în stilul propagandei putiniste care nu observă lipsa statului de drept în Federația Rusă, dar face apel demagogic la criterii și norme occidentale pentru a submina suveranitatea popoarelor cotropite de Stalin, care au ales după 1989 libertatea și integrarea europeană.
Există la noi o tensiune latentă pe teme de limbă și identitate, pe care agenții de influență ai Kremlinului ar fi capabili oricând să o detoneze, folosind mijloace din arsenalul „tacticilor hibride”. Pentru anihilarea acestor diversiuni nu avem o altă soluție decât înțelepciunea, dialogul autentic cu „celălalt” și solidaritatea civică, dar mai ales voința politică a celor care trebuie ajutați pe 11 iulie să repună Republica Moldova pe calea reformei, democrației și a decolonizării ireversibile.
