Vă propunem o emisiune dedicată în întregime de Gelu Ionescu Europei Centrale.
Această regiune, care altădată era dominată de imperiul habsburgic, rămâne pînă astăzi un concept oarecum ficțional, ce transcede granițele, fiind în același timp de sorginte geo-politică și culturală.
Este lumea lui Franz Kafka, a lui Robert Musil, a lui Stefan Zweig, a lui Czesław Miłosz, sau a lui Georg Konrad.
Mitteleuropa, Europa Centrală, este ceva legat de o anumită atmosferă care poate fi găsită din Transilvania pînă aproape de Berlin, într-un spațiu în care oamenii se salută folosind aceeași formulă: „servus!”.
Despre ce este și ce nu este Europa Centrală, aflați dintr-un text al cunoscutului scriitor sîrb Danilo Kiš și din prezentarea lui Gelu Ionescu făcută în emisiunea „Perspective europene” din 3 ianuarie 1989. (Sabina Fati)
Gelu Ionescu: La microfon Gelu Ionescu, tema programului nostru de astăzi e Europa centrală. Nu e epentru prima oară când îi vom consacra totalitatea minutelor ce ne stau la dispoziție, și revenirea asupra ei este efectul unei preocupări extrem de frapante înmișcarea de idei a acestor ani. Se scrie mult despre Europa centrală, despre Mitteleuropa, se scrie mult și peste tot. În Franța, în Italia și-n Germania, în Statele Unite, dar și în țările interesate, ca să zic așa, chiar dacă oarecum împotriva atitudinii oficiale de acolo, sau la marginea ei. De ce? Pentru că acest concept care se caută, se definește printre atâtea contradicții, reprezintă un act de nonconformism față de actuala împărțire a continentului.
Între Europa de est, atât de frământată în ultimii câțiva ani de revendicări naționale și de reformism social, de mișcări dizidente și ecologice, de trezire și spargere a monolitismului blocului sovietic, pe de-o parte, și Europa occidentală, aflată în plin efort de unificare, de ștergere a barierelor vamale și de comunicare, pe de alta, această noțiune de Europă centrală încearcă să-și găsească o identitate, o structură cu un potențial centrifug, să-și revendice, dacă nu unitatea, cel puțin semnele distincte ale unei specificități, reînviindu-și istoria și cultura comună, pornind de la secolul trecut, acela în care Imperiul austor-ungar fusese nu numai un stat artificial, ci și un fel de semnal către viitorul marilor regrupări de interese și identități.
Această Europă centrală, analizată în studii și eseuri, din multe puncte de vedere, istoric, cultural, social, politic, etnic și psihologic, concept controversat și supus unor tensiuni care nu o dată amenință să-l fisureze, sau să-l dizolve, are astăzi o valoare strategică, poate în primul rând. El este emanația unei tendințe în mod explicit teoretică de a desface din corpul noțiunii Europei de est, cea căzută sub dominația sovietică după ultimul război, o porțiune continentală importantă, care prin tradiție a fost mult mai legată de Vest decât de Imperiul rus.
E un fel de a invoca, în spiritul istoriei și al tradiției culturale și de civilizație comune, o independență deschisă spre pan-europenism, spre acel ideal născut de veacul 18 și de atunci de atâtea ori contrazis. O încercare nu de a mai construi un stat artificial, nici o confederație ceho-polono-maghiaro-sîrbo-austriacă în mijlocul continentului - am pluti din nou în utopie-, ci de a semnaliza lumii și în special Europei că harta ei de azi este, dacă nu falsă, cel puțin incorectă și necesar a fi modificată.
Nu e deloc întâmplător că acest concept și acest desen spiritual preocupă pe mulți intelectuali și scriitori care trăiesc în exil. Ei au plecat din țările Europei centrale în ultimele decenii și au cucerit un public și un prestigiu internațional fără a fi renunțat nici la limba lor, nici la inspirația din realitatea patriilor lor. În literatura și gândirea exilului ei și-au dobândit un spațiu al lor, care a impus și care a alimentat preocuparea lumii libere pentru tot ceea ce se petrece în țările de dincolo de Zidul Berlinului.
Unul din acești scriitori este Danilo Kiš și astăzi vom transmite textul său intitulat „Variațiuni pe tema Europei centrale”, text apărut în revista „Le messager européen”, primul ei număr apărut anul trecut. Danilo Kiš este unul din cei mai cunoscuți scriitori iugoslavi. Născut în 1935, trăind acum la Paris, traducător de poezie rusă, maghiară și franceză în limba sîrbă, el este în primul rând romancier. A publicat în traducere la cunoscuta editură pariziană Gallimard eomanele „Grădină, cenușă” (1971), „Un mormânt pentru Boris Davidovici” (1979), „Clepsidra” (1982), „Amărăciuni timpurii” (1984), ,,Encilopedia morților” (1985). Cărțile sale au fost traduse în 20 de limbi. Textul pe care îl veți asculta astăzi în lectura Ionei Măgură-Bernard este alcătuit din fragmente. Am ales numai o parte din ele, cele cu un caracter mai general, și l-am însoțit cu acordurile Cvartetului de coarde nr. 1 de Leoš Janáček”.
[...]