Linkuri accesibilitate

Rusia acordă R. Belarus peste 600 de milioane de dolari credit dar „uniunea statală” rămâne sub semnul întrebării


Președintele belarus, Alexandr Lukațenka la sosirea la Moscova, joi, 9 septembrie 2021.
Președintele belarus, Alexandr Lukațenka la sosirea la Moscova, joi, 9 septembrie 2021.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat că Moscova va acorda R. Belarus sute de milioane de dolari împrumuturi suplimentare. Totodată, între Rusia ți Belarus se va crea o piața unică a gazelor naturale. Anunțul a fost făcut joi, la Moscova, la o conferință de presă comună cu președintele belarus Alexandr Lukașenka, la care cei doi au evitat însă să răspundă la întrebarea dacă , după mai bine de 20 de ani de discuții, cele două țări vor încheia și un acord de „uniune statală”, un pas către reunificarea economiilor și structurilor politice ale celor două foste republici sovietice.

După trei ore de discuții joi, președintele belarus a declarat, la aceeași conferință de presă comună, că s-a înregistrat un succes major în aceste discuții, că au fost identificate 28 de „foi de parcurs” pentru diverse domenii dar că un acord general pentru crearea unei confederații ar putea fi gata prin octombrie. „Acesta va fi un succes, un succes în multe domenii” a mai spus Lukașenka.

Înainte de discuțiile de joi de la Moscova, se specula că cei doi lideri ar putea semna acest acord de uniune statală, în discuție de 20 de ani, mai ales după ce ambasadorul belarus la Moscova anunțate cu o săptămână în urmă că fuseseră finalizate „foile de parcurs” pentru toate cele 28 de capitole ale acordului.

Putin a lăudat conducerea de la Minsk, spunând că situația din Belarus este acum „stabilizată” după luni de frământări politice. El a anunțat că Rusia va acorda Minsk-ului împrumuturi de aproximativ 640 milioane dolari până la sfârșitul anului viitor. Totodată, prețul gazelor naturale rusești exportate în Belarus va rămâne la nivelul din 2021 – un cadou semnificativ, ținând cont de faptul că între timp, prețul gazelor pe piața internațională a explodat.

Lukașenka pe de altă parte a precizat că nu s-a discutat introducerea unei monede comune între cele două țări.

Dacă totuși acordul privind uniunea statală va fi încheiat, acesta va submina aproape total statalitatea R. Belarus, statalitate pe care Lukașenka a apărat-o până acum cu îndârjire.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG